Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Valorizarea oamenilor prin bani, în spiritul capitalismului(II) – ,,Nu preţui banul mai mult sau mai puţin decât merită; el poate fi un servitor bun, dar şi un stăpân crud”! (Alexandre Dumas, fiul)

439

Atunci când mă orientez în tratarea unei teme de larg interes, fac trimitere la o lucrare de referinţă, aşa cum de această dată, am în vedere cartea: Max Weber, «Etica Protestantă şi spiritul capitalismului» («Die protestantische Ethik und der. Geist des Kapitalismus»), o lucrare de sociologie a religiilor, apărută în Germania, în anul 1904, în care autorul își propune să arate că etica și înțelegerea protestantă a lumii capitaliste au în vedere credinţa şi puterea economică a banilor, deoarece dezvoltarea capitalismului a fost influenţată în mod pozitiv de etica şi de înţelegerea protestantă a lumii, iar, principala idee a cărţii este reprezentată de puterea de seducţie a banilor în corelaţie cu două categorii de fapte: religia şi dezvoltarea economică. Astfel, de când există documente economice, capitalismul şi întreprinderile capitaliste, chiar şi cu o oarecare raţionalizare a calculului capitalului, au existat la toate civilizaţiile din lume! Deci, în China, India, Babilon, Egipt, în Antichitatea mediteraneană, în Evul Mediu, la fel ca şi în epoca modemă, au existat nu numai întreprinderi individuale izolate, ci şi economii integral bazate pe întreprinderi individuale capitaliste mereu noi, ca şi întreprinderi cu activitate continuă, deşi, tocmai comerţul n-a avut multă vreme caracterul întreprinderilor de durată, ci, în principal pe acela al unei serii de întreprinderi izolate. Însă, treptat, interconectarea orientată pe ramuri a intervenit tocmai în comportamentul marilor comercianţi. În orice caz, întreprinderea capitalistă şi întreprinzătorul capitalist au în vedere banii şi calculul profitului, nu doar cel ocazional, ci şi cel permanent! Occidentul a generat o acţiune de amploare bazată pe câştigul bănesc, cu forme şi orientări ale capitalismului care nu au fost prezente niciodată în altă parte.

,,Strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură”!
În toată lumea au existat comercianţi cu ridicata şi cu amănuntul, locali şi ambulanţi, au existat operaţii de împrumut sub toate formele, au existat bănci cu funcţii extrem de variate! Cu excepţia comerţului şi a operaţiilor bancare şi de credit, centrul de greutate al şanselor de profit avea un caracter pur iraţional speculativ, fie viza câştigul obţinut prin forţă, mai ales prada, care putea fi momentană de război sau cronic fiscală (jefuirea supuşilor). Capitalismul marilor speculanţi, cel colonial şi capitalismul financiar modern, chiar şi în timp de pace, dar mai ales capitalismul specific orientat spre război, poartă adeseori în prezentul occidental această amprentă de speculă şi de activităţi subterane, iar, astăzi, ca şi pe vremuri, Occidentul cunoaşte pe lângă acestea o formă de capitalism cu totul deosebită şi care nu s-a dezvoltat nicăieri în altă parte: organizarea raţional-capitalistă a muncii (formal) libere. În unele zone nu se găsesc decât forme rudimentare ale speculei şi ale afacerilor murdare, deoarece, chiar şi organizarea muncii nelibere a atins un anumit grad de raţionalitate numai pe zone întinse! În afara Occidentului, industriile casnice propriu-zise cu muncă liberă nu sunt atestate cu siguranţă decât în mod izolat! Se consideră că pentru un om apt de muncă, cerşetoria este nu numai păcatul leneviei, ci şi, după cuvântul Apostolului, un păcat împotriva iubirii aproapelui. De aceea, bogăţia este dăunătoare numai atunci când se cade în ispita leneviei, a lâncezelii şi a plăcerilor unei vieţi păcătoase, când se aspiră la ea numai pentru a trăi mai târziu fără griji şi în delectare. Dar, ca exercitare a datoriei profesionale, năzuinţa spre bogăţie este nu numai permisă moral, ci şi de-a dreptul imperativă, iar, parabola cu servitorul alungat pentru că nu a dat cu camătă talantul ce i se încredinţase, părea să exprime în mod direct această idee. A voi să fii sărac, aşa cum s-a argumentat adeseori, înseamnă acelaşi lucru cu a dori să fii bolnav, lucru reprobabil ca încercare de sfinţire prin fapte bune şi păgubitor pentru gloria lui Dumnezeu. Nu pentru plăcerile trupului şi pentru păcat, ci pentru Dumnezeu avem voie să muncim pentru a fi bogaţi, iar, dacă Dumnezeu ne arată un drum pe care, fără pierdere pentru sufletul nostru sau pentru alţii, putem câştiga legal mai mult decât pe un alt drum şi refuzaţi de acest lucru să urmărim drumul aducător de câştig mai puţin, atunci acţionăm împotriva unuia din scopurile chemării noastre! Oameni cu bani, nu refuzaţi să fiţi slujitorii lui Dumnezeu şi să primiţi darurile Sale pentru a le putea folosi pentru El dacă vi le-ar cere! Cu siguranţă, cel născut în universul cultural european modern, va trata în mod inevitabil şi justificat problemele de istorie universală punându-şi întrebarea: ce înlănţuire de factori a dus tocmai pe solul Occidentului şi numai pe acesta, la apariţia unor fenomene culturale care totuşi, cel puţin aşa ne place să ne închipuim, se situează pe o di¬recţie de dezvoltare de însemnătate şi valabilitate universală a valorii banilor?

,,Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”!
Numai în Occident există «ştiinţă» ajunsă la stadiul de câştig bănesc, pe care îl recunoaştem astăzi drept valabil în orice situaţie! Cu toate că dezvoltarea deplină a unei teologii sistematice aparţine creştinismului, purtând influenţele elenismului (rudimente există numai în religia islamică şi la unele secte indiene), o înţelepciune filosofică şi teologică de cea mai mare profunzime în explicarea rolului banilor în viaţa morală, presupune cunoştinţe şi observaţii de o sublimare extraordinară! Dar, nici o ţară şi nici o epocă nu au cunoscut în sensul în care a cunoscut Occidentul modern prinderea fără putinţă de scăpare a întregii noastre existenţe prin mijlocirea banilor, pentru că deasupra condiţiilor fundamentale politice, tehnice şi economice ale existenţei noastre în chingile unor organizaţii de funcţionari cu pregătire profesională specială, folosirea chibzuită a banilor nu l-au cunoscut pe funcţionarul în domeniul tehnic sau în cel comercial, dar mai cu seamă pe funcţionarul de stat cu pregătire juridică în calitate de purtător al celor mai importante funcţii cotidiene ale vieţii sociale. Valoarea banilor nu este o calitate a lucrurilor, ci o judecată asupra lor şi care nu se confundă cu lucrul însuşi. Omul doreşte lucrurile sau folosul acestora pentru plăcerea pe care le-o procură, dar, de multe ori, distanţa dintre om şi lucruri, rezistenţa lucrurilor şi dificultatea de a le procura îl determină pe om să rămână doar cu dorinţa de a avea cât mai mulţi bani! De aceea, valoarea nu se naşte din valoarea încă intactă a momentului de plăcere, ci porneşte din momentul în care conţinutul acesteia, devenit obiectiv, se detaşează de subiect, se prezintă în faţa lui în calitate de ceea ce este actualmente dorit! Valoarea este o categorie metafizică, dincolo de dualismul subiect – obiect, dar ea trăieşte în conştiinţa oamenilor prin existenţa banilor! Dorinţa este prima etapă a apropierii, primul raport ideatic cu obiectul cumpărat cu bani! Astfel, necesitatea sacrificiului, cheltuielile pe care le implică satisfacerea dorinţei, ne dau conştiinţa distanţei dintre eul nostru şi plăcerea lucrurilor concretizate în bani! Cultura banilor va accentua raportul nostru dublu faţă de proximitatea obiectelor, iar, fenomenele subiective ale impulsului şi ale plăcerii se obiectivează în valoarea banilor. De aceea, raportarea practică la lucruri produce un altfel de obiectivitate datorită subiectivităţii şi aceasta este valoarea reală a banilor. Valoarea în sine, nu e o calitate inerentă lucrului! Este o proiecţie a subiectivităţii legată de posesia banilor! Eul, deşi este o sursă generală a valorilor, se retrage în raport cu creaţiile sale întrucât ele pot să-şi măsoare importanţa unele în raport cu altele. Această relaţie obiectivă a valorilor are ca scop plăcerea subiectivă de a cheltui bani, care este pusă la îndemâna noastră. Forma tehnică a circuitului economic creează un imperiu al valorilor băneşti, mai mult sau mai puţin autonom faţă de infrastructura sa individuală şi subiectivă a câştigului imediat! Desigur, ca să tragem o concluzie acceptabilă, individul cumpără pentru că apreciază şi doreşte să consume obiectul, dar această dorinţă se exprimă într-o relaţie în care intervine un alt obiect cu care va fi schimbat cu ajutorul banilor. Procesul subiectiv prin care obiectul devine o «valoare» bănească se dezvoltă într-o relaţie obiectivă, supraindividuală între obiecte, iar, cantitatea de valoare a unui obiect corespunde unei cantităţi de valoare a unui alt obiect. Astfel, «jocul» văzut şi nevăzut al banilor duce la determinarea valorii reale a schimbului, deoarece banul, prin relativitatea sa, le obiectivează pe toate cele măsurate prin valoarea inconfundabilă a strălucirii aurului!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here