Educaţia…şi Lecţia de viaţă – De aproape trei decenii, România ne oferă imaginea unei țări cu o populație tot mai săracă, tot mai îmbătrânită și mai predispusă la emigrație!

764

În articolul de față, ne propunem identificarea rolului pe care îl poate avea investigația sociologică în cunoașterea mai profundă a cauzelor depopulării României, în special a mediului rural, mai ales că ,,studiile sociologice se axează, de regulă, pe cunoașterea realităților prezente” , iar caracteristicile sistemelor deschise, de cele mai multe ori fac imposibilă o presupusă tendință de uniformizare. Astfel, de aproape trei decenii, deci, în perioada numită şi «de tranziţie», de după 1989, România ne oferă imaginea unei țări cu o natalitate scăzută, cu o populație tot mai săracă, tot mai îmbătrânită și mai predispusă la emigrația în alte țări, în căutarea unui loc de muncă, acest ultim aspect fiind valabil, mai ales în cazul tinerilor. Se înregistrează, în acest fel, un spor natural negativ, fapt care conduce la analizarea unor fenomene și procese socio-demografice care atrag atenția și îngrijorează, mai ales atunci când sunt subliniate și interpretate rezultatele recensământului populației.

Satul românesc este ,,singura prezenţă vie, încă, deşi nemuritoare…”
(Lucian Blaga)
Datele statistice arată cu pregnanţă că în perioada interbelică, natalitatea în România era de trei ori mai mare decât în prezent, fiind una dintre cele mai ridicate din Europa, în pofida faptului că asistenţa medicală era precară în mediul rural, unde locuia aproape 80% din populaţie, iar numărul medicilor era total insuficient. În acest sens, multe soluţii de stimulare de politici publice încurajatoare au venit, cel mai adesea, de la medici de specialitate şi de la mari donatori, astfel că sporul natural al populaţiei în perioada interbelică a fost de circa 4 milioane de persoane, adică o creştere cu 20% într-o perioadă de aproape două decenii. Pentru că numărul medicilor era în continuare mic, autorităţile au finanţat, la vremea respectivă, şcoli speciale pentru aşa-numitele «moaşe-diplomate», şcoli de asistente, ca şi înfiinţarea viitoarelor licee sanitare. Cu toate acestea, cu deosebire, satele românești cu vetrele lor în care se răsfrânge memoria colectivă, parcă se cufundă într-o «prăpastie» a nepăsării pustiitoare, când o neputinţă pare că i-a cuprins şi pe cei ce pot, dar nu vor, ca şi pe cei ce vor, dar nu pot mișca «un deget» în folosul comunităţii. Cu un fel de reticență stânjenitoare se mai vorbește cu glas tremurat şi îngrijorător despre oamenii de la țară, care simt pe zi ce trece dispariția satelor, mai ales atunci când pălește și se anemiază aura unor instituții de bază care odinioară revărsau «lumina spiritului», adică: şcolile, căminele culturale, muzeele, bibliotecile și bisericile, astfel încât fenomenul depopulării mediului rural din România, a satului gorjenesc, în special, capătă expresia unei realități dramatice care ne face să ne punem de fiecare dată întrebări legate de numărul comunităților rurale dispărute în ultima jumătate de secol, fie datorită «sistematizării» teritoriului, fie datorită migrației în străinătate a unor familii întregi din satele noastre. Pentru cei mai mulți dintre români, în matca statorniciei se înscrie ca un legământ faptul că la sat s-au zămislit cuvinte emblematice, cum ar fi: moși, strămoși, amurg, alean, azur, omenie, colindă, brad, borangic, broboadă, catrință, cuminte, pătul, mejdină, iie, fântână, holdă, cumpănă, amar, amnar, delniță, dalb, doină, dor, floare, fagure, garofiță, giuvaer, grădină, horă, iarbă, icoană, jale, jug, jder, obor, obârșie, leagăn, munte, mărgăritar, negură, nuntă, zori, chindie, obște, otavă, pădure, pământ, poruncă, rouă, rugăciune, sorcovă, timp, vreme, țară, țoale, untdelemn, vie, vatră, livadă, zare, zodie, brazdă, varză și multe, multe altele, mai ales că asemenea «nestemate» din tezaurul limbii noastre îmbogăţesc sufletul, pentru că în conotațiile lor lăuntrice, transcend succesiunii generațiilor de oameni şi în aceeaşi măsură evenimentelor care se derulează în timp și spaţiu, chiar epocilor istorice. Întotdeauna, cifrele care ne redau rezultatele recensământului sunt cele care ilustrează situații alarmante, mai ales că datele statistice au la bază argumente suficiente care ne orientează spre anumite direcții de cercetare sociologică privitoare la cauzele ce au generat și generează în continuare fenomenul depopulării, mai ales în mediul rural, tocmai pentru a evidenția implicațiile generale care afectează populaţia pe ansamblul țării! Dincolo de dificultățile inerente unui demers științific elaborat și structurat pe folosirea unor concepte adecvate, în activitatea de cercetare se porneşte de la premisa că depopularea unei țări reprezintă un semnal de alarmă serios și profund, pentru că, în ultimă instanță, e vorba despre un fenomen care trebuie să îngrijoreze factorii de decizie și care periclitează însăși existența şi identitatea națiunii, ca entitate distinctă, deoarece se impune adoptarea unui ansamblu de măsuri la nivelul sistemului social şi al factorilor de decizie. Tocmai într-un asemenea cadru în care pot să apară și o serie de fenomene imprevizibile, orice amânare sau chiar o tergiversare motivată de lipsa resurselor financiare, atât de necesare în adoptarea unor strategii eficiente și cu aplicabilitate imediată, ar însemna, până la urmă, completarea tabloului care ilustrează acutizarea unui real pericol social!

Până în anul 2050, populația României va scădea cu 30% și va demonstra, cât de acută este criza demografică!
Un tablou de ansamblu al habitatului din țara nostră, în special al mediului rural, oferă imaginea edificatoare a unui spațiu de locuire de o mare diversitate și de o varietate care accentuează individualitatea și specificitatea modului de viaţă, prin tot ceea ce am considera că poate să însemne universalitatea legată de activitatea cotidiană în care ne regăsim cu toți, aşa cum ne-am născut şi suntem trăitori pe aceste meleaguri. În pofida faptului că mediul rural oferă și acele elemente de atracție legate de tradiții și obiceiuri străvechi, atâtea câte se mai păstrează, dincolo de acele «servituți» ale unui trai care nu poate fi invidiat, putem aminti și un gen de sacrificiu apăsător al darului care certifică omenia, fie și numai pentru a face abstracție de fenomenele și procesele distructive care afectează cadrul de viață al omului de la țară, un mediu de viaţă care mereu ne poartă cu gândul către acele posibilități și oportunități de a investiga ceea ce înseamnă depopularea mediului rural din țara noastră. Ultimele date statistice ilustrează faptul că Europa de Est se confruntă cu o criză demografică masivă, iar previziunile sunt pesimiste, deoarece natalitatea scăzută și migrația sunt în egală măsură cauzele principale ale acestei situații. Conform unui raport publicat de curând de «Irish Times», țările din estul Europei, printre care și România, vor suferi transformări masive în următoarele decenii, prin prisma scăderii numărului locuitorilor. Astfel, până în anul 2050, în această regiune, populația va fi cu 22% mai redusă, cele mai afectate ţări fiind Croația, Bulgaria și România, care vor deveni țări de bătrâni în care va fi puțin probabil să existe cineva care să-i întrețină! Migrația va afecta masiv și alte regiuni, conform aceluiași raport în care se arată că aproximativ 4% dintre locuitorii UE, vreo 20 de milioane de oameni, provin în anul 2020 dintr-un alt stat, care nu este membru al U.E. Mai mult decât atât, procentul continuă să crească, iar dacă tendința se menține și este puțin probabil ca acest lucru să nu se întâmple, în următoarele decenii, Bulgaria va pierde cam 39% din populație, urmează România, cu o scădere estimată la 30%, apoi, Polonia, cu o scădere de 15%. Din afara blocului comunitar, probleme majore cu migrația se regăsesc în Serbia, Bosnia și Herțegovina, care vor pierde aproximativ o treime din populație, în timp ce Albania va rămâne fără 18% dintre locuitori. Se cunoaște faptul că depopularea e departe de a fi un fenomen recent în Balcani, de la emigrația în masă în SUA, de la începutul secolului al XIX-lea și până la cazul «gastarbeiter» (muncitorii invitați), când sute de mii de oameni au părăsit Iugoslavia pentru a lucra în Germania și alte state vest-europene la sfârșitul anilor ’60 și în anii ’70, salvând astfel economia iugoslavă. Cu certitudine, diferența majoră față de trendul de acum 50 sau 100 de ani, ține de nivelul de educaţie şi de instrucţie, deoarece, majoritatea celor care pleacă în alte țări în căutarea unui loc de muncă și a unui trai mai bun au studii universitare și și-au luat familiile cu ei, iar, în România, spitalele, aproape că au rămas fără medici și asistente medicale specializate. Se cuvine amintit faptul că filosoful «spațiului mioritic» românesc și autorul «Poemelor luminii», Lucian Blaga, cel care a lansat și chiar a consacrat cunoscuta expresie emblematică potrivit căreia «veşnicia s-a născut la sat», poate fi socotit şi trăitorul acestor vremuri, într-un context care expresia ca atare se dovedeşte mai mult decât o metaforă ce-și dezvăluie semnificația în curgerea ineluctabilă a timpului. În discursul său de recepţie la Academia Română, din 5 iunie 1937, intitulat «Elogiul satului românesc», acelaşi poet şi filosof, Lucian Blaga, în viziunea sa, bazată pe o metaforă poetică inconfundabilă, argumenta şi faptul că satul românesc este ,,singura prezenţă vie încă, deşi nemuritoare, deşi aşa de terestră, este unanimul nostru înaintaş fără nume”, tocmai pentru a ne convinge că întreaga civilizaţie română sătească nu are nimic monumental, dar, are, în schimb, o ţesătură armonios alcătuită care dă viaţă, are un firesc şi o armonie deplină, care o face extrem de interesantă, mai ales prin viaţa spirituală care îi este proprie. După cel de-al Doilea Război Mondial, în România s-a produs și o răsturnare a unor valori morale, social-politice şi umane, fiind afectat satul românesc, în cazul nostru, satul gorjenesc, prin distrugerea rădăcinilor sale, prin desfiinţarea proprietăţii particulare, prin exproprierea pământului ţăranilor şi prin înfiinţarea gospodăriilor agricole colective. O privire succintă prin care sunt analizate elementele care definesc realitatea din țara noastră, în special din mediul rural românesc, evidenţiată la tot pasul starea de izolare a unor aşezări umane, datorită situării într-un spaţiu greu accesibil, datorită drumurilor deteriorate, din cauza lipsei mijloacelor de transport, ceea ce conduce la depopularea unor arii întinse, situate cu precădere în zone colinare şi de munte, la care am putea adăuga şi precaritatea resurselor strict necesare existenţei, cu precădere în cătune uitate de lume, în văile sau pe culmile munților. (VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here