Edi Iordănescu, dur cu jucătorii săi după meciul cu Petrolul / “Nu e de ajuns simpla prezență pe teren”

467

În ciuda rezultatului obținut la Ploiești, o remiză nefiind deloc de neglijat pe terenul lupilor galbeni, antrenorul Edi Iordănescu s-a arătat extrem de nemulțumit de prestația jucătorilor săi, la final trecând chiar la amenințări cu măsuri radicale.

Cinci etape s-au scurs de la începutul campionatului, Pandurii se află în grafic în ceea ce privește rezultatele, însă a rămas datoare la capitolul “fotbal”. Echipa nu se regăsește, nu reușește să se apere cu exactitatea cerută de antrenor, iar jocul ofensiv este la limite inferioare în foarte multe momente.
Antrenorul Edi Iordănescu a avut de partea sa un alibi în faptul că foarte mulți jucători i-au lipsit în perioada de pregătire și echipa este extrem de neomogenă din acest punct de vedere, însă timpul se scurge, în mod firesc jucătorii trebuie să ajungă la o uniformizare a potențialului fizic, iar schemele tactice ale antrenorului ar trebui deja cunoscute, astfel că acest alibi nu mai poate acoperi prea multă vreme jocul scârțâitor al pandurilor.

“Trebuie să facem ambele faze!”
Conștient că echipa mai are încă de tras și va mai avea nevoie de puțin timp pentru a pune toate lucrurile la punct, Edi Iordănescu spune în același timp că nu poate avea răbdare la infinit cu jucătorii, cărora le reproșează unele lucruri.
După o primă repriză catastrofală la Ploiești, Edi Iordănescu le-a transmis jucătorilor săi clar ceea ce își dorește. A făcut-o acum, în presă, însă este foarte probabil ca același mesaj să le fi fost transmis jucătorilor și în vestiar, cu mult timp în urmă: “Jucătorii trebuie să înțeleagă faptul că nu e de ajuns simpla prezență pe teren. În ciuda calităților pe care băieții le au, mai au de muncă, mai au de lucru. Ne va fi greu fără combativitate, determinare, așa că vom avea fluctuații în evoluții și rezultate. Dacă vrem să fim cu adevărați puternici trebuie să muncim și să ne și apărăm. Nu poți juca o singură fază, asta nu e normal, trebuie să facem ambele faze. Avem multe momente în care pierdem din energie, nu putem înlănțui efortul așa cum îmi doresc, însă așa se întâmplă când vin jucători după perioada de cantonament. Am jucători în lot în care cred. Echipa are potențial de a-și îndeplini obiectivul, dar trebuie să avem atitudinea corectă”, a răbufnit tehnicianul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

Clasament Liga 1
1. CSMS Iași 5 3 1 1 5-5 10 (+4)
2. Steaua 5 2 3 0 5-1 9 (0)
3. Dinamo 5 2 3 0 4-2 9 (+3)
4. ASA Tg. Mureș 5 2 2 1 6-2 8 (-1)
5. Pandurii 5 2 2 1 5-4 8 (+2)
6. Astra 5 2 2 1 10-11 8 (-1)
7. Viitorul 5 1 4 0 8-7 7 (-2)
8. CSU Craiova 5 1 2 2 3-3 5 (-4)
9. FC Voluntari 5 0 4 1 3-5 4 (-5)
10. FC Botoșani 5 0 3 2 3-5 3 (-3)
11. Poli Timișoara 5 1 0 4 3-7 3 (-6)
12. CFR Cluj 5 2 2 1 7-5 2 (+2)
13. Concordia 5 0 2 3 4-8 2 (-4)
14. Petrolul 5 0 4 1 4-5 -2 (-2)

Rezultatele etapei a V-a:
FC Voluntari – FC Botoşani 1-1
CSMS Iaşi – CFR Cluj 2-1
CSU Craiova – Concordia 2-0
Petrolul – Pandurii 1-1
FC Viitorul – ASA Tg. Mureş 1-0
Poli Timişoara – Astra 1-3
Steaua – Dinamo 0-0

Programul etapei a VI-a:
11 August 2015
Ora 17:30 / FC Botoşani – CSMS Iaşi
Ora 19:30 / CFR Cluj – Petrolul Ploieşti
12 August 2015
Ora 17:30 / CSU Craiova – FC Viitorul
Ora 19:30 / ASA Tg. Mureş – Poli Timişoara
Ora 21:45 / Astra – Steaua
13 August 2015
Ora 18:30 / Concordia – Pandurii
Ora 21:00 / Dinamo – FC Voluntari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.