ACS Târgu-Jiu a pierdut primul meci din Grupa Albastră în faţa echipei CSM 2007 Focşani. Trupa gorjeană a fost învinsă cu 83-73, fiind al treilea eşec consecutiv pricinuit de echipa moldavă. Kyle Mathew Kilgore a reuşit 40 de puncte şi 12 recuperări pentru gazde, în timp ce Kevin Allen a bifat 38 de puncte şi 22 de recuperări pentru vizitatori. Diferenţa s-a făcut pe final de meci, iar banca subţire a “cerbilor” a fost una dintre cauzele înfrângerii. Mai mult, plecarea lui Maurice Patterson de la echipă poate cântări greu în perioada următoare. “Primul meci din faza a doua a campionatului s-a soldat cu un eşec pe final de partidă. Am controlat o bună parte din joc, dar, din păcate, pentru noi, banca destul de scurtă şi-a spus cuvântul. Nu am avut prospeţime, banca a contribuit doar cu două puncte, astfel că nu puteam emite foarte mari pretenţii. Ne-am pus mari speranţe în acest meci, cunoşteam echipa din Focşani pentru că era al treilea meci împotriva lor, iar o victorie ne-ar fi propulsat cu încă un pas spre calificare. Aşa cum le-am spus băieţilor, am pierdut doar o bătălie, războiul mai are cel puţin nouă bătălii”, a precizat antrenorul Claudiu Alionescu.Principalul trupei gorjene a mai spus că ACS caută jucători, pentru că situaţia în Grupa Albastră s-a complicat după prima etapă. “Se anunţă o misiune foarte dificilă, mai ales că noi l-am pierdut pe Patterson, care a primit o ofertă fabuloasă din punct de vedere financiar din China. Contractul lui îi permitea să părăsească echipa în acest moment, aşa că a decis să o facă. Noi am încercat zilele acestea să găsim o soluţie pentru a-l înlocui. Dacă nu vom găsi cel puţin un jucător care să vină de pe bancă şi să aducă un plus la echipă, misiunea va fi foarte dificilă. Situaţia în grupă s-a complicat oarecum prin victoria Rapidului împotriva echipei din Ciuc, este o surpriză, nu ne aşteptam, se anunţă şi ei o nucă destul de tare, cu pretenţii la calificare”, a precizat Alionescu. Antrenorul “cerbilor” speră totuşi că formaţia pe care o conduce va strânge rândurile în următoarele etape. “Nu neapărat ca şi poziţie, dar ne trebuie un jucător combativ, care să acopere una sau două poziţii. Patterson este un jucător foarte bun, din punct de vedere individual, dar nu atât de calitativ din punct de vedere al jocului de echipă. Vreau să cred că am pierdut uin jucător, dar o să câştigăm un grup. Aşa cum spuneam, încercăm să acoperim cât de curând poziţia lăsată liberă, dar va fi extrem de dificil pentru că sportivi liberi sunt foarte puţini, iar bugetele nu sunt aprobate. Noi ne-am dori să vină cât mai repede un jucător, pentru că sâmbătă avem un meci foarte dificil împotriva echipei din Miercurea Ciuc, cu siguranţă, nu vom reuşi până atunci să-l legitimăm. Este nevoie şi de actele necesare, mi-aş dori cel târziu până la meciul cu Sighetul din deplasare să aducem un sportiv”, a adăugat Alionescu.
Cătălin Pasăre