Electricianul de la Cariera Roșia a întrerupt, după aproape 48 de ore, greva foamei de la CEO! Demersul salariatului a ajutat încă 12 colegi trasferați

854

Conducerea CEO, întrunită vineri în Directorat, a rămas la discuții cu salariatul Carierei Roșia care miercuri seara a început o acțiune de protest, plecând pe jos de la locul de muncă spre sediul companiei, unde a intrat în greva foamei. În urma discuțiilor, electricianul Luca Dumitru Alin a obținut o decizie de delegare scrisă pentru a rămâne la noul loc de muncă pe o perioadă de 30 de zile, păstrându-și funcția de șef echipă, pierdută la trasferul inițial, făcut peste noapte, pe 1 ianuarie. Măsura aplicată pentru angajatul intrat în greva se va aplica și pentru ceilalți salariați ai Carierei Roșia care au pățit același lucru ca și angajatul Luca.

Pe parcursul grevei foamei de la CEO, protestatarul a avut mai multe discuții cu cei din conducerea companiei, fiind susținut de liderul de sindicat al SMEO, Gabriel Căldărușe. Salariatul și-a impus solicitările legate de legalizarea delegării sale la alt loc de muncă și a ascultat ce propuneri i-au făcut cei din administrație. Într-un final, vineri seara, părțile au ajuns la un consens, iar angajatul a întrerupt greva obținând, în schimb, delegarea pe 30 de zile la noul loc de muncă, măsură aplicată și pentru restul colegilor, dar și funcția de șef de echipă pe care o pierduse la transferul din 1 ianuarie. Delegarea mai multor salariați în sectoarele 2 și 3 ale carierei Roșia s-a impus deoarece se dorește punerea în funcțiunea a liniei excavatorului 11, pentru creșterea producție la cariera respectivă. La acest utilaj, personalul era extrem de redus. 12-13 salariați ai Carierei Roșia au fost afectați la început de an de schimbarea bruscă a locului de muncă. Doar Luca a luat însă poziție organizând prima acțiune de protest din CE Oltenia de pe 2019.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.