Dosar penal pentru doi gorjeni, acuzați de braconaj cinegetic

1525

Doi gorjeni s-au ales cu dosare penale pentru braconaj, dar și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Aceștia au fost prinși, duminică, de oamenii legii în urma unei acțiuni a polițiștilor pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj.,,La data de 15 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj cinegetic, ocazie cu care au identificat, un bărbat, de 37 ani, din comuna Licurici, fiind înscris în autorizația de vânătoare, autorizat pentru a deține, purta şi folosi armele letale, având asupra sa o arma de vânătoare cu alice și 17 cartușe de vânătoare, calibrul 12, cu alice și proiectil unic, confecționate artizanal, cu capsa nepercutată.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, respectiv deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept”, a anunțat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Arma de vânătoare și cele 17 cartușe de vânătoare au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Tânăr din Licurici, cercetat pentru braconaj
Polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat, duminică, mai mulți vânători, pe fondul cinegetic Licurici, care participau la partide de vânătoare în scopul recoltării mai multor specii de vânat, împrejurări în care a fost depistat un tânăr, de 20 de ani, din comuna Licurici, autorizat pentru a deține purta și folosi arme letale de vânătoare, care participa la vânătoare fără a fi înscris pe vreuna din autorizațiile emise în acest sens.,,Tânărul avea asupra sa o armă de vânătoare calibru 12 și șase cartușe cu alice de calibru 12, cu capsa nepercutată.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj respectiv, tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar”, a mai anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.Arma de vânătoare și cele șase cartușe găsite asupra tânărului au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here