Dumitru Gherghina, profesor emerit de iure, dar nu și de facto

719

Ne aflăm sub influența proaspetei lecturi a cărții ,,Pagini de memorialistică”, volumul II, cu subtitlul ,,O viață închinată școlii și cărții”, Editura MJM, Craiova, 2020, semnată de ilustrul profesor Dumitru Gherghina, carte ce ne-a prilejuit un sentiment de înaltă satisfacție spirituală.
Numele profesorului Dumitru Gherghina, apărut pe cărți și reviste de uz didactic, este arhicunoscut în Mica Valahie și dincolo de granițele acesteia, grație unei valoroase activități catedratice desfășurate pe cele două fronturi: de predare la clasă și de cercetare.
Această carte se bucură de o ,,Prefață” realizată de distinsul dascăl gorjean, Marin I. Arcuș, la care, în ciuda vârstei ce urcă pe treptele deceniului al nouălea, neastâmpărul intelectului n-are odihnă. După ,,Prefață”, urmează un ,,Cuvânt înainte” al autorului.
Apărută în condiții grafice deosebite, cartea este o continuare a volumului I, în care autorul punea accentul pe omagierea mentorilor contribuitori la formația sa intelectuală și etică de pe toate treptele de învățământ, preuniversitar și universitar, urmând apoi pelerinajul în Egipt, în Grecia, Italia și în Țara Sfântă.
Volumul al II-lea al ,,Paginilor de memorialistică” este structurat în cinci secțiuni: drumul vieții, in honorem, omagiu, opinii despre cărțile autorului, critică și istorie literară, publicistică. Acest op este de fapt o elocventă expresie a biograficului și a bibliograficului. Drumul vieții începe la 15 iunie 1937, în satul Rusănești, județul Vâlcea, ca fiu al Lucreției și al lui Constantin Gherghina, oameni simpli, cinstiți și harnici. În toată curgerea vieții sale, a simțit binefacerile educative primite în casa părintească. De când a dat de lumina cărții, de cărți a avut parte toată viața. Traseul școlar începe la Rusănești, cu școala primară, apoi gimnaziul în comuna Măciuca, ca după aceea să continue la Școala Pedagogică de Băieți din Râmnicu- Vâlcea, absolvită ca șef de promoție, cu nota maximă. Între 1955-1960, urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității București. Își desăvârșește pregătirea profesională prin obținerea Titlului de Doctor, cu teza ..Mihail Kogălniceanu, prozatorul”. Pe toate treptele de învățământ a obținut rezultate strălucite. Reverențios, își îndreaptă recunoștința față de învățătorii, profesorii și profesorii universitari, cei care au contribuit la zidirea sa intelectuală și morală.
A ocupat succesiv funcția de profesor, director și inspector la Secția de Învățământ a raionului Oltețu, apoi funcția de inspector la Comitetul de Cultură și Artă al județului Dolj. O mare victorie în cariera sa didactică este titularizarea ca profesor metodist la Școala Normală ,,Ștefan Velovan” din Craiova, în urma unui concurs riguros, fiind clasat pe primul loc, unde a funcționat timp de trei decenii, până la pensionare. În întreaga carieră didactică, puternic pilduitoare, a urmărit să realizeze dezvoltarea armonioasă a elevilor, să le îmbogățească mintea, să le înaripeze gândirea și imaginația, să le înnobileze sufletul, să făurească bune caractere. Pe întregul portativ al vieții s-a condus după maximele: Ad augusta per angusta (,,La rezultate strălucite se ajunge pe căi trudnice”), cu alte cuvine, orice victorie, orice succes nu se obține decât prin luptă, prin strădanie și ,,Verba docent, exempla trahunt” (,,Vorbele predau, exemplele ghidează”).
O mare izbândă a vieții sale, a activității omului de la catedră, este întemeierea Editurii și a revistei sale ,,Didactica nova” în anul 2005, o adevărată tribună de informare și cultură didactică, unică în felul ei, în țară. A avut abilitatea de a atrage în calitate de colaboratori nume prestigioase, dascăli din învățământul primar, educatoare, profesori, profesori universitari, scriitori.
Ca o recunoștință a sumei tuturor virtuților sale dăscălești, a primit premii, diplome de onoare, diplome de excelență și alte distincții, dar cea mai mare satisfacție profesională este produsă de gratitudinea foștilor elevi, mulți olimpici, ajunși oameni împliniți, răspândiți în toate zonele țării, dar și peste hotare. Și totuși, dacă e să-mi expun deschis gândurile, cu franchețe, mărturisesc că, urmărind distincțiile primite, prezentate iconografic în carte, am rămas perplex că nu i s-a acordat cel puțin Titlul de profesor evidențiat, deși merita din plin Titlul de profesor emerit. Dintr-o discuție cu profesorul Dumitru Gherghina, am înțeles de ce n-a fost onorat cu acest titlu. Conștiința și Adevărul au fost aliații nedespărțiți ai profesorului Dumitru Gherghina pe întreaga scară a vieții. Exprimându-ne metaforic, le-a ridicat ,,statui” acestora. Era adeptul maximei Amicus Plato, sed magis amica veritas (,,Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi e adevărul”-Aristotel). Militant al adevărului, nu de puține ori se afla în dezacord cu puterea locală.
Numai prin faptele sale bune, prin caracterul său, și-a dobândit stima oamenilor, a câștigat prietenia multora din semenii săi, unii venind din paradisul copilăriei sau din perioada colegialității școlare sau dăscălești. Mulți dintre aceștia au adus un omagiu octogenarului Dumitru Gherghina, un laudatio: Marin I. Arcuș, Ștefan Dumitrescu, Constantin E. Ungureanu, Ovidiu Bărbulescu, Anatolie Corescu, Emil Antonie, Florentin Smarandache, Ion Dănilă și alții.
Urmează gânduri și opinii despre cărțile profesorului Dumitru Gherghina subsumate unei îndoite spiritualități: științifică, de specialitate și literar-artistică. Enumerăm câteva cărți fundamentale de specialitate: ,,Dialog lingvistic”, ,,Dificultățile limbii române”, ,,Vocabularul limbii române în școală”, ,,Limba română în școala românească”, ,,Limba română contemporană”.
Urmează cărțile de literatură beletristică, volume de poezii: ,,Nostalgii tardive”, ,,Confesiuni de-o clipă”, ,,Diamantele inimii”, ,,Florilegiu”, prefață și antologator, Marin I. Arcuș, ,,Cântec în amurg”; proză: ,,Hai-hui printre amintiri. Povestiri”, ,,Între pământ și cer” și ,,Pagini de memorialistică”. Toate aceste cărți se bucură de prezentări hermeneutice, de referințe critice, recenzii din partea autorilor: profesor universitar doctor Radu Sp. Popescu, profesor universitar Florea Firan, profesor universitar Dumitru Stoica, profesor universitar doctor Alexandru Popescu-Mihăiești, profesor universitar doctor Ovidiu Ghidirmic, profesor universitar doctor George Sorescu, profesor universitar doctor Ion Popescu-Sireteanu, conferențiar universitar doctor Ion Dănilă, profesor Marin I. Arcuș, Tatiana Galan, Ștefan Dumitrescu, Constantin E. Ungureanu, Jean Băileșteanu.
Câteva pagini sunt destinate prezentării tezei de doctorat, ,,Mihail Kogălniceanu, prozatorul”, a poeziei lui Ion Popescu-Sireteanu, a cărților lui Marin Arcuș și a cărții ,,Itinerare spirituale”, autor Constantin E Ungureanu.
Se continuă cu publicistica profesorului Dumitru Gherghina, în 68 de pagini: studii, articole, recenzii, eseuri, note, publicate în reviste de specialitate și de cultură: ,,Îndrumătorul centrelor de radioficare”, ,,Limbă și literatură”, ,,Revista de pedagogie”, ,,Limba și literatura română”, ,,Învățământul liceal și tehnic profesional”, ,,Ramuri”, ,,Meridian”, ,,Tribuna învățământului”, ,,Meridianul Cultural Românesc”. Carte memorabilă, ,,Pagini de memorialistică”, volumul II, se încheie cu o splendidă iconografie florală, cu reproduceri de imagini din pelerinajul în Spania, Grecia, Italia, în Țara Sfântă, apoi cu reproduceri de pe poze de familie, cu colegi și elevi. În concluzie, profesorul Dumitru Gherghina este omul care, prin faptele sale bune, a sfințit catedra, este omul care se mândrește cu o ,,avere” spirituală materializată în cărțile tipărite, rod al unei cercetări perseverente, este omul cu simțul demnității, fără a-l părăsi o clipă, este omul cu credință în Făcătorul și Ziditorul tuturor, este omul al cărui nume o istorie a învățământului românesc îl va reține.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here