Într-o lume care se dovedeşte relativă şi efemeră, a vorbi despre viaţa veşnică înseamnă a face o trimitere directă la viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, mai ales că această viaţă pământească este ca o călătorie mai lungă sau mai scurtă, după cum e scris în cartea vieţii fiecărui om, dar, niciodată suficientă pentru mai toți dintre noi, deoarece ieri e doar o istorie şi mâine e ca o taină nedesluşită, fiindcă nimeni nu știe ceea ce urmează! Iar, azi este cadoul tău de la Dumnezeu, Cel Care îţi oferă darul de care trebuie să te bucuri pentru că exiști! De bună seamă, totul este frumos când ştii să priveşti la ceasul potrivit pentru o faptă bună, şi cred că lucrul cel mai frumos este acela că în afară de fericire, te mai încearcă şi un fel de tristeţe sau teamă de necunoscut, când vezi ceva minunat şi nu te poţi bucura îndeajuns! Multe ar putea fi spuse, pentru că efemeritatea n-ar părea, poate, atât de desăvârşită, dacă n-ai şti că şi ea îşi are vremea ei măsurată în clipe, iar, dacă ceva frumos ar dăinui veşnic, poate că ar prilejui o anumită bucurie privită cu mai multă răceală decât am crede, trăind iluzia că o anumită clipă trecută mai poate fi retrăită şi altădată. Însă, efemeritatea clipei, a lucrurilor şi întâmplărilor trecătoare ce nu pot rămâne multă vreme neschimbate, le privim nu doar cu bucurie, ci şi cu un fel de compasiune, pentru că multe lucruri sunt minunate tocmai pentru că durează doar o clipă, numai o clipă! Această realitate cu valoare de adevăr, însă, nu e valabilă pentru toate câte au fost şi sunt în viaţa noastră, pentru că numai credinţa înveşniceşte clipa, iar, dacă toate patimile omeneşti ne urmăresc îndeaproape, cu cât sunt mai frumoase, cu atât alină mai puţin sufletul nostru şi de aceea trebuie să se stingă mai repede! Poate că de aceea, moartea devine o realitate tristă în percepţia noastră cotidiană, fiind considerată o realitate care nu ne place dar, chiar şi aşa, ea continuă să existe şi să ne marcheze existenţa în momentele triste, să ne pândească după colţ, să ne ameninţe în situaţii complicate în care viaţa nu îşi mai poate justifica prezentul continuu de până la acel moment, să existe mai mult decât paralel cu viaţa noastră obişnuită şi să îi ia locul odată ce viaţa, din diverse motive legate de vârstă, boală, accident sau alte situaţii care explică finitudinea noastră, demonstrează că nu mai deţine resurse ca să continue. Dar, oare, ce putem face atunci când conştientizăm faptul că suntem trecători, că moartea există paralel cu viaţa şi că poate în orice moment, fie că vrem sau nu, din orice cauză care face imposibilă continuarea cursului vieţii, să ne treacă în lumea de dincolo, să ne anuleze existenţa în lumea aceasta perceptibilă şi limitată, trecătoare şi păcătoasă, fără ca să putem desfiinţa realitatea crudă şi neplăcută a morţii!
„Eu şi Tatăl una suntem”!
De aceea, în fiecare clipă trebuie să scrutăm orizonturile istoriei noastre şi ale lumii în care trăim, ca să să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelaţia lui Dumnezeu, dacă există un indiciu précis al existenţei Lui Dumnezeu, ca să nu fim copleşiţi de umbra îndoielii în această privinţă! Iar, dincolo de orice dubiu, realitatea este incontestabilă, pentru a conştientiza faptul că într-un colţ de lume din Ţara Sfântă, în urmă cu peste două mii de ani, S-a născut un Pruncuşor în ieslele unui grajd al necuvântătoarelor, iar, de atunci şi 
până în zilele noastre, întreaga lume continuă ca mereu să trăiască miracolul naşterii acestui Prunc Sfânt cu numele Său de Iisus Hristos, Cel care a trăit în anonimat până la vârsta de treizeci de ani, când a început o misiune publică de propovăduire care a durat trei ani şi care a fost menită a schimba pentru totdeauna cursul ineluctabil al istoriei, pentru că în cele din urmă s-a întâmplat ceea ce era menţionat în Sfânta Scriptură, adică, răstignirea Sa pe Cruce şi după trei zile să fie momentul unic şi desăvârşit până dincolo de ceea ce poate explica mintea omenească, cel al Învierii Sale! În viziunea celor mai mulţi dintre contemporani, cu excepţia fariseilor şi a saducheilor, Iisus Hristos era o persoană bună şi «Oamenii de rând Îl ascultau bucuroşi», pentru că «El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor» (Evanghelia după Matei 7:29). Dar, în scurtă vreme s-a constatat că Iisus făcea nişte declaraţii surprinzătoare şi chiar şocante, de-a dreptul înfricoşătoare, despre Sine, când a început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învăţător sau un proroc de excepţie, deoarece, şocându-i pe mai marii vremii, a început să spună desluşit că este Dumnezeu, Fiul Tatălui Ceresc şi a pus identitatea Sa în centrul învăţăturilor Sale adresate Apostolilor şi după aceea mulţimilor. Desigur, întrebarea surprinzătoare pe care a adresat-o celor care Îl urmau a fost: „Cine ziceţi că sunt?”, iar, atunci când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: «Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!» (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost şocat, nici nu L-a mustrat, ci, dimpotrivă, l-a lăudat şi l-a făcut apostol! Iisus a declarat de multe ori făţiş acelaşi lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înţeles pe deplin cuvintele, iar, ca urmare, citim în Biblie: «Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu» (Evanghelia după Ioan 5:18). Iar, cu alt prilej Iisus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem”, motiv pentru care, de îndată, iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. Dar, El i-a întrebat pe iudei, pentru care faptă bună vor să-L omoare şi aceştia I-au răspuns: «Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu» (Evanghelia după Ioan 10:33). Să reamintim că timp de secole, imaginea cea mai cunoscută a lui Iisus Hristos, cel puțin în culturile occidentale, a fost cea a unui bărbat cu barbă, cu pielea deschisă, cu părul lung, ondulat, brunet deschis sau blond și adesea cu ochi albaștri, însă, Biblia nu-l descrie mai deloc sub aspect fizic pe Mântuitorul Iisus Hristos, dar, unele dovezi adunate de-a lungul timpului sunt grăitoare în acest sens! Sfânta Scriptură ne oferă doar câteva indicii despre aspectul fizic al Mântuitorului Hristos, iar, majoritatea informațiilor pe care le avem despre Domnul Iisus provin din primele patru cărți ale Noului Testament, adică, din Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan, potrivit cărora Iisus a fost un om evreu născut în Betleem și crescut în orașul Nazaret, în Galileea, în secolul I d.Hr. Aşa cum am precizat, Iisus avea aproximativ 30 de ani când a început slujirea (Luca 3:23), însă, Biblia nu spune practic nimic despre înfățișarea lui, cu excepția faptului că nu s-a remarcat într-un mod anume pe care să-l sublinieze istoricii vremii! Pentru mulți cărturari, Apocalipsa 1: 14-15 oferă un indiciu despre pielea lui, care era de o nuanță mai închisă, iar părul lui avea o textură lânoasă – pentru că «era alb ca lâna albă, albă ca zăpada. Ochii lui erau ca o flacără de foc, picioarele lui erau ca un bronz lustruit, rafinat ca într-un cuptor», dar, devine şi mai interesant modul cum s-au manifestat reprezentările lui Iisus de-a lungul secolelor. De exemplu, unele dintre cele mai vechi reprezentări grafice cunoscute ale lui Iisus datează de la mijlocul secolului al III-lea d.Hr., la mai mult de două secole după moartea şi Învierea Sa, iar, acestea sunt picturile din vechile catacombe ale Sf. Domitilla din Roma, descoperite în urmă cu aproximativ 400 de ani. Reflectând una dintre cele mai cunoscute imagini ale lui Iisus la acea vreme, picturile îl înfățișează pe Iisus ca fiind Păstorul cel Bun, un tânăr, cu părul scurt, fără barbă, cu un miel pe umeri. Dar, un alt portret rar al lui Iisus a fost descoperit în anul 2018 pe zidurile ruinate ale unei biserici din sudul Israelului, aceasta fiind cea mai veche imagine cunoscută a Mântuitorului Hristos, găsită în Israel, fiind pictată în secolul al VI-lea d.Hr. și înfățișându-l pe Iisus cu părul mai scurt și creț, printr-o descriere comună, mai degrabă, regiunii de est a imperiului bizantin, în special în regiunea Egiptului și a Siriei-Palestina. Aceasta, însă, a dispărut din arta bizantină ulterioară. De fapt, imaginea cu părul lung și barbă a lui Iisus Hristos, care a apărut începând cu secolul al IV-lea d.Hr. a fost puternic influențată de reprezentările zeilor greci și romani, mai ales a atotputernicului zeu grec Zeus, pentru că din acel moment, Iisus a început să fie înfățișat într-un halat lung, așezat pe un tron, uneori cu o aură în jurul capului. Totuşi, dintre numeroasele relicve posibile legate de Iisus Hristos şi care au apărut până acum, de departe, cea mai cunoscută este Giulgiul din Torino, care a apărut în 1354. Credincioșii au susținut că Iisus a fost înfășurat în bucata de in după ce a fost răstignit pe cruce și că giulgiul poartă imaginea clară a feței Sale, însă, mulți experți au considerat giulgiul ca fiind unul fals, chiar și Vaticanul făcând referire la el ca la «o icoană» mai degrabă, decât ca o relicvă! Pentru a sintetiza cele subliniate, să mai precizăm că în anul 2001, un artist medical pensionat pe nume Richard Neave a condus o echipă de antropologi medico-legali 
israelieni și britanici, programatori de calculatoare în crearea computerizată a unei noi imagini a lui Iisus, bazată pe un craniu israelian ce data din primul secol d. Hr., adăugând și cunoștințele lor despre modul cum arătau evreii pe atunci, dar, ştiinţa se dovedeşte incapabilă să explice atâtea lucruri legate de misterul de nepătruns al chipului uman al Mântuitorului Hristos! Cu toate că nimeni nu susține că este o reconstrucție a felului în care arăta Iisus Hristos Însuși, savanții consideră că această imagine care priveşte înălţimea de aproximativ 160 cm, cu pielea mai închisă, ochii închiși la culoare și părul mai scurt și mai ondulat, este mai precisă decât multe reprezentări artistice ale Fiului Lui Dumnezeu. Într-o lucrare apărută în anul 2018 şi intitulată «Cum arăta Iisus?» Joan Taylor, un profesor cu origini creștine, a folosit rămășițe arheologice, texte istorice și arta funerară egipteană antică pentru a concluziona că, la fel ca majoritatea oamenilor din Iudeea și din Egipt care trăiau în vremea respectivă, Iisus avea cel mai probabil ochi căprui, păr brunet-închis până la negru și piele brun-măslinie şi este posibil să fi avut 166 cm înălțime, înălțimea medie a bărbatului la acea vreme. Desigur, a-L compara pe iisus Hristos cu ceilalţi oameni, devine mai mult o aventură scriitoricească, pentru că Dumnezeu este unul şi inimitabil! În încheiere, să reiterăm faptul că este relevantă şi descrierea înfățișării Mântuitorului nostru Iisus Hristos făcută de către un cetățean roman, pe nume Publius Lentulus, care, fiind prieten al guvernatorului Ponțiu Pilat, a locuit un timp la Ierusalim și L-a văzut pe Domnul Hristos în una din vizitele Sale misionare în Capitală în cel de-al doilea an al Propovăduirii Sale, (anul 35), în care deja popularitatea Sa extraordinară ajunsese să atragă curiozitatea a foarte multe persoane. Iată ce găsim scris despre regele Irod în Evanghelia lui Luca: «Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că DE MULTĂ VREME DOREA SĂ-L CUNOASCĂ PENTRU CĂ AUZISE DESPRE EL» (Luca 23;8). Erau şi unii romani aristocrați care aveau aceeași dorință de a-L cunoaște pe «Proorocul» care învia morți, alunga demonii și dădea vedere orbilor din naștere! Atunci, văzându-L pe Domnul Hristos, Publius Lentulus rămâne atât de impresionat, încât trimite o scrisoare de informare Senatului Roman în care nu face altceva decât să Îl elogieze pe Acela pe Care mulți evrei Îl invidiau, şi cu toate că am putea să repetăm aceste informaţii extrem de interesante, să reamintim ceea ce scrie Publius Lentulus: «În acest timp s-a arătat un bărbat, CARE ÎNCĂ TRĂIEȘTE ȘI ARE PUTERE MARE. Numele Lui este Iisus Hristos; oamenii Îl numesc puternic profet, iar discipolii Îl numesc Fiul lui Dumnezeu. Înviază morții și vindecă pe cei bolnavi de toată neputința. Bărbatul este de statură înaltă, dar simetrică, aspectul feței Lui este serios și plin de energie, încât cei ce-L privesc, PE DE O PARTE ÎL IUBESC, IAR PE DE ALTA, SE SFIESC. Părul capului este de culoare roșiatică, până la urechi, fără lustru și drept, iar de la urechi până la umeri, creț și lucios; și atârnând și mai jos de umăr, despărțit într-o parte și într-alta, după datina Nazarinenilor; fruntea netedă și curată, fața Lui nepătată, înfrumusețată de o rumeneală moderată; privirea Lui nobilă și grațioasă, nasul și gura Lui cu totul fără defecte; barba Lui deasă și de culoarea părului capului, asemenea despărțită, ochii lui albaștri (albaștri-închiși) și foarte luminoși. CÂND MUSTRĂ ESTE ÎNFIORĂTOR, IAR CÂND ÎNVAȚĂ ȘI SFĂTUIEȘTE, ATRĂGĂTOR ȘI AMABIL. Grația feței Lui este de o gravitate admirabilă. Nimeni nu L-a văzut niciodată râzând, plângând, însă, da! După statura cea lungă a corpului Său, mâinile Îi sunt drepte și brațele frumoase. Grav și maiestuos în cuvânt, scump, însă, la vorbire. LA FIGURĂ ESTE CEL MAI FRUMOS DINTRE OAMENI!», deci, o descriere obiectivă a Lui Iisus Hristos care întregește frumusețea pe care I-am descoperit-o Domnului nostru în icoanele noastre ortodoxe!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
