Educația este o activitate cu obiectivul de a pregăti oamenii ca element activ al vieții sociale şi are ca scop modelarea profilului general al unei persoane, mai ales că educaţia religioasă a smereniei are loc printr-o dezvoltare complexă a individului, dobândind o experiență socială a rugăciunii, a postului şi a milosteniei, formând în acelaşi timp un complex de cunoștințe necesare, asociate cu abilități spirituale care determină în ultimă instanţă procesul educației şi al creșterii fiinţei umane ca un proces unic, ceea ce înseamnă că este necesar să evidențiem specificul acestor două fenomene socio-pedagogice. În momentu în care analizăm situaţia şi vorbim despre educaţia smereniei în vremea Postului Mare, să pornim de la premisa că Postul este o înfrânarea totală sau parţială a gândurilor rele şi a simţurilor trupului de la plăceri lumeşti şi de la hrană copioasă, bună şi îmbelşugată şi, mai ales, de la hrana cea de provenienţă animală, pentru că vorbim şi despre o jertfă trupească ce se cere a fi unită cu milostenia şi cu darurile ce se aduc la Sfântul Altar. Devine tot mai evident că postul împreună cu milostenia, cu darurile aduse la Biserică, mai ales cu închinările şi metaniile făcute de credincios, toate la un loc subsumează închinarea datorată de trup, ca jertfă Domnului. În ultimă instanţă, postul este rânduit pentru a smeri sufletul, ca o înfrânare de la toate mâncărurile sau, la caz de boală, numai de la unele, înfrânarea de la băuturi alcoolice, de la toate desfătările lumeşti şi de la toate poftele cele rele, de la plăcerile trupeşti.
,,Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”!
Să reţinem faptul că postul este numit de către Sfinţii Părinţi ca fiind «aripa rugăciunii smerite» care, împreună cu milostenia, ridică pe om la tronul Preasfinţit al Lui Dumnezeu. Postul Mare, pentru că la vremea acestuia ne aflăm, îl ajută pe creştin să facă rugăciunea mai cu uşurinţă, împacă nemijlocit pe om cu Dumnezeu şi ajută mult la despătimirea sufletului, omorând poftele trupeşti şi mijlocind dobândirea tainică a harului Duhului Sfânt. După asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri: post desăvârşit (total, negru), post de o zi, post de mâncăruri de dulce şi post «împărătesc», adică, mâncare de fiecare zi cu înfrânare, o singură dată pe zi, dar, atenţie, nu până la săturare! În vremea Postului Mare putem înţelege mai bine care este rolul educaţiei în armonie cu credinţa, prin cultivarea unei atitudini valorice, nu numai faţă de natură și mediu, dar, mai ales, faţă de Dumnezeu, ca o parte importantă a dezvoltării unei persoane care este în armonie cu lumea și cu sine însuşi! Situația educaţiei teologice la ora actuală este conturată printr-o imagine deplorabilă, iar, în acest sens, procesul educațional în şcoală şi în afara şcolii, mai ales în familie şi în cercul de prieteni, ar trebui să acorde o mai mare atenție conceptului de smerenie în această direcție. Se disting o serie de sarcini ale educației teologice care să insufle dragostea pentru credinţa noastră ortodoxă, iubirea pentru Dumnezeu şi aproapele, prin formarea unei baze de cunoștințe teologice, prin creșterea unei atitudini atente față de sărbătorile religioase şi faţă de pomenirile din vremea postului, pentru că în ultima instanţă, conștientizarea valorii naturii și a bogăției educaţiei smereniei începe în familie şi doar familia este capabilă să insufle o atitudine grijulie față de lumea din jurul nostru, să arate că datorită credinţei în Dumnezeu, viața continuă pe pământ! În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), am participat la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica din parohia «Sf. Varvara», Târgu-Jiu, oficiată de către Preacucernicul Părinte Ioan Cosmin Barză, mai exact, Preacuviosul Părinte Stareţ Ioanichie, al viitoarei Mănăstiri «Grigorie Dascălul» de la Scoarţa, care a dat citire unei recente Pastorale a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dată după prima săptămână a Postului Mare, în care se accentuaeză faptul că vorbim despre trei caracteristici dominante ale credinţei noastre drept măritoare: postul, rugăciunea şi milostenia, toate reunite sub semnul sfânt al smereniei! Deci, problema esenţială a educației smereniei, aşa cum preciza Preacuviosul Părinte, porneşte de la Sfânta Evanghelie şi de la cuvântul Mântuitorului, care ne spune că: ,,Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”, iar, într-o discuţie personală cu Preacuvioşia sa, am reţinut faptul că Dumnezeu ne scapă mai întotdeauna de toată fiinţa noastră stricată, chiar dacă fiecare dintre noi, mirenii, nu ştim prea bine, că uneori suferim de mândrie, de îngâmfare, chiar dacă spunem că nu avem întotdeauna motive să ne comportăm astfel! Cea mai mare erezie a zilelor noastre, arăta Preacuviosul Stareţ, o reprezintă ecumenismul, amalgamul de credinţe care vor să fie tot una, dar, de binecuvântarea lui Dumnezeu depinde însă totul! Când vedem că vreunul dintre noi căutăm slavă pentru noi şi vrem să creştem în înălţime, atunci trebuie să înţelegem că unul ca acesta trebuie silit să-şi plece capul! Şi, în îndreptăţirea de sine, Tatăl ceresc, găseşte întotdeauna cu cale să-i aplice unuia «medicamentul» potrivit! Smerenia este o virtute de cea mai mare mare importanţă pentru mântuirea noastră, fără de care nimeni nu poate vedea pe Iisus Hristos, Cel Care S-a smerit pentru noi! A sta împotriva celor mândri înseamnă a le închide uşa împărăţiei cerurilor, de aceea, devine tot mai necesară educaţia smereniei, deoarece, prin smerenie, însuşi creştinul se aseamănă, după a sa putere, cu Însuşi Domnul, Care a zis: ,,Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”, pentru că smerenia este de mare trebuinţă spre a intra întru împărăţia cerurilor şi fără smerenie, nimeni dintre trăitorii acestui pământ, nu se poate mântui! Pentru această mare virtute, Mântuitorul Iisus Hristos ne dă pildă copiii, că iată ce zice: ,,Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare întru împărăţia cerurilor”, iar, după Sfântul Isaac Sirul, smerenia este haina lui Dumnezeu care S-a smerit, îmbrăcându-Se în trupul nostru muritor. Iar ce este anume, smerenia, îl auzim pe acelaşi mare sfânt al liniştii, zicând: ,,Smerenia este o putere tainică pe care o primesc sfinţii desăvârşiţi, după desăvârşirea întregii lor vieţuiri! Această putere, nu se va da decât numai celor desăvârşiţi în virtute, prin puterea harului, atât cât încape în hotarul firii”, pentru că trebuie ca noi toţi să recunoaştem înaintea lui Dumnezeu că neprihănirea noastră e ca o haină care nu trebuie să fie murdărită de întunericul păcatului!
,,Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare întru împărăţia cerurilor”!
Smerenia și ascultarea sunt cele două ecuaţii ale Postului Mare! Smerenia este temelia tuturor virtuților și singura cale de mântuire, iar, ascultarea este arătarea în fapte a smereniei! Aşa cum spunea Preacuviosul Părinte Iustin Pârvu: ,,Prestigiul smereniei, care se propovăduieşte în Biserica noastră, este haina sau mantia lui Dumnezeu pentru creştini, e această virtute înaltă pe care o are demnitatea noastră creştină”! Să concluzionăm faptul că această atitudine, această înţelegere profundă a principiului de smerenie a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om, prezintă o mare diferenţă faţă de smerenia pe care o înţelegem noi în veacul XXI şi mai ales în zilele noastre, pentru că din lipsă de educaţie teologică, mai ales în vremea Postului Mare, unii consideră că în acest fel, prin educaţia smereniei, omul trebuie să fie desfiinţat ca personalitate. Or, în viaţa noastră cotidiană, smerenia depăşeşte limita tuturor înălţimilor şi decurge din demnitatea Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a îmbrăcat cu virtuţile castităţii, sărăciei şi ascultării, pentru că acestea îl ajută pe omul credincios în lupta pentru dobândirea mântuirii. Prestigiul smereniei este această înălţime dumnezeiască în adânc de credinţă, care îl pune pe creştinul ortodox în faţa unui model şi îi cere creştinului ortodox să fie foarte categoric şi bătăios în ceea ce priveşte apărarea valorilor noastre de credinţă ortodoxă! Să nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia, aşa cum speculează ateiştii! A fi smerit înseamnă a fi demn, onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ceea ce ni se spune şi tot ceea ce ni se porunceşte de către mai marii lumii acesteia secularizate! Noi, creştinii ortodocşi români, am fost foarte tari în istorie, atunci când au fost puse în joc valorile credinţei noastre strămoşeşti! Când a fost vorba de apărarea icoanelor, Sfinţii Părinţi s-au impus cu smerenia lor demnă, pentru că smerenia nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi fariseilor să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa, când totul este vânzare, până la trădarea naţiei noastre!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
