Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Au apărut frici noi, caracteristice societăţii moderne… – Să învăţăm «Cuvântul lui Dumnezeu» care spune: „Nu te teme!… Eu, Domnul, sunt cu tine, să te scap şi să te mântui”! (Ieremia 1, 8).

308
CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 75

Credinţa cea adevărată ne apropie şi ne cucereşte prin fapul că ne conduce la mântuire prin frica de Dumnezeu! Toate credinţele pe care Dumnezeu le-a îngăduit pe acest pământ vorbesc despre mântuirea sufletului omenesc, prin frica de Dumnezeu, dar puține sunt acelea care pot spune cu adevărat, ceea ce înseamnă această stare emoţională, mai curând, ca o emoţie provocată de conştientizarea unui pericol real sau imaginar care ne determină gândurile şi comportamentul vieţii noastre cotidiene! Se consideră că toate fricile au la bază teama de moarte, dar, de-a lungul evoluţiei omenirii, frica a avut şi un rol considerat pozitiv, ajutându-i pe oameni să supravieţuiască, mai ales că în urma eliberării de adrenalină, organismul uman pare a fi pregătit pentru o luptă sau pentru o fugă! Sunt o mulțime de definiții date termenului de frică, dar, puține sunt într-adevăr, demne de luat în seamă! Cea mai des întâlnită este aceea că frica ar însemna alunecarea sufletului către pieire, pentru că sunt oameni în zilele noastre, mai ales cei bogați, care suferă că îşi perd bogăţia şi speră ca această «agonisire»să-i ducă în rai, însă, problema care se pune, până la urmă este această întrebare, dacă frica te eliberează sau te afundă mai mult în groapa perzării! Dar, fiind o trăire subiectivă, frica este percepută de cele mai multe ori ca o senzaţie neplăcută, obsesivă şi chiar traumatizantă, însoţită de unele modificări neurovegetative. Se apreciază că în funcţie de intensitatea fricii se pot manifesta unele situaţii de tensiune musculară crescută, puls şi respiraţie accelerate, creşterea glicemiei, vaso-constricţie, transpiraţie mai mare decât căldura sufocantă a verii, frisoane, senzaţie de sufocare sau de încremenire în amorţire. Nu de puţine ori, auzim expresii: «mă doare inima de emoţie», «alb sau galben la faţă» sau «paralizat de frică», dar, în credința creștină ortodoxă sunt unii Sfinți Părinți, cu viață duhovnicească desăvârşită, care au ajuns la depăşirea fricii lumeşti şi la asumarea fricii de Dumnezeu!

„Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33)
În cartea «Apocalipsa» (capit. 21, versetul 8), sunt menţionate opt păcate şi opt feluri de păcătoşi despre care «Cuvântul lui Dumnezeu» spune foarte clar că nu vor moşteni Împărăţia Tatălui Ceresc, ci «iazul» de foc: «Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iadul ce arde cu foc şi cu pucioasă, adică… moartea a doua, iar, privind acest verset, în fruntea celor opt feluri de păcătoşi stau cei fricoşi, chiar înaintea desfrânaţilor, a necredincioşilor, a vrăjitorilor, chiar şi înaintea ucigaşilor! Să mai reţinem faptul că pe lângă frica mai veche din epoca miturilor şi a legendelor, au apărut frici noi, caracteristice societăţii moderne: frica de boli, de violenţă, frica de şomaj, de singurătate, de abandon, de schimbare, de ceea ce cred ceilalţi despre noi, frica de a fi tu însuţi în mintea celorlalţi şi altele! Din teama de a nu fi jigniţi, de a nu suferi, destul de rar, permitem cuiva ca să ne vadă, aşa cum suntem, deoarece, de obicei, ne protejăm, ne ascundem sensibilitatea în spatele unei măşti pandemice sau al unui rol social, dezvoltând diferite mecanisme de autoapărare! Totuşi, îndreptăţită când este vorba despre un pericol real, atunci când e mereu prezentă în mintea noastră, frica ne împiedică să fim curajoşi, chiar stabili, ca să evoluăm! Revenind la cei păcătoşi care mor de frică, deoarece în fruntea celor opt păcate de moarte, «Cuvântul Lui Dumnezeu» a pus mai întâi frica, poate că e bine ca să ne dăm seama de greutatea acestui păcat! Desigur, frica e o mare traumă, mai ales că fricosul nu isprăveşte nimic şi n-are încredere nici în el, nici în alţii şi nici în Dumnezeu, cu toate că Dumnezeu i-a dat voinţă, înţelepciune, putere, îndrăzneală, dar el nu poate folosi acest «talant», din cauza fricii, deci, vede toate lucrurile în întunericul fricii, cum spune înţeleptul Solomon: Fricosul vede totdeauna «leul» sau «lupul» ce i-ar putea ieşi în cale şi de aceea, nu isprăveşte nimic, fiind totdeauna preocupat cu gândul şi cu frica de ceea ce i s-ar putea întâmpla! De aceea, să te ferească Dumnezeu să faci tovărăşie cu un fricos, care, la cea mai mică apăsare, te lasă în drum, şi, mai ales, să te ferească Dumnezeu de a-ţi pune încrederea ca să te apere fricosul sau să te ajute la vreme de necaz, pentru că, numai ce apare primejdia şi te părăseşte! Prin aceasta, omul fricos este un blestem pentru el şi pentru alţii! În altă ordine de idei, frica a fost şi este folosită ca instrument de manipulare, mai marii pământului şi clasa politică s-au folosit de ea pentru a-şi păstra privilegiile şi puterea. Dar, nimic nu este întâmplător în univers, totul se desfăşoară conform legii cauzei şi efectului, sau, aşa cum spuneau bătrânii noştri cu înţelepciune, că «bine faci, bine găseşti», «cine sapă groapa altuia, cade singur în ea», «cum îţi aşterni, aşa dormi» sau «ce semeni, aia culegi», un lucru care ne îndeamnă să facem alegeri conştiente şi responsabile! Poate că mass-media, care joacă un rol important în viaţa noastră cotidiană, foloseşte expunerea la violenţă, mai mult exploatându-ne nevoia de siguranţă şi de confort, cu toate că ne oferă «modele» de urmat, printr-un sistem de valori la standarde scăzute, care ne influenţează alegerile şi capacitatea decizională, pentru a încuraja comportamentul gregar şi resemnarea şi pentru ca noi să credem tot ceea ce ni se spune, fără a mai folosi şi filtrul gândirii noastre!

„Nu vă temeţi!… Iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacului”!
Poate că la fel este şi cu creştinul cel fricos, aşa este şi frica cea duhovnicească, privită şi primită ca o pacoste pentru mântuirea sufletului, pentru că fricosul nu se ştie prea bine pe sine şi nu se încrede în puterea şi în ajutorul lui Dumnezeu! Cel fricos tăgăduieşte puterea lui Dumnezeu şi se gândeşte la un Dumnezeu care nu-l poate ajuta şi scăpa de necazuri! Omul fricos tremură de toate adierile, pentru că nu-L cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu, Care îl scapă şi îl mântuieşte! Dar, Ortodoxia este caracterizată, în principal, prin virtutea smereniei, a curajului, a nădejdii, cea care te îndeamnă mai mult la tăcere și la ascultare, decât la faptul de a-ți da tu, personal, cu părerea despre un anumit lucru de care îţi este frică, mai ales că sunt cazuri puține și unice în credința ortodoxă, de Sfinți Părinți, care au prins curaj, tocmai datorită desăvârșirii lor duhovnicești și unor vedenii personale, afirmând posibilitatea de a ști că ei sunt mântuiți de păcatul fricii! Cei care au credinţă cu adevărat, vorbesc despre o nădejde a mântuirii şi a eliberării de frică, pentru că într-adevăr, nimeni nu poate ști dinainte de moarte, dacă este mântuit sau osândit! Unii vorbesc despre faptul că mântuirea este un proces duhovnicesc de durată, care ține până în ultima clipă a vieții, iar, frica de moarte este o boală a necredinţei în Dumnezeu! Mai mult, se afirmă că acest proces al mântuirii continuă și în veșnicie, unde frica nu mai există şi unde vom urca «din slavă în slavă», ca Domnul nostru Iisus Hristos! O serie de mari teologi susțin ideea că fiecare ființă omenească are în structura sa o flacără a curajului şi a învingerii fricii cu ajutorul divinității, dar și o scânteie din întunericul satanei, lumină și întuneric! De aceea, se și spune că un om poate ajunge, cu ajutorul lui Dumnezeu, un mare sfânt cu frică de Dumnezeu, dar în același timp, un alt om, «slab de înger», cum se spune, este posibil să fie prins în păianjenul diavolesc al pierzării și să ajungă un mare păcătos! Depinde de voința și determinarea omului de a merge pe calea virtuții, a curățirii și iluminării sufletului, ajungând, în cele din urmă la mântuire şi la eliberarea de frică, sau să meargă pe calea păcatului, care înseamnă frica de moarte și osândirea sufletului. În acest sens, contează enorm alegerile pe care le facem noi, în această viață, mai ales că Dumnezeu ne cheamă pe toți oamenii la El ca să-L cunoaștem, să credem în El și să ne mântuim prin crajul de a fi drepţi înaintea Lui Dumnezeu! Pentru că mulți sunt chemați, dar puțini aleși, iar, Dumnezeu doreşte eliberarea omului de fricile lumeşti, El dorește ca toți oamenii să se mântuiască, dar lasă un liber arbitru omului, pentru că nu există o mântuire forțată, iar, «Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința curajului adevărului să vină» (I Timotei 2, 4). În concluzie, fricosul are un Dumnezeu cu care nu are curajul ca să plece la drum, nu cutează a începe o lucrare, nu îndrăzneşte a întreprinde nimic! Fricosul este un fel de îndoielnic de Dumnezeu şi e mai rău decât cel necredincios, care spune pe faţă că nu crede şi nu se încrede în Dumnezeu, dar fricosul crede, însă Îi tăgăduieşte puterea Atotputernicului prin frica lui omenească! Şi chiar dacă fricosul are o putere de la Dumnezeu, mai are şi un nor de făgăduinţe, prin care Dumnezeu îi asigură ajutorul lui, dar, bietul de el, tremură de frică lângă o astfel de comoară! Deci, fricosul nu poate face nimic, nici pentru mântuirea lui, nici pentru mântuirea altora, şi e trist să-l vezi pe satana cum se joacă atât de uşor cu fricosul, ca pisica drăguţă cu şoarecele! Ca urmare, frica este o piedică a mântuirii şi o ispită a satanei! De aceea, să învăţăm «Cuvântul lui Dumnezeu» care spune: „Nu te teme!… Eu, Domnul, sunt cu tine, să te scap şi să te mântui”! (Ieremia 1, 8). Şi de aceea ne-a adus Domnul Iisus minunata Sa chemare: „Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33) şi ne-a lăsat ca un testament de netăgăduit această făgăduinţă: „Nu vă temeţi!… Iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacului”! (Matei 28, 20), pentru că ,,Eu am venit, ca lumea viaţă să aibă”! (Ioan 10, 10).
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here