Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Labirintul sufletului sau stihiile rătăcirilor – Labirintul are o istorie străveche care oglindește varietatea semnificațiilor legate de dimensiunea sa narativă şi semantică!

518

Fiind considerat ca unul dintre cele mai obsedante și utilizate simboluri ale omenirii, ale psihologiei şi ale artei, labirintul are o istorie străveche care oglindește varietatea semnificațiilor legate de dimensiunea sa narativă şi semantică. Fie apreciat ca o metaforă a condiției umane, fie respins ca o expresie a rătăcirii sufletului omenesc, labirintul, prin simbolistica lui, prin conotaţiile sale primordiale a inspirat o serie de abordări în cadrul unor categorii ale cunoașterii în filosofie, literatură, matematică, fizică sau artă. Sufletul este copleşit de un întreg labirint în care acumulăm necunoscute, dar, fie că îl numim după termenii englezești «labyrinth» sau «maze», după cei francezi «labyrinthe» sau «dédale», sau germani «Irrweg» ori «Irrgarten», termenul face referire la ceea ce înseamnă: rătăcire, alegere critică între căi, pierdere și confuzie, confruntarea pericolului, a dificultății, anxietății, speranței, a disperării, captivității, poate chiar dezorientare și, în cele din urmă, supraviețuire sau moarte.

Sufletul este copleşit de un întreg labirint în care acumulăm necunoscute
Prin implicaţiile sale, experiența labirintului sufletului este metafora unei călătorii prin căutarea extenuantă a sinelui, a adevărului și a salvării. Teroarea pe care o simte cel care rătăcește în labirint este rezultatul nenumăratelor sale discontinuități: ieșiri false, oglinzi, coridoare care nu duc nicăieri decât spre alte coridoare, centre apărate cu posesivitate de către absolutul inconştientului. Cu mult înainte ca existența noastră să fie închisă înăuntrul regulilor riguroase ale limbii, adesea prea săracă să exprime cele mai adânci gânduri, idealuri și fantasme, mulţi oameni caută să descifreze semnificația labirintului prin arta înțelepciunii. Desigur, orice fragmentare semantică presupune fenomene de bântuire, iar, aceasta se întâmplă deopotrivă în psihicul individual, în cel colectiv și la nivelul culturii în toate formele ei, pentru că un psihic disociat provoacă disociere și generează producții culturale care vor disocia pe mai departe modul de viaţă şi modul de înţelegere a vieţii psihice! Labirintul sufletului face trimitere la disociere și bântuire, dincolo de tendinţele de întregire, așa cum apar ele atât în sfera inconştientului, dar, mai puţin în sfera conştientului sau în arealul culturii tradiţionale. Dar, trimiterea la conotaţia teologică aminteşte despre mântuire, despre posibilitatea întregirii și a unificării, despre grația care vine spre noi din inconștient și din marea cultură a omenirii. Dacă termenii «bântuire» și «mântuire» nu sunt utilizați în sens religios, ci psihanalitic, mai precis, în acord cu o psihanaliză care integrează ceea ce a fost ținut la distanță prea mult timp, și anume, fenomenul spiritului, atunci, sistemul de referinţă se schimbă esenţial! Acest lucru devine firesc, pentru că linia clasică a psihanalizei, nu este în mod evident valabilă pentru direcția jungiană (Carl Gustav Yung), care păcătuiește însă din alt punct de vedere, deoarece se pierde în vastul teritoriu al spiritului și, pe măsură ce face acest lucru, creațiile sale devin mai interesante pentru studiile culturale, mai mult decât pentru perspetiva psihanalitică. Odată cu D. Winnicott și cu studiile sale dedicate psihosomaticii, tripartiția corp-psihic-spirit nu mai este ceva străin psihanalizei, dar, o abordare competentă a fenomenului spiritului ca suflet gânditor, care nu doar să respecte, ci să și dezvolte tehnica psihanalitică, o datorăm unui gânditor de geniu, care este W. R. Bion, unul dintre autorii cei mai importanți ai timpului nostru, creatorul unei noi paradigme psihanalitice, capabile să integreze toate curentele și direcțiile de gândire ale fascinantului teritoriu al psihanalizei. În viziunea lui Bion, devine tot mai importantă viziunea despre vindecarea și destinul omului prin inovațiile uluitoare pe care le propune la nivelul abordării psihanalitice. Tocmai din această perspectivă istorică, originile imemoriale ale labirintului sufletului se pierd în Epoca Neolitică, iar aparițiile sale larg răspândite dovedesc că a fost departe de a reprezenta doar un fenomen local, deoarece găsim dovezi din regiunea mediteraneană, până în India, Tibet, Indonezia sau America pre-columbiană. Oricum, nu credem că există o identitate unanimă de păreri, despre labirintul sufletului, drept construcție arhitecturală și simbol al trăirii cotidiene, care a migrat de la un presupus leagăn grecesc în restul lumii sau a apărut independent în locuri despărțite de cele mai mari distanțe ale globului. O astfel de dezbatere rămâne, cel mai probabil, fără vreun rezultat final, dar, acest aspect este cel care ridică labirintul la nivelul de arhetip lăuntric, prin maniera noastră de a gândi lumea, când ea reflectă (sau determină) modul nostru uman de a ne adapta la forma lumii sau de a-i impune o formă de trăire subiectivă! Poate că recuperînd spiritul, psihanaliza este pusă în situația de a reconstrui obiectul său de studiu, inconștientul, mai ales că întâlnim în scrierile de psihanaliză sintagme ca: «prezențe supranaturale în psihic», «surse misterioase dătătoare de viață», «inteligența misterioasă care străbate mintea» (şi care este departe de a însemna «inteligenţa artificială» n.n.), «zeul suprem din psihic», «godhead», «O», «Subiectul Inefabil al Inconștientului», «Visătorul care visează visul» şi «geometrul infinit», pe lângă multe alte înţelesuri tainice! S-ar putea ca unii cititori să recunoască autorii cărora le aparțin aceste evocări ale spiritului din labirintul sufletului, ca făcând parte din însuși obiectul de studiu al psihanalizei: inconștientul. Astfel, pot fi amintiţi: Bion, Symington, Eigen, Grotstein, Bollas, Kalsched, Matte-Blanco și, desigur, mai sunt mulți alții care sunt consideraţi fondatori ai «noii psihanalize», o psihanaliză deschisă spre cultură și profund integratoare în plan spiritual.

Labirintul sufletului se plătește scump de către omul aflat în rătăcire psihică!
Pentru că disocierea este intim conectată cu prăbușirea și ea va fi, prin urmare, prezența de fundal a unei abordări care se înscrie în perspectiva integratoare a noii psihanalize, ar fi surprinzător şi nefiresc să privim disocierea componentelor labirintului sufletului de pe o poziție exclusiv teoretizantă, care este mai întotdeauna disociativă. Lucrarea «Transformări» este documentul programatic al unei noi psihanalize, care se dovedeşte o metaforă excepțională a evoluției și a integrării în care autorul se ia pe el însuși drept model și ne arată cum un Bion canonic, desemnat să moștenească tronul kleinian al psihanalizei, renunță la puterea grupului de apartenență pentru a deveni el însuși eruditul și monumentalul creator care a revoluționat teoria și praxisul acestui spectaculos teritoriu al culturii și al sănătății mintale. Desigur, perspectiva lui Bion nu este unică, iar, dacă tragediile și repudierile zgomotoase ale lui Jung și Ferenczi nu au încetat să stârnească interes din perspectiva psihanalizei, observăm că a fi în acord cu sine în labirintul sufletului se plătește scump de către omul aflat în rătăcire psihică! De fiecare dată când alegem să fim noi înșine, un sine autentic se manifestă în grade diferite, pe măsura sacrificiului și a strădaniei, din moment ce modelul hristologic este mai actual ca oricând, pentru a ne oferi atât conținerea sacrificiului, a jertfei pe Cruce, cât și nădejdea salvării prin Înviere! Întrebarea-provocatoare pe care o lansează Grotstein psihanalizei este următoarea: «De ce Oedip și nu Iisus Hristos Cel Răstignit pe Cruce, devine o cale ce-şi dezvăluie dintr-odată implicațiile cele mai profunde și mai tulburătoare în labirintul sufletului omului din zilele noastre, care trăieşte tot mai mult într-o lume secularizată! Cineva, s-a arătat foarte intrigat, atunci când a pornit din perspectiva labirintului sufletului, fiind chiar intrigat când a pronunțat cuvântul «spirit», ca și cum nu-i venea să creadă că W. R. Bion, chiar a scris acel cuvânt plin de substanţă! Dar, în mod sigur, Bion chiar folosește cuvântul «spirit» pentru a transpune dintr-o altă direcţie labirintul sufletului, iar, prin aceasta, noi reținem din ansamblul operei sale excepționale, numai ceea ce se potrivește și poate să fie cuprins în labirintul sufletului omului, dincolo de viziunea despre inconștient a începuturilor psihanalizei, văzută de către unii ca o impietate. Evident, la fel de greșit ar fi să ne pierdem în elucubrații idolatrizante și să denaturăm o operă atât de complexă a psihanalizei, aşa cum este labirintul sufletului omui marcat de anxietate şi de frica de moarte, transformându-le într-o dogmă, folosind impropriu tocmai virtutea esențială a omului, care este deschiderea spre fenomenul spiritului care se pierde pe sine în labirintul sufletului! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here