Dragoste şi neputinţă

Românii s-au abonat dintotdeauna la evenimente străine, dar care prind bine la mulţime, mai ales la mulţimea tânără, visătoare şi, de regulă, deconectată de la realităţi.

Ziua Îndrăgostiţilor în stil american este urmată în zece zile de Ziua Dragobetelui, sărbătoare a dragostei autentic românească, care a fost transformată de autorităţile publice locale în bal al nunţii de aur, ce este mai mult o sărbătoare de bilanţ. Ca orice sărbătoare de bilanţ, ea este petrecută într-un fast artificial, uneori dureros, pentru că 50 de ani de căsnicie împlinesc şi cei care au trăit bine şi aceia care au trăit mai rău, mai ales în ultimii 20 de ani de zile.

Dragoste şi neputinţă sunt două extreme care se potrivesc de minune celor două sărbători ce se consumă în termen de zece zile la mijlocul iernii, pentru că şi una şi alta sunt raportate la o formulă de calendar recent adoptată, un pic mai timpurie decât calendarul străvechi.

Despre dragoste ar mai putea fi vorba într-o societate deschisă, dar societatea noastră şi-a închis de mult transparenţa şi a trecut de la principiul democraţiei imaculate la culisele faţadelor democratice. Tocmai de aceea, o spun fără nicio reţinere, conducătorilor politici de la ora aceasta, începând cu preşedintele şi terminând cu ultimul aspirant politic la Putere, cu o Opoziţie şubredă, dirijată şi ea din culise, le lipseşte dragostea faţă de neam. Aş putea să-i întreb pe marii politicieni dacă şi-au pus vreodadă problema tinerei generaţii, a liderilor ei, dacă nu cumva acestui eşalon al viitorului i s-a servit prea mult circ şi pâine. Se ştie că aceia care sunt crescuţi în puf sunt fie fragili, fie depresivi. Generaţiei tinere îi trebuie încredere, dar de unde încredere dacă actuala generaţie de conducători se apropie de nunta de argint cu politica şi nu le-a venit încă mintea la cap. Românii n-au dreptul să fie consideraţi alienaţi şi nici imitatori, dar pentru aceasta conducătorii trebuie să fie loiali şi să se întrebuinţeze în spiritul propăşirii neamului, nu al divizării lui.

Am avut prilejul să văd tineri disperaţi că nu au o situaţie materială corespunzătoare ca să-şi poată face o familie şi suficienţi adulţi şi bătrâni care după ce au intrat în vârsta a treia şi au uitat deja de nevoile lor, de sănătate şi iubire, care şi-au făcut din speranţă un capital supra-evaluat. În asemenea condiţii amentinţările dintre Puterea şi Opoziţia din România seamănă a declaraţie de război. Cele două curente naţionale n-au nici în clin, nici în mânecă cu diplomaţia, cel mult cu mârlănia de cartier. Ori, atunci când o naţiune ajunge pe mâna unei generaţii de conducători suficient de subţire intelectual, viitorul ei devine cel puţin incert.

Nu-i de mirare că generaţia tânără nu mai are sentimente, nu mai are vise, nu mai are putere să încerce să repună ţara pe şine, fiindcă aceasta a deraiat din discurs în discurs până la babilonie.

Notă! Dragostea este condiţionată de bună stare, altfel ea însăşi devine bolnavă şi nici nu are leacuri pentru a se însănătoşi la momentul oportun. Dacă unde dragoste nu e, nimic nu e, a spus-o… cel mai iubit dintre pământeni. În iubire, anonimii sunt prinţi şi prinţese. Iar cei care o îpbiedică, zmei şi zgripţuroaice. Aviz politicienilor!

Constantin Bunilă