Vom continua demersul nostru analitic, pentru a cunoaşte mai bine rolul adicţiilor, adică, al tentaţiilor puternice şi irezistibile care se regăsesc în stilul de viaţă al oamenilor, fie că este vorba despre substanțe intens mediatizate sau de activități concretizate prin comportamente deviante, cu scopul de a demonstra că pentru a preveni adicțiile, încă din școală este important a se aduce în discuție o serie de aspecte care privesc o mai bună cunoaştere şi înţelegere a riscurilor medicale, sociale, emoţionale şi comportamentale aferente adicțiilor de alcool, droguri, tutun şi aşa mai departe, pentru a se explica efectele nocive asupra fiecărei categorii de vârstă şcolară. Ca urmare, cunoaşterea şi înţelegerea impactului presiunii exercitate prin anturaj de către cei apropiaţi ca vârstă, asupra deciziilor privind consumul de diverse substanțe sau implicarea în activități, poate ajuta la cunoaşterea şi înţelegerea organizațiilor și a tipurilor de asistenţă medicală și psihologică, disponibile pentru tratamentul dependenţelor amintite mai sus! Iar, în momentul în care există un model adictiv, indiferent de tipologia adicției, apar şi unele comportamente care se manifestă în mod repetitiv! De aceea, se impune să cunoaştem ceea ce sunt adicțiile, pentru a fi atenți la aspectele care semnalează apariția unei dependențe, tocmai pentru a o putea identifica și a o contracara cât mai devreme!
Domnul Iisus a rostit mustrare şi ocară la adresa ipocriţilor de şapte ori!
Poate că ar fi interesant ca prin prisma adicţiilor şi a incapacităţii noastre de ne controla comportamentul, cu îndreptăţire, să facem cunoştinţă cu cele cinci mari păcate care au neplăcut Mântuitorului nostru Iisus Hristos, deoarece, pe măsură ce ne înălţăm spiritual, descoperim că Dreptatea Lui Dumnezeu nu este exterioară, iar, păcatul, de asemenea, nu este în primul rând de natură exterioară! Când vorbim despre dreptate, care nu este doar atributul juriştilor, majoritatea oamenilor se îndreaptă cu gândul la cele zece porunci, însă, dreptatea sub noul legământ este determinată de viaţa Mântuitorului Hristos, nicidecum de o altă lege a dreptului civil sau a dreptului penal! Când ne referim la păcatele împotriva cărora Iisus Hristos a vorbit cel mai mult, vom descoperi ceea ce a neplăcut El cel mai mult şi analizând cu atenţie aceste păcate, vom vedea că nici unul dintre ele nu este menţionat în cele zece porunci!!(??): Astfel, ipocrizia sau făţărnicia, ne sugerează faptul că a fi ipocrit înseamnă a lăsa altora impresia că am fi mai sfinţi decât suntem în realitate, adică, un fel de atitudine a fariseului sau acelaşi lucru cu a fi fals sau cu a spune o minciună! Domnul Iisus a rostit mustrare şi ocară la adresa ipocriţilor de şapte ori în Matei (23:13-29) şi este posibil ca unii să spună o minciună, fără ca măcar să deschidă gura, aşa cum o fac destui candidaţi în campania electorală! Spre exemplu, Anania a minţit faţă de Duhul Sfânt, fără să spună un cuvânt, atunci când a pretins că e un ucenic al Lui Iisus Hristos din toată inima! («Faptele Apostolilor» 5:1-5). Devine edificator şi momentul când Iisus Hristos le-a spus fariseilor că viaţa lor lăuntrică era «plină de lăcomie şi de neorânduială» (Matei 23:25), adică, plină de adicţii, de anumite dependenţe, ceea ce însemna că ei trăiau numai pentru propria lor împlinire, aşa cum o fac cei care aleargă nebuneşte după cât mai mulţi bani! Dar, cu toate acestea, ei dădeau impresia că, deoarece cunoşteau bine Scripturile, posteau, se rugau şi dădeau zeciuială din venitul lor, deci, se considerau un fel de sfinţi! În aparenţă, afişau un chip de evlavioşi, făceau rugăciuni preaplecate în public, dar, în particular, ei nu se rugau îndelung, aşa cum o fac mulţi din cei de ziua de azi! Este o ipocrizie dacă îl lăudăm pe Domnul numai în dimineţile de Duminică, dar nu avem mereu un duh de laudă în inimile noastre şi nu îl simţim înlăuntrul nostru! Ipocrizie este şi bucuria maladivă a celor care pretind că au câştigat alegerile, pentru că nu se gândesc decât la reuşita lor efemeră, nicidecum la datoria şi la responsabilitatea de a-i sluji cu credinţă şi cu competenţă pe aceia care i-au ales! Dar, Dumnezeu se uită la inimile noastre, iar, când auzim despre un lider creştin care cade deodată în minciună şi în demagogie, trebuie să înţelegem că nu e doar o decădere bruscă, ci, rezultatul final al unei perioade lungi de necredincioşie în viaţa lăuntrică a individului, pentru că de multă vreme individul respectiv, cocoţat vremelnic în vârful piramidei sociale, nu este decât un ipocrit!
Domnul Iisus Hristos a neplăcut mândria!
Cel de-al doilea mare păcat care a neplăcut Domnului Iisus Hristos este mândria spirituală, poate cel mai des întâlnit păcat printre aceia care invocă sfinţenia lor! Cunoaştem cu toţii pilda vameşului şi a fariseului auto-îndreptăţit şi mândru de faptele sale, care-i dispreţuia pe ceilalţi, chiar şi în rugăciunea sa (Luca 18:9-14)! Trebuie să acceptăm cu toţi că e mai mult decât probabil că 90% dintre toate rugăciunile aduse în public de către credincioşi sunt menite, în primul rând, să-i impresioneze pe ceilalţi care ascultă şi nicidecum să fie închinate Bunului Dumnezeu! S-ar putea ca fariseul din parabolă să nu fi fost la fel de rău ca alţi păcătoşi în viaţa lui exterioară, dar, Domnul Iisus Hristos a neplăcut mândria cu care el cugeta asupra propriilor activităţi spirituale şi cu care îi dispreţuia pe ceilalţi oameni! Ca urmare, mândria spirituală este aceea care îi face pe credincioşi ca să se judece şi chiar să se învinuiască mereu unii pe alţii! Să amintim că vameşul care se vedea pe sine drept cel mai păcătos, a fost acceptat de către milostivul şi iertătorul Dumnezeu. Toţi cei care ajung faţă în faţă cu Dumnezeu se văd la un moment dat drept păcătoşii păcătoşilor, dar, Domnul Iisus ne-a învăţat că cel mai mare în împărăţia cerurilor va fi cel mai smerit! (Matei 18:4). Cea mai mare virtute în ceruri este smerenia, şi citim în «Apocalipsa» că, în cer, toţi aceia care primesc cununi de lauri se grăbesc să le arunce la picioarele Domnului, recunoscând că El este singurul care merită fiecare cunună («Apocalipsa» 4:10,11). Dacă ne sârguim să analizăm adicţiile şi incapacitatea de a ne controla comportamentul, am constata o repetare a actului adictiv, indiferent de consecințe, mai ales că nevoia de a consuma bunuri materiale asociate cu un comportament posesiv, ne îndepărtează de noi înşine, pentru a resimți aceleași stări de anticipație, excitație, plăcere şi aşa mai departe! Dintr-o mândrie spirituală afişată, pofta şi nevoia greu de stăpânit în comportament marchează «craving»-ul sau pofta continuă de a consuma un produs, mai ales că timpul de relaxare alături de familie sau de prieteni este diminuat semnificativ sau chiar dispare, având loc o izolare socială a persoanei dependente! Este tot un fel de mândrie spirituală, pentru că persoana în cauză minte, fură, ascunde sau comite alte ilegalități pentru a-și menține cu orice preţ adicția sa, mai ales că apar o serie de probleme în urmarea studiilor, inclusiv drop-out (în special în cazul adulților tineri), chiar unele dificultăți în a-și menține slujba și relațiile familiale sau de prietenie! Persoana respectivă se bazează pe altele care să-i asigure obiectele de strictă necesitate, în condiţiile în care îngrijirea personală este tot mai precară. În concluzie, tot ca efecte ale mândriei spirituale, pot apare tulburări de alimentaţie și variații în greutatea corpului, cu toate că pot fi observate şi comportamente de autopedepsire, care pot lua forma unor exerciții fizice intense (în special în cazul dependențelor alimentare). Mândria spirituală, ca o mândrie deşartă, atestă faptul că în lipsa adicției apar stări de iritabilitate, nervozitate, agresivitate, iar, sănătatea persoanei este profund afectată. De aceea, terapia și recuperarea persoanelor cu comportament adictiv capătă consistenţă, mai ales că adicția este efectul și nu cauza principală a problemelor persoanei dependente! Prin urmare, adicțiile sunt însoțite de alte afecțiuni precum depresie, anxietate, tulburări de personalitate, PTSD (tulburări de stres post-traumatic, adică, o afecțiune de sănătate mintală care poate fi cauzată de expunerea unei persoane la un eveniment traumatizant). Se consideră că intervenția în adicții se face pe două planuri: medical și terapeutic, adică, se analizează gradul de afectare a sănătății persoanei în cauză și se pot recomanda tratamente medicamentoase în cazuri severe. Iar, terapeutic, se intervine pentru a analiza comportamentul cauzat de dependență, efectele adicției, emoții implicate în declanșarea și menținerea acestui comportament, dar și experiența de viață a persoanei respective. Devine foarte importantă identificarea motivației care stă la baza schimbării comportamentului persoanei, când se folosesc terapia cognitiv-temperamentală, terapii holistice sau terapii existențialiste în intervenția asupra adicțiilor. Iisus Hristos a spus că dincolo de mândria spirituală, dacă reuşim să ne supunem fiecărei porunci a lui Dumnezeu, nu vom fi decât nişte slujitori netrebnici, care nu au făcut nimic mai mult decât ceea ce se aştepta de la noi să facem (Luca 17:10). În fine, poate că multe vom spune despre starea noastră, când cădem atât de des în realitate, iar, managementul căderilor şi al recăderilor este o componentă importantă în terapia persoanelor cu adicții, toate acestea fiind aduse în discuția și în atenția persoanelor cu dependențe. Desigur, terapia de grup are un rol suportiv în menținerea comportamentului de abținere al persoanelor cu adicții, fiind bine cunoscut că tratamentul adicțiilor este de lungă durată şi necesită multă răbdare! (VA URMA)
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
