Efectele „Talabă”, la Spitalul Rovinari: Datorii reduse, medici tineri, curăţenie la Personal

511

De la începutul acestei luni, la conducerea Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari a venit Constantin Talabă. În doar trei săptămâni, regulile impuse de acesta au condus la reducerea datoriilor pe care le avea spitalul, la atragerea de cadre medicale tinere, dar au fost şi medici care au ales să părăsească spitalul. Doctoriţa Elena Vişan a demisionat, iniţial, din funcţia de şef secţie Medicală, pentru ca ulterior să solicite pensionarea. Postul a fost scos la concurs.

Constantin Talabă spune că are un stil de lucru consultativ, până la un anumit punct. Ordinea şi disciplina îl caracterizează pe fostul poliţist, astfel că şi la actualul său loc de muncă încearcă să le pună în practică şi se pare că şi reuşeşte. Datoria de 7 miliarde lei vechi pe care o înregistra Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari a fost diminuată, la ora actuală fiind de aproximativ 5 miliarde. Au fost reduse cheltuielile, renunţându-se şi la contractul pe care spitalul îl avea cu o firmă pentru un aparat de Radiologie mobil, pentru care unitatea plătea câteva zeci de milioane pe lună şi nici nu-l folosea.

Mişcări de cadre la Personal
Unele dintre cadrele medicale de la Spitalul Rovinari nu s-au adaptat noilor cerinţe, preferând să părăsească unitatea. Altele, tinere, au ales să se alăture echipei, astfel că managerul Talabă spune că are pe cine să se bazeze. „Doctoriţa Elena Vişan de la Medicală şi-a prezentat, iniţial, demisia din funcţia de şef de secţie, ulterior solicitând pensionarea. Interimatul este asigurat acum de doctoriţa Sanda. Avem mulţi medici tineri, dar încă nu îndeplinesc condiţiile pentru şefia secţiei”, a precizat Constantin Talabă, managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari. Unitatea spitalicească rovinăreană a scos la concurs postul de medic internist, acesta fiind pe perioadă nedeterminată.

Eforturi pentru acreditare
Managementul defectuos din ultima perioadă a făcut ca Spitalul Rovinari să fie cu mult în urmă la capitolul acreditare, fapt confirmat de Talabă. Actuala echipă managerială face eforturi pentru a îndeplini şi acest deziderat. „Depunem eforturi asidue pentru acreditare, cu atât mai mult cu cât suntem mult în urmă cu documentele necesare”, confirmă managerul Constantin Talabă. Tot pentru acreditare sunt în plan noi investiţii în aparatură. Se doreşte aducerea în spital a unui RMN şi se fac demersuri în acest sens. De asemenea, pentru Ortopedie se vor cumpăra aparatele solicitate de medicul Buciu.

Managerul, împotriva exagerărilor
Constantin Talabă a încercat să optimizeze şi consumul de materiale sanitare şi medicamente din spital. „Să nu se exagereze cu comenzile. Eu le aduc tot ce trebuie, dar nu sunt de acord cu sutele de litri de spirt medicinal, sau de glucoză. La ora actuală avem condiţii optime pentru desfăşurarea unui act medical în condiţii bune”, a declarat managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari.
Actuala echipă managerială a Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari este alcătuită din managerul Constantin Talabă, directorul medical Ligioara Ivănescu şi directorul financiar-contabil Elena Stăniloiu. Spitalul Rovinari asigură asistenţa medicală pentru un număr de peste 34.000 de locuitori din oraşul Rovinari şi 5 comune arondate, care se află la o distanţă de 25-30 km faţă de unitate.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. CORECT! !
    A fortat, prin jigniri,pensionarea unei Doamne DR, care a tratat in cei peste 35 de ani de experienta,majoritatea oamenilor din zona.
    Cadre medicale tinere n au mai venit de pe vremea lui Calotescu.
    Medicii ramasi,cauta solutii in alta parte,realizand sensul in care se misca lucrurile.
    Datoriile spitalului nu s au diminuat…daca ar scadea cu 2 mild pe luna,ar trebui sa mearga sa conduca Ministerul Sanatatii.
    Hai sa fim seriosi,nu mai suntem pe vremea MILITIEI…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here