Pentru că avem, peste două zile, chiar Duminica dintâi din Post, a Ortodoxiei, privind cu multă atenţie şi analizând miunţios, constatăm că viaţa noastră este ca o livadă de pomi în «Grădina Maicii Domnului», cu multe şi felurite daruri şi bunătăţi, dar, şi cu multe praguri ale vieţii, că într-o grădină minunată şi plină de roade, nu poţi intra, dacă nu ai de trecut un pârleaz, iar, toate aceste roade, nu au nici o valoare în sine, dacă nu devin folositoare şi celor de lângă noi! Nu au valoare, nici măcar inteligenţa, nici bogăţia, nici puterea aministrativă sau cea politică, nici frumuseţea din tinereţe, dacă ele nu sunt puse în slujba binelui comun, dacă nu devin adevărate izvoare de bunătate pentru semenii care ne privesc şi ne apreciază sau chiar ne invidiază! Florile şi roadele grădinii se uscă mai târziu, devin reci sub albul brumei, fară puterea de a ne da fericirea şi mulţumirea pe care o căutăm cu ardoare, dacă nu dărâmăm zidul egoismului şi al egocentrismului, al unei lăcomii care ne rugineşte sufletul, dacă nu lăsăm să ne lumineze strălucirea bunătăţii, a dragostei de Dumnezeu şi de oameni. Aceasta este «lecţia» morală a Ortodoxiei, pentru că aflându-ne în prima săptămână a Sfântului şi Marelui Post al Paştilor, ca să ne eliberăm de frica sărăciei şi a cutremurelor care ne încearcă în fiecare zi, numai Bunătatea Lui Dumnezeu ne cheamă la Iisus Hristos prin cuvintele: „Veniţi şi învățați de la Mine, căci sunt bun şi smerit cu inima”, pentru că o astfel de chemare sfântă ne poate face mai buni şi mai smeriţi!
„Veniţi şi învățați de la Mine, căci sunt bun şi smerit cu inima”!
Dacă ne referim la Biserica Ortodoxă Română, ca Biserică naţională, unii poate că n-o înțeleg îndeajuns, fie din slăbiciunea şi sărăcia minții, fie din puținătatea cunoștințelor dobândite într-o şcoală care numai şcoală nu se numeşte în «Săptămâna verzuie», fie că sunt şi dintre aceia care o înțeleg câtuşi de puţin, dar un fel de teamă subconştientă sau un gen de slugărnicie faţă de străinii neamului, îi face să se conformeze unei anumite direcţii ideologice impuse cu forţa minciunii sau doar sugerată prin instrumentele manipulării, pentru că aşa s-a dovedit uneori românul, bietul de el, slab și obidit, dar ispitit ca să stea «supt vremi», cum zicea cronicarul Miron Costin, ,,pentru că nu sunt vremurile sub om, ci, bietul om sub vremuri” vitrege şi aspre cum sunt astăzi! Din păcate, mai sunt și cei rătăciţi, Dumnezeu să-i ierte, care se afundă în sminteală și li s-a întinat cugetul sărac și inima searbădă, cei care ajunşi în anumite funcţii pe care Dumnezeu le-a hărăzit, la un moment dat consideră că ei sunt stăpânii adevărului împotriva lui Dumnezeu, stăpânii celor pe care ar trebui să-i slujească, răstălmăcind adevărul prin minciună, dreptatea prin nedreptate, răsplătind binele cu patima răului, de multe ori înşelându-i și pe alții cu promisiuni mincinoase și cu vorbe meșteșugite printr-o mass-media mituită şi printr-un internet destinat controlului vieţii intime a omului! Naţiunea nu este o invenţie, iar, Biserica Naţională Creştin Ortodoxă nu este o convenţie! Ea este națiunea de la Dumnezeu dobândită ş de la strămoşii noştri moştenită, ca să folosim o expresie uşor pleonastică, pentru că în situaţia în care crezi că națiunea este doar o convenție omenească, ea are o valoare relativă, ca toate lucrurile omenești, dar, dacă este o realitate rânduită de către Bunul şi Atotputernicul Dumnezeu, atunci înseamnă că ea face parte integrantă din ordinea creației dumnezeiești şi este bună în sine, iar a o nega sau a o disprețui este cel puțin iraţional, dacă nu şi de-a dreptul păcătos! La fel şi Ortodoxia, pentru că în gândirea şi pentru sensibilitatea ortodoxă, națiunile, națiile, neamurile, sau oricum s-ar numi ele, nu numai că sunt ceva real şi înpământenit, ci, trebuie înţeles faptul că au mai mult decât o realitate istorică sau biologică, dar, au şi o realitate spirituală și morală, iar, specificul național al Ortodoxiei, cu toate componentele ei, nu este ceva inventat, cumva interesat sau dezinteresat, convenit de către unii oameni, ci, constituie ceva sfânt, concret, real şi obiectiv. Desigur, acolo unde o naționalitate, în cadrul unui stat național este majoritară, acest fapt devine firesc să se reflecte în toate cele ce sunt în teritoriul naţional. Pentru că vrednicul de pomenire, Î. P. S. Bartolomeu Anania face o afirmaţie destul de clară: „Dacă există stat național, trebuie să existe și Biserică națională”, adăugând că Biserica Ortodoxă Română este Biserică națională, indiferent de poziția sau opoziţia unuia sau altuia dintre cei care vor să cunoască adevărul! Unii, mai săraci la minte şi la credinţă, consideră că religia este venită din cer, iar națiunea este ceva exclusiv creat pe pământ, așa că între ele n-ar exista puncte de convergenţă, însă, dreapta credință vede realitatea în termen teandric, ceea ce înseamnă că cerul și pământul comunică prin lucrarea harului dumnezeiesc, a Dumnezeului înomenit, iar, cerul şi pământul sunt două vase comunicante, două entităţi legate prin «scara» ce le uneşte prin voia înțeleaptă a Slăvitului Dumnezeu. Credinţa ortodoxă cheamă omul, în aceste săptămâni ale Postului Mare, la o existență mai înaltă, la o realitate de dincolo de lumea aceasta, chiar dacă lucrează în lume și impregnează lumea cu învăţătura ei! Lumina şi Adevărul sunt dincolo, dar Calea porneşte de aici! Fiind o slăvită ordine atotcuprinzătoare, ordinea credinţei Ortodoxe, nu poate face abstracție de factorul naţional, pentru că toţi aparţinem, prin naştere, unei naţiuni, iar națiunea – fie ea română, greacă, germană, rusească, evreiască, chineză ș.a.m.d. – ține, la rândul ei, prin tradiție, de o anumită credinţă naţională, chiar, dacă o anumită persoană poate să opteze pentru o altă credinţă creştină, însă, națiunea, luată în ansamblu, merge pe linia tradiției moștenite din moşi-strămoşi.
„Dacă există stat național, trebuie să existe și Biserică națională”!
Se întâmplă ca uneori, în cazul creștinării diferitelor popoare, neamul întreg să se poată converti treptat, dar acestea sunt fapte călăuzite de către Dumnezeu, nu sunt doar nişte rezultate imediate ale unor decizii strict omenești. Biserica, în ordinea supranaturală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, Națiunea, în ordinea naturală, constituie realități și valori mai presus de împrejurările istorice sau de confruntările sociale şi politice ale unor epoci istorice, pentru că ele se află într-o tainică interdependență şi într-o permanentă cosubstanţialitate! Sunt şi unii care invocă, voit sau nevoit, așa-numitul «filetism», adică, pretenţia eretică de a pune națiunea deasupra credinţei ortodoxe, dar, «filetismul» este doar o problemă secundară, pentru că un adevărat creștin cu mintea sănătoasă, nu va pune, nu doar națiunea, dar nimic altceva, mai presus de Dumnezeu! Evident, naționalul se poate subsuma divinului, dar nu i se poate supraordona şi nici substitui într-un fel sau altul! A spune că Biserica este Naţională, nu înseamnă nicidecum a pune naționalul mai presus de credinţă, de factorul divin, dar, nici a exagera iubirea de neam, ci, doar a defini o stare de fapt cu adânci rădăcini istorice, în virtutea căreia tocmai ceea ce nu este trecător, adică, spiritualul, rămâne acela care înnobilează ceea ce este trecător şi vremelnic, adică, secularul, raportat la diferite epoci storice. Cât priveşte raportul firesc dintre ortodoxie şi națiune, el nu poate ajunge inactual, nici nu poate fi anulat din decizii globaliste şi transnaţionale! Dacă analizăm provocările şi crizele care se succed la temelia lumii contemporane, constatăm cu maximă luciditate şi cu o expertiză legitimată prin fapte reale, că atât conștiința religioasă, în cazul nostru, credinţa ortodoxă, cât și conștiința națională, sunt încă de actualitate și lucrează din plin în această lume globalizată! E cât se poate de adevărat că după atâţia ani de îndoctrinare ateistă şi antiteistă, dar și sub presiunea unui anumit modernism cosmopolit, există, la noi, o anumită criză a înțelegerii tradiţiilor şi a obiceiurilor strămoşeşti, asociată cu lipsa de cultură şi de înțele¬ge¬re corectă, fără abateri eretice, fără schisme, iar, pentru aceasta, trebuie ca instituțiile res¬ponsabile, în primul rând Biserica și Școala, să lucreze temeinic și armonios, pe un substrat educativ și misionar, didactic şi pastoral, iar, tineretul, mai ales, trebuie să conștientizeze nu doar importanța individuală a relației noastre cu Mântuitorul Iisus Hristos, dar și măreția apartenenței noastre ca neam statornic, deci, ca popor străvechi şi ca naţiune europeană, la cea mai înaltă tradiție spirituală din istorie, creştinismul, pentru că noi suntem cu certitudine creștini, dar încă și mai precis, creștini ortodocși, pentru că Ortodoxia înseamnă «dreapta credință», deplinătatea credinței adevărate și neștirbirea ei, adică, înaltul ataşament şi maxima fidelitate față de Persoana divină, iar, poporul nostru, nu a primit creștinismul mai de curând, ci, l-a însuşit chiar de la naștere, păstrând neştirbită Ortodoxia de-a lungul veacurilor, identificându-se și străluminându-se prin ea, din vechime, de la Hristos și de la Apostolii Săi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
