Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Domnul Nicolae DRAGOŞ, ne invită la o …«CĂLĂTORIE INCOMODĂ prin ŢARA lui PAPURĂ VODĂ» – «Cuvântul priveşte departe / Iar adevăruri multe-mparte» /,,Călătoria incomodă / Prin Ţara lui Papură Vodă”!

Faţă de marele şi prestigiosul magistru, primul meu dascăl venerabil de la liceul din Târgu-Cărbuneşti, domnul Nicolae Dragoș (pseudonim al lui Nicolae Răcănel, n. 3 noiembrie 1938, în satul Cleşneşti, comuna Glogova), omul care mi-a acordat nota zece la limba şi literatura română la examenul de admitere din anul 1961, am întotdeauna un respect pe care nu l-aş putea exprima în cuvintele vorbite sau în cele scrise, pentru că sunt nevoit să mă gândesc la marele om de cultură, ziarist, publicist, scriitor şi spirit viu care a ştiut să aştearnă cu măiestrie gânduri şi idei care înnobilează sufletul cu acele nestemate pe care numai Bunul Dumnezeu le preţuieşte cu adevărat! Ştiu că am mai scris despre una dintre cărţile domniei sale, dar, după ce am primit cartea «CĂLĂTORIE INCOMODĂ prin ŢARA lui PAPURĂ VODĂ», Editura «Măiastra», Târgu-Jiu, 2022 şi după ce am lecturat-o cu plăcere, la «prima vedere», mi-am dat seama că trebuie să pătrund cu atenţie conţinutul acestei veritabile «Enciclopedii» a unui spirit complex în aureola căruia scrisul dăruit oamenilor este o coroană cu diamante!

«Deşi sunt mulţi epigramişti / Invidioşi ori egoişti, / Ba, pe deasupra (s-a mai spus) / Şi mulţi din ei se cred mai sus»!
E o carte de aproape 330 de pagini în care autorul se descoperă pe sine însuşi un creator de epigrame şi un scriitor de anvergură al vremurilor sale, memorialist şi evocator al numelui unui consătean de prestigiu, inginerul Aristide Caranda, căruia îi datorează o ţară căutarea unei surse de lumină. Iar, pentru că în opinia domnului Nicolae Dragoş: «Cuvântul priveşte departe / Iar adevăruri multe-mparte» / ,,Călătoria incomodă / Prin Ţara lui Papură Vodă”, destăinuirea ne apare ca o sintagmă a unei profesiuni de credinţă prin care, totuşi, se poate remarca faptul că în viziunea distinsului autor, «Apa trece, pietrele rămân», pentru că: «Pe valul apei nu-s stăpân, / Dar uită adversarii mei / Că totuşi pietrele rămân / Să dau cu ele după ei» (sic!! n.n.).
Cartea aceasta minunată se deschide cu o SCRISOARE de la frate spre (con)fraţi, în care domnul Nicolae Dragoş mărturiseşte cu francheţe: «Eu, recunosc, le sunt dator / Şi unora cu mult umor / Care-au impus – şi cu dreptate – / Demn, Epigrama în Cetate», mai ales că în anii lor, mulţi scriitori de epigramă sau doar simpli cititori ai acesteia au căutat fie să o promoveze pentru a o defini, fie să-i descopere un loc distinct într-un spaţiu literar care excelează prin poezie. Desigur, într-o oarecare măsură, nu m-aş încumeta să fac afirmaţia că epigrama este un gen literar de sine stătător, fiindcă în literatură se cunosc genuri de bază doar trei: liric, epic şi dramatic, însumând fiecare specii şi și subspecii, având la bază același caracter al genului, dar, cu trăsături deosebite!
Aş îndrăzni să cred că numai despre «Scrisoarea» cu care se deschide volumul se poate scrie un întreg articol, mai ales că stilul epigramistic îl determină pe autor să spună că: «Deşi sunt mulţi epigramişti / Invidioşi ori egoişti, / Ba, pe deasupra (s-a mai spus) / Şi mulţi din ei se cred mai sus / Decât ,,iubiţii lor confraţi”, / Epigramiştii din Carpaţi», ceea ce presupune faptul că epigrama fiind omisă din multe enciclopedii, se pare că singurul spaţiu publicistic în care se recunoaște epigrama ca fiind o specie a genului liric este DEX –ul, iar, a spune că epigrama e doar un gen literar e ca şi cum ar fi despărţită de poezie, de prozodie, pentru a-i descoperi unele specii proprii care, de fapt, nici nu există pe undeva menţionate! Domnul Nicolae Dragoş e bine dispus întotdeauna să recunoască şi să spună: «Cu optimism robust, acum, / Străbat accidentatul drum / Ce-i străjuit de-a lungul lui / De precursorii din statui, / Sunt lângă ei, din aceşti ani, / De pază, dârzi contemporani. E o-ndrăzneală, trufaş gest, / De-a vrea, şi tu, un loc modest?», pentru a configura imaginea epigramei, ca specie a genului liric, ce poate avea, eventual subspecii, mai ales că definiţiile date epigramei de către unii confraţi, au fost în atâtea cazuri extrem de variate şi chiar diferenţiate subtil, fiind unele suculente, deci hazlii, iar, altele metaforice, deci, cu o conotaţie filosofică, unele ironice și chiar cu seducţie în mediul literar, pentru a îmbrăca epigramele în veşmintele prozodiei.

«În încheiere, spre-a nu naşte / Invidii oarbe, surde drame:/ ,,Catrene-am scris – voi recunoaşte – / Doar câte-odată epigrame!”».
Vom încerca să definitivăm «Scrisoarea» domnului Nicolae Dragoş cu câteva epigrame de toată frumuseţea în care mărturiseşte deschis: «Mai pot să vă declar deschis: / Catrenele ce-am ticluit / Zac de ani buni în manuscris, Să plece-n lume le-am oprit./ Mai ieri, la un impuls obscur, / Mi-au reproşat că prin decenii, / Le-am ignorant. N-am vrut, vă jur!/ Nici când priveam, de jos, spre genii./ Mi-au zis-o ferm, cu glas bizar,/ Că-i prea deajuns, că nu mai tac…/ De teamă, azi, le fac pe plac / Şi le dau ,,liber spre tipar», iar, după această mărturisire, orice cititor ar fi tentat să spună că de multe ori a simţit nevoia, dar, nu i-a venit ideea să facă o epigramă ca să mai înveselească lumea! Atunci când autorul spune: «Iar de va fi ca mai nainte / Slujbaşi mai vechi la vechi cuvinte, / Poate au spus ce şi eu spun / Am doar o şansă să vă-mbun: / Să vă declar asigurate / Largi drepturi de prioritate. / Alături şi o mărturie: / Mulţi, mari savanţi, s-a întâmplat / Unul de altul să nu ştie./ Ca genii s-au îngemănat. / E fapt firesc şi omenesc, / Se întâlnesc le noi, pe-aici, / Şi spirite ceva mai mici» (sic??!! n.n.), ca o dovadă certă că epigrama metaforică, spre deosebire de toate celelalte tipuri, nu creează întotdeauna veritabile cascade de râs, ci lasă loc de meditaţie profundă și cu multe semne de întrebare care impun tot atâtea răspunsuri, mai ales că epigrama metaforică se adresează unei anumite categorii de cititori şi «pregustători», am putea spune, categoria celor care pot dezvolta şi unele idei exprimate indirect, doar cu unul dintre termenii de comparaţie, cel de-al doilea urmând să fie doar intuit! Pentru a definitiva cum se cuvine «Scrisoarea» domnului Nicolae Dragoş, aşa cum domnia sa, iată, o spune deschis: «În încheiere, spre-a nu naşte / Invidii oarbe, surde drame:/ ,,Catrene-am scris – voi recunoaşte – / Doar câte-odată epigrame!” / Declar în scris, semnez citeţ, Mai mult de-atâta…Ce mai vreţi?», în felul acesta, omul drag al inimii mele demonstrând că epigrama este o adevărată hrană spirituală ce nu se confundă cu bancuri siropoase sau anecdote vaporoase, pentru că un epigramist adevărat lansează metafore…dulci-amărui, dovadă certă că epigrama umorului de situaţie face parte din sfera cuprinzătoare a umorului constatativ, având, însă, marea calitate de a localiza derularea faptelor și de a crea o imaginaţie spaţială cititorului, din care nu lipseşte, mai ales autoironia, tocmai pentru a nu derapa în sfera vulgarităţii, cu precizarea că ironia și autoironia, de multe ori, dau satisfacţie și cititorilor mai puţin avizaţi! Epigramele domnului Nicolae Dragoş aduc înaintea noastră dialogul plăcut al lecturării, ce pare pentru unii oglindirea absurdului uşor necontrolat din lumea de azi, pentru că dincolo de o modalitate de a se crea un gen de confuzie, la o lectură atentă se limpezeşte mintea îndreptată spre reflecţie şi spre autoreflecţie! Iar, pentru că intenţionăm să prezentăm şi alte articole despre cartea de referinţă a domnului Nicolae Dragoş, merită să oferim cititorilor cuprinsul acestei cărţi, cu capitolele şi subcapitolele care sunt legate de apariţii editoriale anterioare, prin următoarele referiri: «Cu ochii-n 4» (2014), «De toate culorile» (2015), «Scrimă în rime şi catrene în zig-zag» (2016), «Cu viziera ridicată» (2018), «De la lume, pentru lume» (2020), «Cuvintele din nou se ceartă între ele» (2021), precum şi o savuroasă «NEGOCIERE MATRIMONIALĂ» sau (despre misterioasa căsătorie a Epigramei cu Sonetul), după care domnul Nicolae Dragoş face evocarea IN MEMORIAM Aristide Caranda!
Profesor dr. Vasile GOGONEA