Două accidente de muncă la CEO, trei răniți! ITM-ul, Poliția și Corpul de Control al Ministerului Energiei le verifică

587

Ziua de sâmbătă a fost una cu ghinion la CE Oltenia, după ce în decurs de o oră s-au înregistrat două accidente de muncă cu trei răniți, toți fiind în prezent spitalizați. Accidentele au intrat în atenția inspectorilor ITM, a agenților de poliție, a oficialilor CEO, dar și în atenția Corpului de Control al Ministerului Energiei.

Corpul de control al ministrului Energiei verifică împrejurările în care s-a produs, sâmbătă, accidentul de la mina Pinoasa, în urma căruia doi mineri s-au electrocutat, însă din primele evaluări se pare că este vorba despre neglijenţă în serviciu, informează ministerul de resort. “Ministerul Energiei a decis convocarea unei comisii interne de anchetă la nivelul Complexului Energetic Oltenia şi trimiterea Corpului de Control pentru evaluarea exactă a împrejurărilor accidentului de muncă. În paralel cazul va fi cercetat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj”, precizează Ministerul Energiei.

Manevre periculoase!
Minerii s-au electrocutat în timp ce efectuau manevre de scoatere a unei linii de sub tensiune. Ambele victime au fost transportate de urgenţă de echipele SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi, respectiv la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Din primele evaluări se pare că este vorba despre un caz de neglijenţă în serviciu. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, victimele sunt doi bărbaţi, unul de 41 de ani, celălalt de 48 de ani. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă. CEO a anunțat mai târziu, printr-un comunicat de presă, că de fapt, sâmbătă, au avut loc două accidente de muncă. “În data de 21.07.2018, la Cariera Pinoasa din cadrul Complexului Energetic Oltenia S.A., au avut loc două accidente de muncă soldate cu trei victime. La ora 08.00, mașinistul Deaconescu Gheorghe în vârstă de 40 ani și o vechime în muncă de peste 20 ani, în timp ce curăța materialul din buncărul de deversare al transportorului T69 a fost surprins de un bulgăr de material care în cădere i-a provocat fracturarea piciorului drept fiind transportat și internat la Spitalul de Urgență din Târgu-Jiu. La ora 09.00 a avut loc cel de-al doilea accident, soldat cu două victime: Fudulache Gheorghe, în vârstă de 40 ani și o vechime în muncă de peste 21 ani, respectiv, Grivei Emanoil de 48 ani și o vechime în muncă de peste 28 ani, ambii având ocupația de electrician și primiseră ca sarcină, prin comanda de lucru, revizuirea circuitului de comanda al transportorului T40. În urma investigațiilor preliminare efectuate de cadrele medicale de la Spitalul Orășenesc Rovinari, ambele victime au suferit arsuri, prin electrocutare, pe 30 % din suprafața corpului, fiind transportate cu un elicopter și o ambulanță la Spitalul de Arși din București” arată CEO. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis anchete pentru cele două accidente, în paralel fiind efectuate și cercetări interne ale Complexului Energetic Oltenia S.A., de către comisii stabilite prin decizii ale Directoratului.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here