Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Dumnezeul Cel Atotputernic şi Inteligenţa artificială – ,,Inteligenţa umană a creat inteligenţa artificială…”! (Corneliu Vornicu)

De multe ori, poate că e bine să ne gândim că tot ceea ce ne dăruieşte Dumnezeu este garantat ca un dar divin, ca un talant al iubirii sale pentru noi, oamenii! Problema Bunului Dumnezeu este una care leagă inteligenţa cu dreptatea şi iubirea Lui, cea care mereu biruieşte amăgirile diavolului. Dar, într-o zi sau alta, dincolo de ceea ce omul imaginează la nivelul inteligenţei artificiale, dreptatea trebuie să-şi facă datoria, pentru că Dumnezeu este atotdrept, atotiubitor, dar şi atotjudecător al faptelor. Dar, să nu înţelegem că Dumnezeu ne va judeca fără să cunoască dedesupturile vieţii noastre pământeşti şi să nu înţelegem că Dumnezeu ne va pedepsi fără cruţare, aşa cum procedează oamenii! Să înţelegem că ne va judeca inteligenţa noastră creatoare, conştiinţa noastră iscoditoare, şi noi singuri ne vom alege locul în care Îl vom vedea mai bine pe Dumnezeu! Dacă eşti un om nemernic, atunci, conştiinţa nu te va lăsa – e glasul lui Dumnezeu în om! Dar, ca să ocupi un loc în Împărăţia lui Dumnezeu, îţi trebuie o inteligenţă naturală, care ţi-a fost dată la naştere de către Dumnezeu! Sunt unii oameni cu care ne sârguim să intre în biserică, şi parcă îl auzi pe unul care zice: «Părinte, nu intru!». «De ce nu intri? Hai, Vino!». «Nu intru, părinte! Biserica e un loc sfânt, iar, eu sunt un om păcătos!». «Bine, dar te îndrepţi; urmează să te îndrepţi!». «Nu, nu, nu… întâi să mă îndrept… Biserica e un loc sfânt!». Şi bazându-se pe inteligenţa artificială şi pe judecata pripită, acela nu intră în biserică. Deci, ne luptăm cu el să intre în Casa Domnului cu tot sufletul său! Pe de o parte, bine face, înseamnă că are un moment când conştientizează cine este el, ca mod inteligent de a fi!

,,Prostia adevărată învinge oricând inteligenţa artificială”!

Pe de altă parte, individual se regăseşte ca om păcătos şi responsabil, dacă în cele din urmă conştientizează şi se îndreaptă pe calea cea bună! Considerându-se un om modern, această creaţie a Lui Dumnezeu ajunge să accepte faptul că inteligența artificială (AI) este capacitatea mașinilor de a înțelege, de a învăța și de a acționa în mod inteligent, similar sau superior oamenilor cu un coefcient ridicat al gradului de inteligenţă! De fapt, AI este o tehnologie care are un impact enorm asupra vieții și a societății noastre, oferind oportunități, dar și provocări, avantaje şi dezavantaje, tocmai pentru a înţelege mai bine, cum putem folosi AI în mod responsabil și etic. Omul începe să uite de război, de cutremure, de schimbările climatice, de crizele politice, iar, la o privire mai atentă, ai spune că omul acela e nebun! De fapt, cuvântul nebun este interzis să-l folosim ca să nu jignim, dar nebunia este definită prin neînţelegerea chemării lui Dumnezeu, iar, un om care ignoră marile probleme ale vieţii cotidiene, spunem că nu e în toate minţile! Aici este avantajul prezenţei omului în biserică şi trebuie să înţelegem că merită să dedicăm fiecare zi sufletului, nu doar trupului supus putreziciunii! Ziua intrării în Casa Domnului este ziua lui Dumnezeu, Cel Care a dat-o nu pentru El, pentru că El n-are nevoie, a dat-o pentru noi, pentru sufletul nostru! Oamenii nu conştientizează îndeajuns că, de fapt, că dacă asculţi cuvântul lui Dumnezeu şi te îndulceşti din el, celelalte se adaugă, prin osteneală, prin sacrificiu, e adevărat, dar se adaugă! Dumnezeu a rânduit această zi a intrării noastre în Casa Lui binecuvântată, ca fiind schimbătoare a sufletului nostru, schimbătoare a gândirii noastre, ca lupta noastră să fie, pe de o parte, puternică, deplină şi pe de altă parte, biruitoare. Dumnezeu poate să rânduiască, astfel, ca să ne întoarcem, fiecare în felul lui, la credinţă şi la rugăciune! Din păcate, omul, arată că e decăzut fiecare în felul lui, cu toate că Dumnezeu nu ne condamnă că am decăzut, ne condamnă că nu mai vrem să ne ridicăm şi mai ales, pentru că ne facem legea noastră lumească şi artificială, bazată pe aşa-numita inteligenţă artificială, în care idolii devin ei înşişi, nişte mici dumnezei! Inteligența artificială (IA) sau (AI) este un domeniu al informaticii care se ocupă de crearea și dezvoltarea sistemelor sau mașinilor care pot imita și îmbunătăți inteligența umană în diverse activități. Această inteligenţă creată de om se manifestă în multe forme, de la asistenți virtuali, până la recunoașterea facială și la mașini autonome, fiind utilizată pe scară largă pentru a oferi internauților recomandări personalizate, pe baza căutărilor sau achizițiilor lor anterioare sau pentru a optimiza produsele și procesele economice. Inteligenţa artificială se bazează pe metode științifice și matematice, precum statistica, probabilitatea, optimizarea și rețelele neurale artificiale, dar, acest lucru nu ne împiedică să avem un program de rugăciune, de post, de fapte bune, fiecare om, aşa cum poate, chiar dacă unul poate mai mult, unul mai puţin, dar e programul bine gândit şi înseamnă să te rogi seara, să te rogi dimineaţa, iar, dacă n-ai putut să te rogi seara, faci rugăciunile de seară dimineaţa, ca să nu treci peste momentul dialogului cu Dumnezeu!

,,Inteligenţa artificială nu dă de pomană, doar primeşte…”!
Ca o punte de legătură între Dumnezeul Atotputernic şi Inteligenţa artificială, să facem o scurtă trimitere la «Parabola talanţilor», poate una dintre cele mai frumoase şi mai profunde «Lecţii de viaţă» pe care a rostit-o Mântuitorul Iisus Hristos, ce pare doar o istorioară foarte simplă, extrasă din viaţa de fiecare zi a omului, dar în conţinutul căreia se desluşesc înţelesuri profunde ale creativităţii inteligenţei umane. Se cunoaşte faptul că Mântuitorul Hristos a spus mai multe parabole prin care a ilustrat Împărăţia Cerurilor, aceea care a venit în lume prin El, prin Domnul Iisus Hristos, dar, pe de altă parte, va veni atunci când se va constitui Împărăţia cerului, după învierea morţilor şi după Judecata Universală, chiar dacă, până atunci este timp de perfecţionare şi de rodire sufletească. Printr-o trimitere explicativă, cuvântul «talant» este direcţionat spre cuvântul «talent» şi foarte multe interpretări ale acestuia spun că Dumnezeu i-a dat fiecărui om câte un talant. Unuia i-a dat darul muzicii, altuia al literaturii, altuia darul matematicilor, altuia al negustoriei, al afacerilor, i-a dat darul de a conduce, darul administraţiei şi aşa mai departe, fiindcă nu este un om care să nu aibă un anumit dar! De la vârsta de şcolar, începi să te gândeşti care este zestrea ta, să zicem, inteligenţa naturală, în sens teologic, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi pe care trebuie s-o foloseşti, din care să trăieşti şi tu şi din care să aibă folos şi semenii tăi, pentru că e bine să ştim, că nimic nu ne datorăm nouă înşine, iar, talentul, oricare ar fi el, nu ţi l-ai dat tu însuţi, ci, te naşti cu el şi îl ai de la Dumnezeu! Şi e bine să ştii că nu te-ai născut pentru că ai vrut tu, ci pentru că a vrut Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului. Însăşi viaţa ta este un talant, poate chiar talantul cel mai de preţ, iar Dumnezeu, Care este Creatorul, Care este cauza tuturor acestor daruri, bunuri, talente, inclusiv talentul de trăi, deci, Dumnezeu îţi cere socoteală pentru că eşti darul Lui! De aceea, te întreabă: „Ce-ai făcut cu ceea ce ţi-am dat? Ce ai făcut tu, cu talentul muzicii? Ai lucrat, ai muncit, te-ai ostenit? Ce-ai făcut cu talentul inteligenţei? Ai devenit învăţător sau profesor ca să foloseşti şi altora?”, şi aşa mai departe. „Dar, cu viaţa ta, ce-ai făcut? A dat roadă? La sfârşitul vieţii ai o familie? Ai crescut copii? I-ai făcut mari? I-ai şcolit, ai făcut din ei oameni? Sau ai trăit ca o buruiană care are rădăcini adânci, care suge seva din adâncul pământului, care trăieşte bine şi chiar înfloreşte frumos, dar, fără un miros parfumat şi îmbietor? Pentru că există şi această posibilitate ca să-ţi iroseşti viaţa trăind ca o buruiană, să te bucuri de toată viaţa aceasta, să ai sevă, să creşti, chiar să înfloreşti, dar să nu fii de folos omenirii cu nimic, să nu sporeşti, să rămâi doar ceea ce ai fost în cel mai fericit caz. Dar, vine socoteala din parabola cu talanţii, cu banii, iar, banul odată avut se investeşte, numai avarul îl încuie, aşa cum ştim din literatură, pe când omul care are un ban, lucrează cu el, adică, îl investeşte sau îl depune într-o bancă şi îi aduce dobândă fără să-l muncească! Cel care face mai mult se cheamă negustorie, cel care însă se mulţumeşte cu mai puţin, ia dobândă pe el. Deci, Dumnezeu ne-a dat marele talent care este viaţa însăşi, talentul de a o trăi, iar, prin viaţă ne-a dat anumite înzestrări, dintre care cea mai importantă este inteligenţa! Datoria fiecăruia, care este sluga lui Dumnezeu, înseamnă ca la sfârşit să aducă talantul în faţa lui Dumnezeu, la Stăpânul vieţii. Trecem dincolo cu faptele pe care le-am făcut, pentru că după moarte, nu mai putem face nici bine, nici rău, rămâi aşa cum ai murit. Şi aşteptăm până se întoarce Stăpânul din călătorie, iar întoarcerea este revenirea lui Iisus Hristos. Şi atunci, ne va întreba: „Ce-ai făcut, tu, cu ceea ce ţi-am dat Eu?”, iar, dacă ne vom sârgui să nu risipim talantul pe care l-am primit de la Dumnezeu, ca o inteligenţă naturală cu vocaţii creatoare, atunci, vom fi lăudaţi duhovniceşte de către Stăpânul nostru şi vom fi gata să intrăm întru bucuria Lui, chiar cu efectele pozitive ale folosirii înţelepte a inteligenţei artificiale! VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA