-V.G. Domnule ministru ANDREI MARGA, pentru că acesta este primul interviu din acest an, cu mult respect, aş dori să vă adresez cele mai sincere urări de sănătate, de viaţă îndelungată şi de binecuvântată slujire a intereselor acestui popor, care vă apreciază pentru opera dumnevoastră impresionantă, pentru tot ceea ce aţi făcut în acele demnităţile publice de o mare responsabilitate, pentru că în opinia mea, de un om curajos ca dumneavoastră are nevoie acest popor greu încercat în aceste vremuri de restrişte, această ţară vitregită de oameni fără Dumnezeu!
– A.M. Domnule profesor, vă mulţumesc din inimă pentru urările adresate şi pentru cuvintele dumneavoastră! Vă doresc, la rândul meu, multă sănătate şi spor în munca pe care o desfăşuraţi şi prin articolele dumneavoastră legate de activitatea de sociolog care se preocupă cu minuţiozitate şi cu multă aplecare spre studiul problemelor societăţii româneşti de astăzi!
– V.G. Domnule ministru Andrei Marga, la ultima noastră discuţie vă refereaţi la marele gânditor Franz Rosenzweig, atent preocupat de relaţia dintre iudaism şi creştinism, aşa că vă propun să continuăm dialogul despre Biblie şi despre însemnătatea acestei capodopere în istoria omenirii, aşa că acum doresc să vă referiţi la relaţia dintre om şi Dumnezeu în această realitatte a vieţii noastre pământeşti!
– A.M. Eu cred că omul îşi câştigă realitatea în raport cu acest Dumnezeu! Plecând de la această observație, după ce am expus anterior cele două teze ale analizei mele privitoare la Biblie, aş dori să vă spun că în cea de-a treia teză a mea, am în vedere faptul că la reprezentarea Lui Dumnezeu este de lucrat astăzi, spre a evita reducerea simplistă a acțiunii acestui Dumnezeu la creație – atât în înțelesul că Dumnezeu a făcut totul, cât și în înțelesul că diriguirea și izbăvirea lumii se reduc la creație. Or, această acțiune, omul o poate capta în țesătura de evenimente ale vieții sale!
,,«Nici un om nu are puterea să cuprindă gândirea Creatorului… », încât iudaismul și creștinismul au de plecat de la această premisă”!
– V.G. Cum apare în viziunea lui Franz Rosenzweig relaţia dintre iudeu şi creştin?
– A.M. Autorul lucrării «DerStern der Erlösung» a desfăşurat una dintre cele mai intense reflecţii cu privire la locul poporului care a dat culturii umanităţii Scripturile şi Evangheliile sau, cu un cuvânt, Biblia în istoria revelaţiei şi a mântuirii şi la relaţia dintre iudaism şi creştinism. În viziunea lui Franz Rosenzweig, poporul evreu, căruia Dumnezeu i s-a revelat, este legat de devoţiunea sa pentru ceea ce este etern! Dar, în vreme ce iudaismul s-a menţinut în dreptul căutării neslăbite a eternităţii, creştinismul, ieşit din sânul său, s-a dedicat încercării de a controla timpul, intrând pe terenul istoriei. «Creştinul […] îşi asumă confruntarea cu curen¬ul», subli niază autorul, iar, Eternitatea, creştinul o caută în timp şi, mai ales, în temporalitate!
– V.G. Viziunea autorului, mi se pare destul de lucidă, atunci când analizează relaţia dintre om şi Creatorul său!
– A.M. Franz Rosenzweig a fructificat comparaţia lui Yehuda Halevi a creşti¬nismului cu «copacul care creşte din sămânţa iudaismului şi îşi aruncă umbra pe pământ; dar fructele sale trebuie să conţină din nou sămânţa pe care nimeni din cei care au semănat pomul nu au ob¬servat-o», iar, în acest fel, Franz Rosenzweig a reluat frecvent ideea că «nici un om nu are puterea să cuprindă gândirea Creatorului… », încât iudaismul și creștinismul au de plecat de la această premisă! Concluzia sa premonitorie pentru epoca ce avea să urmeze şi în care ne aflăm astăzi: nevoia unui alt raport, decât cel transmis de tradiţie, între iudaism şi creştinism!
– V.G. Care ar fi concluziile unor astfel de analize care îndeamnă la o meditaţie profundă?
– A.M. Concluziile acestor analize, trase de austriacul Paul M. Zulehner, merită preluate în cuvintele acestuia: «Sub aspect socio-religios, Europa nu este un continent unitar! Într-adevăr, creştinismul aparţine indisolubil istoriei Europei, dar rolul său se află, între timp, într-o schimbare profundă»!
– V.G. Cred că o astfel de schimbare profundă trebuie să aibă în vedere accesul tinerilor, pentru că altfel, capătă mai mult curaj cei care se gândesc la declinul Bisericii!
– A.M. Accesul tinerilor la creştinism nu mai este asigurat pe calea tradiţională a credinţei, chiar dacă cele mai multe dintre ţările europene pun preţ pe aducerea în contact a generaţiilor noi cu tradiţiile «Occidentului creştin», dar, aceasta, mai puţin, însă, din interesul pentru a forma creştini credincioşi, cât mai curând pentru a înţelege istoria şi simbolurile culturale. Un rol puternic îl joacă libertatea religiei, iar aceasta, în forma autocălăuzirii religioase. Tocmai în marile oraşe europene se lasă observată, împotriva prognozei declinului Bisericii şi a dispariţiei religiei, o tendinţă clară, de la mijlocul anilor ’90 încoace, de respiritualizare…
– V.G. Apreciaţi că, de fapt, capătă conotaţii cu totul deosebite această tendinţă de respiritualizare, domnule ministru?
– A.M. Dar, în ciuda a două culturi ateizante (Germania Răsăriteană şi Cehia) şi în pofida ponderii considerabile a persoanelor ateizante din unele ţări vest-europene, viitorul Europei nu pare să rezide în absenţa religiei! De aceea, a patra teză a mea este că a avut loc deja o revenire la religie – o revenire efectivă, nu doar o resuscitare a nevoii de religie, cum spun unii sociologi, ci, revenirea religiei pe scena culturii! Datele evocate sunt o probă solidă!
– V.G. În timp şi peste timp, se pare că toate se regăsesc în «Chivotul», în «Tablele Legii», care au fost date lumii de către Însuşi Dumnezeu!
– A.M. Unul dintre cei mai importanți teologi ai ultimelor decenii, J.Baptist Metz, spune că religia are o anume «asincronie», dar, tocmai aceasta o plasează în actualitatea unei lumi ce poate derapa!Teza mea, a șasea, este că timpul elaborării unui adevăr nu-i afectează neapărat valabilitatea. Timpul erodează multe în lumea materială, dar valorile au un regim distinct…
– V.G. …Care le face perene şi le îndepărtează de perspectiva efemerului!
– A.M. Se mai consideră și astăzi de către mulți analişti că religia ține de trecut, iar modernitatea ar fi ceva ce i se opune! Aserțiunea nu se mai poate susține cu argumente! A șaptea mea teză este cea a originii modernității însăși în tradiția iudeo-creștină. Altfel spus, religia este nu doar o moștenire culturală, ea nu este doar contemporana nostră, ci însăși sursa modernității! Abia pe fondul tradiției iudeo creștine s-a format modernitatea! Aceasta nu este prelungirea istoriei care a fost anterior, ci o formațiune nouă, de sine stătătoare a istoriei!
– V.G. În ce măsură putem vorbi despre o geneză religioasă a modernităţii?
– A.M. Pentru edificare asupra genezei religioase a modernității, invoc succint câteva prestații ale iudeo-creștinismului: apariția capitalismului, Declarația drepturilor omului și cetățeanului, apariția democrației moderne, apariția științelor sociale, apariția științei moderne şi altele!
,,Protestanții au fost, de fapt, la originea capitalismului”!
– V.G. Cum se regăseşte spiritul capitalismului în opera lui Max Weber?
– A.M. Cum știm bine, Max Weber a plecat de la observarea în statistica profesiilor a «caracterului predominant protestant al proprietății de capital și al întreprinzătorilor, ca și al păturilor superioare instruite ale muncitorimii, efectiv, ale personalului tehnic sau ale celui pregătit în prealabil pentru comerț, al întreprinderilor moderne» (Max Weber, «Schriften 1894-1922», Alfred Kröner, Stuttgart, 2002, p.150). El a fost impresionat, totodată, de observația că etica puritană a lui Benjamin Franklin a precedat dezvoltarea capitalistă în Massachusetts (p.166).
– V.G. Cred că merită analizată cu multă atenţie viziunea protestantismului în apariţia şi dezvoltarea capitalismului!
– A.M. În orice poziție, protestanții au avut înclinații economice distincte de ale celorlalți creștini sau necreștini (p.155). Argumentul lui Max Weber a fost că Reforma a însemnat nu doar înlăturarea dominației Bisericii asupra unor domenii ale vieții sociale, ci și schimbarea poziției religiei în viață, pentru că el spune: «Specificul religios condiționează educația, alegerea profesiei și destinul profesional» (p.153). Acel «specific lăuntric durabil» are efecte în istorie!
– V.G. Cultura dumneavoastră filosofică şi teologică mă impresionează întotdeauna, aşa că orice referite la protestantism şi la protestanţi este intereantă şi utilă!
– A.M. Protestanții au fost de fapt la originea capitalismului! La ei, o componentă a trăirii religioase a «raționalizat» situații precum obținerea «grației», «suferința», «moartea», «redempțiunea» și a legitimat un ansamblu de opțiuni. Desigur că în consacrarea socială a «călăuzirii» vieții respective au intervenit și factori sociali și culturali, dar acea «raționalizare religioasă» este reală și eficace în societate și stă pe suportul trebuințelor oamenilor (Max Weber, «Einleitung, Die Wirtsschatsethik der Weltreligionen» în Max Weber, «Schriften 1894-1922», p.578). Abia luând-o în considerare, se explică împrejurarea că o religie poate influența călăuzirea vieții unor straturi sociale eterogene!
– V.G. La noi la facultate, între 1971-1975, am studiat cu atenţie opera lui Max Weber şi m-a impresionat un lucru aparent fără importanţă, acela privitor la datoria omului într-o profesie, o reflecţie cu ecouri kantiene, pe undeva!
– A.M. În «Etica protestantă și spiritul capitalismului», Max Weber era impresionat de deviza puritană «omul care-și exercită profesia (Beruf) poate sta în fața regilor» (Max Weber, «Schriften 1894-1922», p.165). Acea «datorie a profesiei» (Berufspflicht) a tradus-o ca îndatorare a individului de a valorifica toate puterile sale în profesie și a socotit-o caracteristică pentru «cultura capitalistă»!
– V.G. Sigur, opera lui Max Weber poate fi analizată cu atenţie, mai ales că el invocă responsabilitatea şi ca pe un «simţ al muncii»!
– A.M. De «profesie» este legată «responsabilitatea» și apoi un «simț» al «muncii» ca scop în sine (p.172). Acest simț nu este un dat natural, ci o creație a pietismului protestant, care face din muncă o parte a vieții!
– V.G. Domnule ministru, în legătură cu acest «simţ al muncii» pe care excelenţa voastră îl aveţi dintotdeauna, în sinele meu apare un fel de întrebare lăuntrică: dacă un profesor şters de la un liceu din Sibiu a putut să ajungă în fruntea acestei ţări, un om de talia domniei voastre, nu poate medita la o astfel de aspiraţie? (VA URMA) LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
