Cupa Poliţiei Române la Fotbal, zona Oltenia, s-a desfăşurat săptămâna trecută. Echipa judeţului nostru s-a clasat pe locul trei. Primul şi al doilea loc au fost revendicate de poliţiştii doljeni şi mehedinţeni.
La nivelul judeţului nostru, de organizarea Cupei Poliţiei Române la Fotbal s-a ocupat Sindicatul Naţional al Poliţiştilor „SED LEX”, filiala Gorj, organizatorul campionatului pe plan naţional fiind Federaţia Naţională a Sindicatelor „SED LEX”, cu acordul şi sprijinul IGPR. Campionatul de fotbal al poliţiştilor se desfăşoară pe opt zone. Competiţia pe zona Oltenia s-a desfăşurat pe data de 6 octombrie, la Drăguţeşti. S-au jucat zece meciuri, echipele aparţinând fiecărui judeţ din această zonă: Gorj, Dolj, Mehedinţi, Vâlcea şi Olt.
Poliţiştii gorjeni au câştigat primul meci
Competiţia a început în forţă, jucătorii fiind plini de energie şi nerăbdători să intre pe teren. Primul meci a fost câştigat de echipa poliţiştilor gorjeni, în defavoarea celor din Olt. Totuşi, în final, cel mai mare punctaj a fost acumulat de doljeni, urmaţi de mehedinţeni, gorjenii ocupând locul III. „Ne-am clasat pe locul III. Pe primul loc este echipa din Dolj, iar pe locul II este cea din Mehedinţi”, a precizat Cristinel Globaşu, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor „SED LEX” Gorj. Echipa câştigătoare merge în finală, la Oradea, judeţul Bihor. Lotul gorjean a fost format din 20 de jucători, şapte dintre aceştia alcătuind echipa propriu-zisă, restul fiind rezerve. Chiar dacă nu au ocupat primul loc, poliţiştii din Gorj au jucat bine, antrenamentele făcute înaintea meciului contând destul de mult, în acest sens. Totuşi, se pare că poliţiştii gorjeni se pricep, într-adevăr, mai bine la prinderea infractorilor decât la fotbal, ceea ce nu e rău deloc. Potrivit lui Cristinel Globaşu prin desfăşurarea acestui campionat „s-a urmărit o activitate de socializare între poliţişti pentru o mai bună colaborare între aceştia, având în vedere necesitatea interacţiunii în diferitele activităţi desfăşurate de poliţişti”.
Minodora Sucea