Echipaj din Gorj, la Stagiul Naţional de Formare a Unităţilor Canine de Intervenţie la Avalanşă

1073

Carlos Taşcău şi câinele Recco, din cadrul Salvamont Gorj, vor participa în perioada 5-15 martie la Stagiul Naţional de Formare a Unităţilor Canine de Intervenţie la Avalanşă.

În perioada 5-15 martie 2019, la Cabana Capra Transfăgărăşan, la o altitudine de 1.700 de metri, se va desfăşura Stagiul Naţional de Formare a Unităţilor Canine de Intervenţie la Avalanşă, forma de specializare în meseria de salvator montan. Pe parcursul a unsprezece zile, unitatea canină (conductor + câine) trebuie să progreseze în aşa fel încât la examenul final, să demonstreze capabilitatea accesului oriunde în zona montană, să execute misiunea de salvare prin găsirea a minimum două victime umane îngropate în zăpadă pe o suprafaţă de două hectare, după care să arate că se poate retrage în siguranţă. Probele de acces includ schiul de tură, rapelul pe stâncă şi/sau gheaţă, precum şi alte situaţii care pot fi întâlnite în timpul unei acţiuni de salvare. Unităţile canine candidate sunt cele care au trecut evaluarea cu caracter obligatoriu şi eliminatoriu în perioada 8-10 februarie, la Rânca, în Munţii Parâng.La stagiul final vor participa echipaje din: Alba, Neamţ, Hunedoara, Bihor, Gorj, Bacău şi Argeş. În ultimele două zile ale stagiului, vor fi prezente toate unităţile canine de avalanşă brevetate până acum, pentru reconfirmarea anuală. Reconfirmarea anuală a brevetului este obligatorie pentru menţinerea statutului operaţional al unităţii canine. În acest moment, corpul de conductori pentru câini de avalanşă din România este format din unsprezece unităţi canine de avalanşă din opt judeţe.Menţionăm că stagiul se adresează salvatorilor montani care doresc să se specializeze în intervenţie canină la avalanşă. Candidatul trebuie să fie calificat ca salvator montan, întrucât schiul de tură, tehnicile alpine de acces la locul avalanşei, precum şi cunoaşterea detaliată a procedurilor de intervenţie la avalanşă sunt elemente care trebuie stăpânite la un nivel superior, anterior intrării în şcoala canină.Din păcate, după o perioadă fără cazuistică la avalanşă, în ultimele trei sezoane de iarnă, au fost înregistrate zece decese la nivel naţional, în condiţiile în care turiştii sau schiorii au fost surprinşi de dinamizarea stratului de zăpadă, actualul sezon fiind încă în curs. Intenţia Salvamont România este ca la nivel naţional să fie în permanenţă minimum 25-30 de unităţi canine de avalanşă, răspândite pe arcul carpatic, astfel încât să se asigure o intervenţie optimă. Acest lucru va fi cu atât mai necesar, în condiţiile în care, în viitorul apropiat, vor exista trei elicoptere echipate pentru intervenţie montană, dispuse judicios pentru optimizarea intervenţiei, la care se va face de gardă pe perioada iernii cu unităţi canine pentru avalanşă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here