Două grădinițe, o școală și Secția Interne a Spitalului Motru, ce trebuiau reabilitate prin PNDL și buget local, nu se mai realizează!

1114

Anul acesta, investițiile pe PNDL la școli și grădinițe, mai exact la trei instituții de învățământ din Motru, nu vor mai începe. Banii pentru acestea, aprobați de Ministerul Dezvoltării în urmă cu doi ani, au fost prea puțini, investițiile fiind subevaluate, deși prin buget local s-au majorat cu 900.000 de lei de la PNDL și cu 600.000 de lei din buget local. Din păcate, deși aveau finanțare 1,5 milioane de lei aceste obiective nu au fost adjudecate de vreo firmă de construcții, constructorii considerând chiar și așa prețul mic și valoarea mare de la bugetul local, fapt care ar fi creat un risc major pentru prestator.

Ordonatorul principal de credite a decis la penultima rectificare să ia înapoi cei 600.000 de lei de la grădinițe și școală, alocați din bugetul local, și să-i redistribuie pentru achitarea prestărilor de servicii. La ultima rectificare din această săptămână, ordonatorul principal de credite a luat înapoi finanțarea prevăzută pentru reabilitarea Secției Interne a Spitalului Motru, mai exact cei 400.000 de lei din cei 500.000 alocați de CL prin hotărâre. Astfel deși Consiliul Local încearcă de trei ani să reabiliteze această secție, alocând sumele necesare în fiecare an, dezideratul aleșilor nu se îndeplinește.Unul dintre consilierii locali este chiar angajat la spital, fiind șef de secție în unitatea medicală și chiar lider de sindicat, dar a aprobat luarea înapoi a banilor prevăzuți pentru reabilitarea secției în cauză. Respectivul nu a avut nicio reacție de susținere a acestei investiții pentru spital.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here