La final de campanie electorală pentru alegerile locale, vreau să le mulțumesc tuturor colegilor pentru eforturile depuse în a prezenta târgujienilor oferta electorală a Partidului Social Democrat. PSD a ales o campanie pozitivă, bazată pe oameni şi proiecte, iar acest lucru s-a reflectat în modul extraordinar în care echipa de campanie a Partidului Social Democrat Târgu-Jiu a fost primită de târgujieni în toate cartierele oraşului, semn că aceasta este atitudinea pe care oamenii o așteaptă de la partidele politice, dar și că târgujienii s-au săturat să fie amăgiți cu promisiuni deşarte.Am decis să candidez la funcția de primar al Municipiului Târgu Jiu, încurajat fiind de colegi, prieteni, apropiați. Atașamentul meu față de oameni și implicarea în viața județului, de-a lungul carierei mele, sunt argumente care m-au determinat să accept această provocare, fiind convins că, împreună, putem să dezvoltăm orașul și implicit mândria de a trăi aici.
Duminică, 27 septembrie, este o zi decisivă pentru viitorul Municipiului Târgu Jiu. Echipa PSD are un program coerent, de viitor, prin care urmărește ca oraşul Târgu Jiu să devină un oraş modern, sigur pentru noi şi copiii noștri, prosper şi în continuă dezvoltare, în care confortul, curățenia, bunăstarea oamenilor și siguranța pe străzi, atât ziua, cât și pe timpul nopții, să fie lucruri firești în viețile noastre!De aceea, pe 27 septembrie, vă aștept la vot într-un număr cât mai mare pentru a vota Primarul, cât şi lista de candidați PSD pentru Consiliul Local. Doar cu votul dumneavoastră, Municipiul Târgu Jiu poate redeveni ,,Un loc numit Acasă!
Cu respect,
Ciprian Adrian Florescu
Candidat PSD pentru Primăria Municipiului Târgu Jiu