Educaţia…şi Lecţia de viaţă – «Maxime» și «cugetări», într-un dialog imaginar cu BRÂNCUȘI – “Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire”

392

– Rep. Domnule Constantin Brâncuși, dacă mi-este îngăduit să folosesc apelativul, Neică Brâncuși, aș vrea să vă întreb, care este esența pietrei pe care ați lucrat-o cu atâta migală și mai ales cu acea măiestrie de bijutier al «formelor perfecte», cum ar spune Platon?
-Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire!
– Rep. Ai cioplit numai în piatră sau și în lemn?
-Din toată lumea – numai românii şi africanii au ştiut cum să sculpteze în lemn.
– Rep. Aveți o anumită revelație când ciopliți piatra?
-Muncind asupra pietrei, descoperi Spiritul – tăinuit în materie, măsura propriei ei fiinţe. Căci mâinile sculptorului gândesc întotdeauna şi urmăresc gândurile materialului.

“Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu spiritul materialului”

– Rep. E vorba de o simbioză între artist și opera sa?
-Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu spiritul materialului.
– Rep. În ultimă instanță, ideea în sine capătă conturul materialului?
-Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului – cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine…
– Rep. Care este, de fapt, nota distinctă a unui monument de artă?
-Un monument depinde întotdeauna de locul anumit pe care îl alegi şi de cum va răsări sau va apune soarele deasupra lui, de însăşi materia înconjurătoare… De abia atunci, având aceste date (perspective, fotografiate la diverse ore şi luate din diferite unghiuri), îţi poţi alege materialele şi poţi să îi studiezi formele – care vor trebui să se lege perfect cu Natura – şi să îi fixeze monumentalitatea.
– Rep. Iar dacă trudești cu atâta râvnă, crezi că mai poate fi vorba şi de plăcerea de a lucra?
-Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale.
– Rep. În care însuşi artistul se regăseşte!
-Arta este o oglindă în care fiecare vede ceea ce gândeşte.
– Rep. Considerați că arhitectura este o artă?
-Arhitectura este sculptură locuită.
– Rep. Și care prin măreție se cuvine a fi respectată!
-Nu trebuie respectate sculpturile mele. Trebuie să le iubeşti şi să ai dorinţa să te joci cu ele… Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor.

“Pentru a ajunge la esenţă, trebuie să te detaşezi de tine însuţi”

– Rep. Vă place să vă considerați un Pygmalion?
-Sculpturile mele sunt fecioarele mele!… Le gătesc ca de nuntă!
– Rep. Sunteți întotdeauna într-o armonie perfectă cu propriile dumneavoastră creații?
-Atâta vreme cât obiectele (sculpturile) nu există decât printr-o opoziţie faţă de tine însuţi, nu ai să poţi niciodată să îţi dai perfect seama de adevărata lor esenţă. Pentru a ajunge la esenţă, trebuie să te detaşezi de tine însuţi, proiectându-te în acele obiecte, care, astfel, vor putea vorbi în locul tău.
– Rep. În mâinile unui artist genial ca dumneavoastră, sculpturile capătă viață?
-Eu vă vorbesc numai despre acea sculptură care posedă viaţa ei proprie; iar nu despre una care ar avea vreo formă asemănătoare vieţii. De altfel, întotdeauna: teoriile simple şi pure sunt eşantioane fără de valoare; numai acţiunea contează.
– Rep. Sculptura poate să însemne mintea însuflețită a unui artist?
-Sculptura rămâne o expresie a acţiunii Naturii.
– Rep. Chiar și atunci când este scos în evidență nudul?
-Nudurile din arta plastică nu sunt atât de frumoase ca nişte broaşte râioase.
– Rep. Putem vorbi de un gen de dăruire până la sacrificiu din partea unui artist genial?
-Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării… pentru oamenii mari; el este ca şi viermele de mătase.

“Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze…”

– Rep. Care poate fi rolul artei, în lumea noastră marcată de atâtea dezbinări şi discordii de tot felul?
-Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări.
– Rep. Arta desăvârșită din creația dumneavoastră, ne ajută să vedem cu mult mai bine viața reală?
-Noi nu înţelegem, nu vedem – viaţa reală, decât prin răsfrângerile, prin strălucirile ei!
– Rep. Arta este și o formă de cunoaştere?
-Tot ceea ce încerc să fac este să împing graniţele artei tot mai adânc în necunoscut.
– Rep. Faceţi acest lucru pentru a reda esența vieții?
-Arta este altceva decât «redarea» vieţii, este transfigurarea ei.
– Rep. Pe baza unei teorii filosofice, de bună seamă!
-Arta rămâne o taină şi o credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este falsă.
– Rep. A dovedi falsitatea unei teorii, poate fi şi rodul întâmplării, de multe ori!
-Arta nu este o întâmplare.
– Rep. Doar pentru faptul că este rezultatul unei creaţii remarcabile, chiar geniale?
-Opera de artă trebuie să fie creată ca şi o crimă perfectă – fără pată şi fără urmă de autor…

“Trebuie să faci artă aşa cum respiri, trebuie s-o faci fără dificultate”

– Rep. Deci, fără să adaugi sau să elimini anumite «probe» materiale!
-În general, sculptorii procedează cu materia prin adăugire, atunci când ar trebui să acţioneze, de fapt, asupra ei, prin scădere. Să foloseşti un material moale şi să continui să adaugi la el, până ce este atinsă brancusiforma preconcepută şi să o aplici asupra unui alt material, permanent şi solid, este o crimă împotriva naturii. Toate materialele deţin în ele însele sculptura pe care omul o doreşte; el trebuie să trudească, însă, şi să o scoată, eliminând acel material de prisos care o acoperă.
– Rep. Să înțeleg că materialul trebuie lucrat direct, iar prin cioplire se caută a i se da o formă ideală?
-Cioplirea directă este adevărata cale spre sculptură, dar şi cea mai rea pentru acei care nu ştiu să umble. Şi, la urma urmei, cioplirea directă sau indirectă nu înseamnă nimic. Lucrul făcut, asta e!
– Rep. Când putem vorbi de o «taină» nedesluşită a creatorului de artă?
-Trebuie să faci artă aşa cum respiri, trebuie s-o faci fără dificultate, fără angoasă.
– Rep. Cu acea simplitate pe care o invocaţi deseori?
-Simplitatea în artă este, în general, o complexitate rezolvată. Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea, pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.

“Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ”

– Rep. Vă considerați un căutător neobosit și un eremit în spațiul creației?
-Eu am ajuns un commis-voyageur în branşa artelor plastice mondiale.
– Rep. Vă urmărește vreodată spiritul renascentist al lui Michelangelo?
-Michelangelo ni se relevă a fi acela care a mers mai departe, pe calea sculpturii Helenismului. Aţi putea, însă, să staţi, să vă odihniţi, măcar o noapte, alături de capodopera sa, Moise?
– Rep. Care este rațiunea de a fi a unui artist?
-Raţiunea de a fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile lumii.
– Rep. Dumneavoastră porniți de la un anumit model în actul creației?
-La ce bun să lucrezi după model? N-ajungi decât să sculptezi cadavre.
– Rep. Pasărea în zbor o considerați unul dintre marile simboluri ale artei dumneavoastră?
-Nu am vrut să sculptez pasărea, am vrut să sculptez zborul. Eu nu creez Păsări – ci zboruri.
– Rep. Dar visați mereu Pasărea de aur!
-Pasărea de aur!… O lucrez încontinuu!… Însă nu am găsit-o încă!
– Rep. O descoperiți mereu ca pe o adevărată «Fata Morgana»?
-Eu văd această Pasăre de aur foarte departe – la o sută de kilometri depărtare şi de o asemenea măreţie, încât să umple întreaga boltă cerească.
– Rep. Înțeleg! Vă place să pătrundeți mereu spre orizonturi înalte!
-Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ. Cocoşii mei cântă! Şi păsările mele zboară!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here