Vremea lui Nenea Iancu, parcă a renăscut în acest început al celui de-al treilea mileniu creştin, la socoteala scurgerii unui veac de când autorul mergea la «Gambrinus», ca să culeagă «perle» ale unor vorbe cu tâlc şi ale unor nume de personaje care au prins viaţă în ceea ce s-a numit şi se mai numeşte «O scrisoare pierdută», şi aflată întâmplător într-o mahala oarecare de la marginea Bucureştiului sau chiar din «buricul» Târgu-Jiului!
Ca să stăm de vorbă cu matale, Nene Iancule, comedia cu pricina face parte din istoria politică a statului român modern, din jurul anului 1883, iar toate personajele se implică sau se contemplă de la distanţă per ele însele, prin marile evenimente politice din România secolului al XIX-lea: Revoluţia de la 1848; Lovitura de la Palat din 1866, Revoluţia de la Ploieşti şi Războiul de Independenţă, iar Farsa electorală din 1883 este relevantă, fără să ne dezvălui în totalitate că «O scrisoare pierdută» este mai mult decât o comedie de moravuri prin însăşi tema ei: viaţa de familie, respectiv, viaţa publică a marii burghezii locale de la finele veacului al XIX-lea.
,,Să nu mai mănânce nimeni din sudoarea, bunioară, a unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân”!
Poate că atunci, ca şi acum, ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi detaliez această misivă aşternută aiurea, că mult mă enervează când vine vorba despre opera matale, iar «perla» este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni, tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc. Dar, Nene Iancule, să avem rezon, tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate şi deja eşti depăşit neicuşorule! Ia, hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple care te-ar scoate din minţi! Păi, matale ştii, cât ar costa acum o masă la “Iunion”? Şi câtă «verzitură» îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să te văd eu, dacă ai corajul să vii pe jos de la “Iunion” acasă noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga sau te agaţă reţelele de interlopi! Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la ,,Gambrinus” şi nu te-ai trezi din beţie, decât să te închini la icoana făcătoare de minuni! Suntem o ţară penală, maestre! De la parlament la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată, iar pungaşii beneficiază de recursul compensatoriu! Că nu ştii matale, cum şi cât se fură! Turbează posturile de televiziune despre Gheorghe Dincă, «monstrul» din Caracal, dar poliţia şi justiţia «veghează», că doar au în spatele lor palavramentari cu ştaif! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, obidit şi prostit, care nu mai visează castele în Spania, ci, visează căpşuni. S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: ,,Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!”. Că zicea Nae Ipingescu: ,,Să nu mai mănânce nimeni din sudoarea, bunioară, a unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân”. Mai mult de trei sferturi din popor e în mare mizerie şi tot atâta, ar vrea să-şi lase ţara. Poate, vor zice, bieţii, că le crapă obrazul aleşilor? Ei, aş! Unde este Rică Venturiano cu al lui “Angel radios”? E timpul cocotelor îmbălsămate, Nene Iancule, nu mai ai înainte pe Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston, care par acum sfintele-sfintelor. «Paraşutele» au acuşica «peşti» de momeală şi emisiuni la televizor, show-uri de minune! Să vezi, matale, chestii deochiate, nene Iancule! Dorinţa de parvenire a oamenilor de la putere împiedică o societate în tranziţie să se dezvolte.
Viitorul nostru poate fi asemuit cu ,,O noapte furtunoasă”! Asta este, Nene Iancule!
Mai deunăzi, s-a uitat şi un pisoi la o emisiune, iar de atunci, nu mai miaună, ci, guiţă! Să vezi, matale, că Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, cică, la …linia fierbinte! Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, iar Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis “Titircă Inimă-rea” e primar şi milostiveşte cu parcuri moca, toate rubedeniile căpătuite cu funcţii de partid! Se face Capitală de la Târgu-Jiu până la matale la Ploieşti, numa’ borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică. Iar, Caţavencu, Nene Iancule, combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat, deoarece, până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu’, din negoţul cu maşini furate sau alte fapte necurate, ca şi şpăgi nenumărate! Până şi frizerul Nae Girimea se minunează, câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută forte! Ce să mai zicem? O soţietate fără prinţipuri morale şi cinste, care va să zică. Mădălin Voicu vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să uimească Europa. Fericiţi că au unul de-ai lor care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă. În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş’opt. Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar, că au dreptate toţi! Dacă nici domniile lor nu s-or şti între ei, cine să-i mai ghicească, Doamne-fereşte? Altminteri, putem spune că e o ,,criză teribilă, monşer”! Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum, i-ai dedica ,,Năpasta”, promisiunilor guvernului – schiţa ,,1 aprilie”, Justiţiei – ,,Lanţul slăbiciunilor”, vieţii noastre politice – “D-ale carnavalului”, scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei, vreun comisar sau vreo comisăriţă! Iar, în “Scrisoarea pierdută”, viitorul nostru poate fi asemuit cu “O noapte furtunoasă”! Asta este, Nene Iancule! Bravos, naţiune! Egzistă nişte unii care zice că suntem ,,Ţara lui Caragiale”. Ei, aş! Cei mai mulţi vorbesc despre «Ţara lui Papură-Vodă», curat-murdar! Păi, Nene Iancule, moravurile de pe vremea matale erau parfum! Şi atunci, ca şi acum, oamenii se întreabă: eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea! Cică, dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel! Într-un singur loc, ai avut cea mai mare dreptate, Nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic! În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit! Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi poate o să murim în Becalia, în Dragnia, în Dăncilia sau în Iohania! Dar, să fim optimişti, că dacă nu murim, o să fie şi mai rău! În loc de concluzie, să spunem că reprezentată pe scenă în 1884, comedia «O scrisoare pierdută» este a treia dintre cele patru scrise de autor, fiind o capodoperă a genului dramatic. Ea constituie o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată de farsa electorală din anul 1883, dar, parcă rămâne de actualitate şi peste veacuri, spre adâncă meditaţie!
Profesor drd. Vasile GOGONEA
