Două arme și zeci de cartușe, confiscate de la doi bărbați din Căpreni

3378

Două arme și 67 de cartușe au fost confiscate, miercuri, de polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj, de la doi bărbați din Căpreni, care au plecat la vânătoare, fără a deține autorizație emisă de gestionarul fondului cinegetic. ,,Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj, pe un fond cinegetic gestionat de Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Gorj, ocazie cu care au identificat doi bărbați 48 și 59 de ani, ambii din comuna Căpreni, membrii vânători ai A.J.V.P.S. Gorj, autorizați pentru a deține, purta și folosi arme letale de vânătoare, care efectuau o vânătoare, fără a deține autorizație emisă de gestionarul fondului cinegetic. Asupra bărbaților au fost identificate două arme de vânătoare cu țevi lise și cartușe cu alice și proiectil unic.Totodată, în urma cercetărilor efectuate, la domiciliul bărbatului de 48 de ani, polițiștii au identificat alte 63 de cartușe de vânătoare, confecționate artizanal. Ambele arme de vânătoare și cele 67 cartușe identificate de polițiști au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Autorii sunt cercetați în libertate.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here