DSP Gorj, taxată cu 23.500 de lei în urma decesului lui Adrian Dobrin, șeful Inspecției Sanitare

1273

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a făcut ieri public raportul de cercetare deschis în urma decesului șefului Inspecției Sanitare din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Adrian Dobrin.

Anchetele demarate cu surle și trâmbițe în luna martie a acestui an, când Adrian Dobrin a murit răpus de COVID-19 în timp ce se afla într-o ambulanță ce îl transporta spre o unitate spitalicească din București, autovehicul al cărui ventilator avea o defecțiune tehnică, par să se apropie de final. ITM a încheiat cercetarea în acest caz, evenimentul atrăgând controale la DSP, acolo unde Dobrin își desfășura activitatea și gestiona situația COVID-19 de la nivelul județului. Șeful Inspecției Sanitare făcea controale la spitalul suport din Târgu-Cărbunești, dar și la altele din județ unde erau internați pacienți COVID-19, ulterior transmițând raportările la Ministerul Sănătății.
La începutul lunii martie, acesta a devenit pacient al unității medicale, fiind internat pe secția de Terapie Intensivă. Cercetarea ITM arată faptul că DSP a fost amendată pentru mai multe nereguli în acest caz, iar dosarul privind ancheta inspectorilor de muncă a fost transmis și către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești. ,,Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a finalizat dosarul de cercetare a evenimentului produs în data de 02.03.2021, a cărui victimă a fost Dobrin Adrian Virgil, angajat al Direcției de Sănătate Publică Gorj, soldat cu decesul acestuia în data de 06.03.2021, dosar avizat de Inspecția Muncii. Cu ocazia cercetării evenimentului s-a constatat faptul că, la data producerii evenimentului, Dobrin Adrian Virgil se afla la Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Direcția de Sănătate Publică Gorj a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta, în conformitate cu prevederile articolului 23, alineatul (1), litera b) din Legea 108/1999, republicată și actualizată, și cu amendă de 7.000 de lei pentru necomunicarea evenimentului, conform articolului 39, alineatul (5) din Legea securității și sănătății în muncă numărul 319/2006, cu modificările și completările ulterioare. În timpul cercetării evenimentului, au mai fost constatate două neconformități care se referă la neasigurarea unei instruiri suficiente și adecvate pentru fiecare lucrător și funcționarea necorespunzătoare a Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă, pentru care Direcția de Sănătate Publică Gorj a fost sancționată contravențional cu amenzi în cuantum de 6.500 de lei. Subliniem faptul că, potrivit articolului 6, alineatul (1) din Legea securității și sănătății în muncă numărul 319/2006, cu modificările și completările ulterioare, angajatorul are obligația de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. Dosarul de cercetare a fost transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești pentru continuarea verificărilor, iar un proces-verbal de cercetare va fi transmis familiei victimei”, a transmis, ieri, conducerea ITM Gorj, prin intermediul unui comunicat de presă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here