Drept la replică

1856

În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la articolul apărut în edițiile print și online ale ziarului Gorjeanul din data de 28 noiembrie 2023 (Cum se „recompensează” profesorii în prag de pensionare, la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, autori: Ing. Dan Toropu și col. (rtr.) Gigi Bușe, ținând cont de prevederile legale, Colegiul Național „Spiru Haret” Târgu Jiu solicită publicarea următorului Drept la replică: La începutul lunii noiembrie, anul curent, Consiliul de Administrație al Colegiului Național „Spiru Haret” Târgu Jiu, respectând prevederile legale în vigoare, a hotărât în unanimitate, prin vot secret, sancționarea disciplinară a doamnei Cornoiu Elena, având la bază Raportul întocmit de Comisia de cercetare disciplinară și Raportul de specialitate al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. Sancțiunea aplicată a fost cea de desfacere a contractului individual de muncă. Referitor la informațiile publicate de dumneavoastră, considerăm că acestea nu au la bază niciun temei, unul dintre autorii texului fiind colaboratorul și prietenul doamnei Cornoiu Elena, respectiv Gigi Bușe, iar celălalt o rudă a doamnei profesoare. Până de curând, domnul Gigi Bușe elogia în diverse publicații conducerea și activitatea Colegiului. Metodele comuniste la care domnul Bușe face referire sunt exact acele metode care sunt strict interzise în interiorul Colegiului Național „Spiru Haret”. De asemenea, considerăm că remarcile ziaristului sunt tendențioase și nu fac altceva decât să inducă în eroare publicul. Plângerile elevilor și ale părinților nu au nimic de-a face cu exigența „excesivă”, mai ales că printre cei care au sesizat comportamentul nepotrivit al doamnei Cornoiu Elena sunt și elevi olimpici naționali sau elevi cu media 10. În ceea ce privește măsurile întreprinse de către conducerea Colegiului, facem precizarea că în urmă cu aproximativ 10 ani, într-un context similar, doamna Cornoiu a mai fost sancționată, fiind înlocuită din calitatea de profesor diriginte al unei clase, dar și de la orele de istorie pe care le preda la momentul respectiv. Mai mult, atât conducerea actuală a Colegiului, cât și cele precedente au încercat întotdeauna să medieze conflictele apărute PERMANENT între doamna profesoară și elevi. Cu siguranță este în memoria recentă a comunității situația de la jumătatea anului școlar 2021-2022, când presa locală scria despre incidentele apărute între doamna Cornoiu Elena și elevi, situație pe care conducerea Colegiului a reușit să o medieze. Totodată, menționăm că doamna Cornoiu Elena are dreptul, potrivit legii, să conteste decizia privind încetarea contractului individual muncă în termen de 30 de zile de la data comunicării. Înțelegem frustrarea domnului ziarist Gigi Bușe, mai ales că tocmai în această calitate, de ziarist, își arată disprețul față de anumite categorii de angajați şi, mai mult decât atât, își arată disprețul față de elevi. Dar nu putem să înțelegem lipsa de profesionalism!

2 COMENTARII

  1. O precizare: Dl. Buse NU este ziarist, este un simplu pensionar militar !
    Nu stim in ce imprejurari a intrat acesta in posesia unei legitimatii de ,,membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania”, pe care o flutura amenintator pe sub nasul unor conducatori de institutii, care are trebui sa fie mai vigilenti si sa nu il primeasca in incinta acestora, dar e murdar ce face ! Mai ales ca persoana in cauza este, potrivit ,,dreptului la replica”, prietena si colaboratoare a celor doi autori ai articolului, fostul colonel Buse si fostul inginer Toropu, azi pensionari…
    Stati acasa, domnilor, si vedeti-va de batranete pe care v-o dorim cat mai lunga !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here