Tezaurul culturii unui popor are un rol covârşitor în existenţa şi în dezvoltarea fiinţelor umane, chiar dincolo de coordonatele condiţiilor sociale sau economice ale acestora, mai ales că fundamentul cultural, temelia existenţială a neamului sunt mereu structurate într-o dezvoltare comportamentală, socială şi economică, influenţând indivizii şi comuntăţile umane să aspire la un nivel de trai conform condiţiilor în care se dezvoltă viaţa de fiecare zi. Termenul de «cultură» îşi are originea în latinescul «colere», adică, a cultiva sau a onora, referindu-se, mai exact, la o activitate umană care asigură existenţa şi perenitatea vieţii unui popor. Cultura evoluează pe măsura trecerii timpului, iar, ca un lucru foarte important, ea generează şi întăreşte sentimentul apartenenţei unui om la o comunitate, conştietizând în sufletul acestuia ceea ce îl apropie, ceea ce îl aseamănă şi ceea ce îl uneşte cu acea comunitate sau cu un anumit grup etnic statornicit prin tradiţii şi obiceiuri. Prin urmare, conştiinţa etnicităţii şi problema originii latine, conştiinţa de neam exprimată în existenţa tradiţiilor şi a obiceiurilor comune, constituie aspecte definitorii ale unei prime etape în formarea conştiinţei naţionale a poporului român, etapă care, datorită cronicarilor: Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino sau Dimitrie Cantemir fusese parcursă încă de la sfârşitul veacului al XVII-lea, impunând ideea romanităţii şi a unităţii etnice a neamului românesc.
“Din viziunea oraşului etern a pornit curentul latinist ce a fecundat ştiinţa, şi mai ales, conştiinţa neamului românesc”!
Întreaga eoluţie a culturii defineşte istoria unui popor, iar, slăbirea şi anularea culturii naţionale pot duce la distrugerea unei naţiuni! Prin valoarea sa intrinsecă, prin coordonatele sale, cultura română oferă oportunităţi sociale şi economice importante, iar moştenirea culturală a fiecărei zone de locuire românească amplifică posibilităţile de educaţie şi de învăţare pe tot parcursul vieţii, permiţându-ne să avem o mai bună înţelegere a lumii şi a istoriei. Ansamblul manifestărilor materiale, spirituale şi ideologice care reprezintă un grup mai larg de oameni alcătuiesc arealul cultural. Fiind o creaţie a fiinţei umane, cultura românească reuneşte latinitatea cu străvechimea limbii române, ca un patrimoniu exclusiv al poporului care îşi creează propria cultură, sporind, astfel, bogăţia spirituală. În decursul întregii noastre istorii, reprezentările culturale precum arta, literatura, limba şi religia, împreună cu valorile şi credinţele comunităţilor româneşti formează esenţa acesteia şi se manifestă prin stilul de viaţă al tuturor locuitorilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic! Fiecare etnie are o cultură specifică, diferită, iar, această diversitate adaugă o valoare inestimabilă moştenirii culturale a umanităţii. Latinitatea poporului român şi a limbii române dovedesc valoarea conexiunilor dintre oameni, fiind liantul care apropie şi leagă comunităţile. Prin diferite festivaluri, cursuri, intensive, activităţi culturale şi târguri de carte se creează o coeziune socială care contribuie la sporirea încrederii, a mândriei civice şi a toleranţei. În ţara noastră, ca şi la noi în Gorj, moştenirea culturală este şi un factor în dezvoltarea rurală, prin sprijinirea turismului, prin reînnoirea comunităţii şi conservarea naturii. În esenţă, cultura este sufletul unei societăţi care se respectă pe sine, exprimat în numeroase moduri în care ne spunem poveştile, sărbătorim evenimentele, ne amintim trecutul, ne distrăm şi ne imaginăm viitorul care nu prea dă semne bune! Expresia noastră creativă ne ajută să definim cine suntem şi să vedem lumea prin ochii celorlalţi, mai ales că obiceiurile şi tradiţiile noastre, normele, codurile noastre morale, operele artistice şi diferite expresii ale artei, cât şi modul de viaţă al societăţii româneşti de astăzi reprezintă, de fapt, un mediu vital pentru fiinţa poporului român! De aceea, pentru a ne menţine condiţia de popor cu valori culturale inestimabile, nu ar trebui să renunţăm la manifestările culturale şi la interacţiunea pozitivă dintre oameni, indiferent de greutăţile prin care trecem sau de obstacolele care ne sunt impuse prin decizii puţin favorabile ţării, pentru că lipsa de cultură duce la izolare şi la ignorarea istoriei, iar, în final şi la dezumanizare. Putem sublinia faptul că în cea de-a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, Mihai Cantacuzino, în lucrarea “Istoria Ţării Româneşti”, susţine ideea originii latine a poporului român şi a continuităţii acestuia, iar o serie de cărturari ai epocii luminilor îşi proclamă insistent originea latină, făcând din teoria unităţii etnice un argument de bază în favoarea unităţii politice. De altfel, o serie de gânditori străluciţi ai culturii române, cum au fost Chesarie de Râmnic, Dinicu Golescu, Gheorghe Lazăr sau Naum Râmniceanu consideră că ascendenţa noastră latină comportă şi obligaţia morală de a fi la înălţimea strămoşilor, sădind, astfel, în sufletul contemporanilor, mai multă hotărâre şi mai mult curaj în lupta cu aceia care denaturează adevărul istoric şi transferă problemele grave ale contemporaneităţii în pustiul deşertăciunii şi al vremilor bântuite de stihia perfidă a multor valuri de nisipuri mişcătoare! “Din viziunea oraşului etern, aşa cum arată Eugen Lovinescu, a pornit, aşadar, curentul latinist ce a fecundat ştiinţa, şi mai ales, conştiinţa neamului românesc, tot aşa după cum, din şcolile din Roma şi Viena, au descălicat şi Asachi şi Lazăr ca să pregătească sufletele românilor din Principate pentru marile prefaceri ale veacului al XIX-lea” (E.Lovinescu, Op.cit. p.74), într-un veac în care «s-au mişcat» popoarele şi s-au trezit la viaţă naţionalităţile! Pentru românii de astăzi, cultura reprezintă şi cadrul propice pentru ceea ce înseamnă gândurile şi comportamentul nostru. Idealurile nobile canalizate prin cultură şi prin conştiinţa apartenenţei noastre influenţează modul în care vedem şi judecăm oamenii, precum şi modul în care noi reacţionăm la anumite situaţii delicate şi maculate de frica războiului şi a cutremurelor. Chiar felul în care creierul nostru procesează informaţiile şi răspunde la stimuli este influenţat de cultură, acesta fiind un alt motiv pentru care zestrea culturală este atât de importantă.
Mişcarea culturală progresistă, de mare însemnătate culturală şi patriotică numită «Şcoala ardeleană»
Prin întreaga noastră istorie, am văzut şi am resimţit modul în care cultura ne conferă o identitate şi ne ajută să ne construim caracterul, ne uneşte şi ne dă un sentiment de siguranţă, iar, valorile împărtăşite în cadrul comunităţii ne oferă un sentiment de apartenenţă la un popor şi la un teritoriu naţional. E cât se poate de clar faptul că limba pe care o vorbim, arta, literatura şi moştenirea de care suntem mândri, gastronomia, festivalurile, obiceiurile şi tradiţiile, toate împreună formează cultura noastră, devin parte din viaţa de zi cu zi şi ne influenţează în multe feluri. Importanţa culturii nu poate fi conturată precis, fiindcă este imensă! Ea se regăseşte în noi, ne înconjoară şi este o parte integrantă a fiinţei noastre. Ne defineşte felul în care ne tratăm pe noi înşine şi pe ceilalţi oameni. Ca să oferim un exemplu elocvent, în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea şi la începutul celui de-al XIX-lea, în Transilvania s-a cristalizat mişcarea culturală progresistă, de mare însemnătate culturală şi patriotică pe care o cunoaştem sub numele de «Şcoala ardeleană», ai cărei străluciţi reprezentanţi, cum sunt: Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior sau Ion Budai-Deleanu, au fost consideraţi ca nişte adevăraţi «cavaleri ai idealului naţional», de către marele istoric, Nicolae Iorga, tocmai pentru faptul că au susţinut ideea de naţionalitate şi au legat-o nemijlocit de originea noastră latină. Animaţi de ideile iluminismului, aceşti «cavaleri» nuanţează şi dezvoltă tema emancipării naţionale, pledând pentru ridicarea poporului printr-o cultură capabilă să apropie ceasul deşteptării conştiinţei naţionale, pentru obţinerea drepturilor politice ale naţionalităţii române. Însufleţiţi de un cald patriotism şi dezvoltând aspiraţiile populaţiei majoritare din Transilvania, ei argumentează teza continuităţii populaţiei româneşti în Dacia, îmbogăţesc zestrea literaturii naţionale prin lucrări traduse şi prin scrieri originale, iar în acelaşi timp se implică activ în actul de «luminare» a poporului cu ajutorul învăţăturii, al şcolii şi al cărţii în limba maternă. În concluzie, cultura noastră naţională aduce oamenii în muzee, teatre, studiouri de dans şi biblioteci publice, iar, copiilor şi tinerilor, participarea la cultură le ajută la dezvoltarea abilităţilor de gândire, creşte stima de sine şi rezilienţa, ceea ce îmbunătăşeşte rezultatele actului educaţional. Atâtea câte mai sunt, centrele de informare, bibliotecile publice au un rol important pentru extinderea planurilor educaţionale, sprijinind învăţarea pe tot parcursul vieţii, deoarece, în multe privinţe, s-a demonstrat că implicarea culturală şi creativitatea îmbunătăţesc sănătatea mentală şi fizică a oamenilor. De multă vreme, cercetările arată că artele pot îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea persoanelor în vârstă, aşa cum o dovedeşte cu prisosinţă arta brâncuşiană, iar, participarea la toate sistemele de artă poate atenua izolarea şi poate promova formarea identităţii naţionale şi înţelegerea interculturală, deoarece, prin toate resorturile sale, cultura noastră naţională potenţează şi face mereu trimitere la ideea de progres, prin latinitatea poporului român şi a limbii române.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
