Educaţia…şi meditaţia profundă – Interviu cu Domnul Prof. univ. dr. Adrian GORUN, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu – ,,Suntem ființe întru mister și pentru revelare în spațiul predestinat al existenței tragice”!

758

-Rep. Domnule Preşedinte, am rămas cândva, cu discuţia noastră, la marele poet şi filosof, Lucian Blaga! Vă fascinează această personalitate a culturii romîneşti?
-A.G. Da, pentru că văzând în om ființa ,,întru mister și pentru revelare”, Blaga trăiește aparent în două lumi: lumea metaforei ce prinde contururi reale și lumea reală ce se evaporă în misterul metaforic. De aceea, nu identific ,,toamna de zbucium” între timpul ,,havuz” și timpul ,,cascadă” – ca ipostaze ale timpului psihologic trăit de fiecare și decelat de Lucian Blaga, ci exact ,,dincolo” de reperele marelui filosof, prin ,dincolo” înțelegând o excepție de la ,,excepționalitatea” imanentă oricărei trăiri. Adică, parafrazându-l pe D.D. Roșca, ,,dincolo” este imperiul ,,existenței tragice”.
-Rep. Dar, Domnule Preşedinte, ajungem la Albert Camus şi la Emil Cioran? Ce este cu această existenţă tragică?
-A.G. Dacă privim cu atenţie, eu, dumneavoastră, ceilalți oameni, suntem ființe ,,întru mister și pentru revelare în spațiul predestinat al existenței tragice. Existență ce transcende fiecăruia și care-și pune pecetea, în grade diferite, pe firea noastră.
-Rep. Căutaţi ,,o toamnă de zbucium a fiecăruia dintre noi, muritorii?
-A.G. Fiecare trăiește “toamna de zbucium”, numai că identitatea, amplitudinea, ,,adâncurile” zbuciumului sunt diferite. Și fiecare înțelege, în felul lui, ,,zbuciumul” toamnei. Oricum, rămâne esențial, întotdeauna, să înțelegem zbuciumul acesta!
-Rep. Mai poate fi considerată societatea românească de astăzi, ca fiind un sistem echilibrat şi capabil să armonizeze ,,marota” corelării identităţii individului cu paradigmele unei lumi tot mai nesigure?
-A.G. Societatea românească – întocmai ca societățile din alte zone ale lumii (cu puține excepții, precum Japonia, Singapore, Coreea de Sud și alte câteva) – și-a ieșit din matcă, cum spune S.P. Huntigton. Am descris acest proces, lansând conceptul ,,noua matrice existențială”, după cum se ştie!
-Rep. Ce poziţie ocupă românii în această matrice?
-A.G. Românii sunt un popor ca oricare altul. Nu suntem nici depozitarii exclusivi ai virtuților, nici rezervorul viciilor omenirii. Nici superiori, dar nici inferiori –cum afirmă mulți aşa-zişi specialişti! Prin urmare, ,,paradigmele” unei lumi tot mai nesigure, cum spuneți dumneavoastră, nu pot ocoli România, mai ales azi, când tentaculele globalizării sunt în continuă expansiune. Este tot mai greu să insiști pe identitate – individuală, instituțională, regională, națională ș.a.m.d. – în situația creată de această mișcare a lumii oarecum specifică „ondulațiunii universale” de care ne vorbea Vasile Conta. Însăși integrarea – de care se face uz și abuz în discursurile sforăitoare ale multor ,,politruci” – sfarmă reperele identitare la toate nivelurile.
-Rep. Dar, dispare individul şi individualitatea lui?
-A.G. Individul se integrează renunțând la multe dintre aspirațiile lui, instituțiile – de exemplu cele de educație – se integrează renunțând la valorile ce le-au făcut prestigioase, statele se integrează cedând din suveranitate, națiunile se integrează abandonându-și principiile care le-au consacrat …
-Rep. Sunt unii autori care vorbesc despre ,,moartea democraţiei” ce părere aveţi?
-A.G. Parcă o putere fără chip exercită un control total asupra oamenilor azi, o putere ce-și are sorgintea în resorturile memeticii, dar care are ca finalitate ascunsă un fenomen de tipul Lebedei Negre. Care este această finalitate? Simplu: moartea democrației și instaurarea neo-dictaturilor. Revin la Michel Onfray, filosoful francez contemporan care, în cartea lui ,,Teoria dictaturii”, prezintă opera lui George Orwell ca pe o prefigurare edificatoare a lumii contemporane.
-Rep. Ar fi multe de spus despre Orwell şi ideile sale, ca şi despre Michel Onfray, nu credeţi?
-A.G. Atenție! Criticile pe care Onfray le aduce societății contemporane, asfixiată de ,,erupțiile” neo-marxiste vin din partea unui teoretician de stânga și, pe deasupra, autodeclarat ateu, dar teoretician care nu disprețuiește capitalismul, ci îi recunoaște acele valențe care au dus la prosperitatea multor zone geografice.
-Rep. Şi Roger Garaudy a făcut cam acelaşi lucru!
-A.G. Ei, bine, M. Onfray, într-un interviu de excepție acordat publicației belgiene ,,L’Echo” decelează toate tarele societății contemporane. El vorbește despre un totalitarism contemporan, care ,,nu poartă cască și cizme”, ci îmbracă forma societății absolut controlate (faptul că putem fi ascultați în permanență, că se strâng date despre noi, că revine cenzura etc. Toate sunt dovezile tăcute, dar reale, care-i confirmă aprecierile), un totalitarism care și-a creat drum în această eră (a internetului, a digitalizării, a telefoniei mobile).
-Rep. E un totalitarism postmodernist!
-A.G. Un totalitarism care ne pune în poziția de servitute voluntară față de noile tehnologii. Tehnologii atât de dezirabile pentru beneficiile aduse condiției umane, dar cu efecte întârziate (azi, deja și-au produs substanța), negative, chiar nocive asupra ,,naturii umane”. Romanele lui Orwel – ,,Ferma animalelor” și ,,1984” sunt ficțiuni, dar ficțiuni care – printr-o intuiție de excepție – conțin anticipări. Aceste anticipări au făcut ca SF-ul lui să nu mai reprezinte ficțiune, ci să devină știință.
-Rep. Există şi o invizibilitate a totalitarismului?
-A.G. Ei, invizibilitatea puterilor le asigură scoaterea lor de sub control! Pentru că puterea care nu are un chip identificabil, nu are cum să fie controlată. Cine decide în actualul totalitarism? Dacă în totalitarismele anterioare puterea întruchipa dictatorul, azi decidenții lumii sunt neidentificați, plasați parcă undeva într-un pol al cosmosului, ceea ce face loc diverselor și incredibilelor scenarii.
-Rep. Cum apreciaţi aceste idei?
-A.G. Nu sunt adeptul acestor scenarii, dar nu pot să nu remarc moartea treptată a democrației ca regim politic și ca mod de viață în cetate, în condițiile în care, de exemplu, prima care sucombă este democrația reprezentativă. Nu mai există nici o legătură între popoare și reprezentanții lor! Nici o legătură cu baza – atunci când se dobândesc mandatele (câte categorii sociale rămân în afara reprezentării în parlamente?!), nici o legătură între exercitarea mandatului și agenda alegătorilor. Mai mult, câți dintre aleși țin cont de rezultatele referendumurilor? Urmăriți ce se întâmplă cu Brexit-ul în Marea Britanie, urmăriți ce se întâmplă în Franța, în Germania, în Olanda ș.a.m.d. Sau cât de mult mai contează suveranitatea în cazul Poloniei, Ungariei, și nu numai, atunci când legile promovate de parlamentele naționale sunt cenzurate abrupt de Uniune! Dar de ce să mergem la alții spre a exemplifica? Avem exemplul ,,valorii” Referendumului la noi! Și încă ceva! O înțelegere completă a lumii actuale nu presupune a o înțelege a fi ,,alcătuită” doar din capitaliști și comuniști. Între aceste două moduri de viață campează o multitudine de alte moduri, care sunt diriguite de forme diverse de putere. Iar, puterea spirituală nu poate fi neluată în seamă (s-a văzut ce s-a întâmplat la 11 septembrie 2011)!
-Rep. Ce aveţi în vedere la prima…impresie?
-A.G. Prima impresie vizează mișcările de stradă, care, cu regret, spun că exprimă forme de convulsie ale democrației. Toate aceste mișcări ilustrează gradul de suprasaturație a popoarelor. În termeni științifici, ilustrează marea schismă produsă între democrația formală și democrația substanțială. Popoarele nu mai rezistă să privească neputincioase la acumularea averilor de grupuri tot mai restrânse, în condițiile în care ele se zbat la limita subzistenței. Iar faptul că aceste mișcări sunt confiscate de către demagogii cu roluri politice, devine argumentul suprem al crizei democrației. Dar, nu trebuie uitat că inclusiv mișcările de nesupunere civică sunt – în mare parte – reflexele contaminării și manipulării.
-Rep. Atunci, spuneţi, ce mai devine important?
-A.G. Important ar fi de știut, cine sunt cei care contaminează și manipulează. Pentru că democrația nu poate fi înțeleasă ca dictatură, nici a minorității, nici a majorității. Ea nu reprezintă ,,o dictatură a proletariatului cu capul în jos”, ea nu semnifică trecerea de la lupta de clasă, la ,,lupta de masă”, ca să folosesc această sintagmă. Ea se întemeiază mai întâi în valori, iar valorile trebuie protejate prin norme. Libertatea, dreptatea, echitatea, justiția socială ș.a.m.d. sunt valori perene, dar normele care le instituie într-o comunitate sunt consacrări ale voinței majorității. Și aici, cercul se închide, pentru că manipularea nu se oprește la ,,granița” majorității.
-Rep. Dar, unde se opreşte, domnule Adrian Gorun?
-A.G. Se opreşte puţin mai încolo, pentru că o altă coordonată a societății actuale, care impietează profund negativ identitatea constă în asaltul continuu asupra limbii naționale. Limba unui neam este tezaurul identității neamului respectiv. La noi, asistăm la o siluire a limbii române, la o batjocorire a ei, mai ceva decât pe vremea Chiriței.
Distrugerea școlii conduce inevitabil la distrugerea inteligenței, or, respectarea regulilor gramaticale revendică eliminarea erorilor logice.
-Rep. Deci, să gândim corect şi să vorbim corect!
-A.G. Nu poți vorbi corect, dacă nu gândești corect. Englezii gândesc și vorbesc în limba lor, francezii în limba lor, nemții așijderea. Sunt românii condamnați la ambivalențe și în spațiul lingvistic? Oricum, degradarea limbii române este expresia certă a pierderii identității de neam … Și exemplele pot continua. De aceea, afirm cu fermitate că societatea românească, așa cum se manifestă ea azi, nu este capabilă a armoniza lumea! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here