Pornind de la cele două motto-uri „Libertatea este sănătatea sufletului” (Voltaire) şi „Tăcerea cu măsură devine o taină a veacului ce vine” (un monah), poetul gorjean Doru V. Fometescu realizează o inedită culegere de versuri cu titlul „Naiv în colţii libertăţii pentru duioasele tăceri” pe care o dedică, la prima pagină, celor mai diverse persoane din anturajul său (rude, prieteni şi… duşmani) justificându-şi titlul la pagina imediat următoare: „Fiindcă naivii, cu mici excepţii, sunt entuziaşti, buni creştini, cu înclinare spre slobozenie în credinţă, unde tăcerile fertile sunt suverane”!? Misterul titlului cărţii nu este însă nici pe departe lămurit astfel decât dacă se au în vedere şi cele două poezii ale cărţii în care poetul a simţit nevoia sa ofere detalii: „Naivi în colţii Libertăţii” (pag.11) şi „Pentru duioşia tăcerii” (pag.56). Poeziile se completează reciproc conturând un profil psihologic al autorului dar şi un model al românului ce se vrea implicat in complicata societate contemporană („sunt de acord – lăuntric biruind un demon – / să biciui cuvintele / vinovate de trufie şi linguşeală”.
De altfel, întreaga plachetă de versuri este structurată pe două părţi ce poartă titlul acestor două poezii dovedind faptul că autorul şi-a propus ca să se prezinte şi să-şi prezinte condiţia sa dificilă în contextul României actuale. Poate de aceea face şi referiri la o serie de personalităţi culturale de referinţă (Ernest Maftei, Ioan Petru Culianu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Popescu Brădiceni, Victor Gârbaciu) ce ar putea constitui un reper şi / sau de la care naţia română ar aştepta oarecum izbăvirea (Dan Purec).
În prima parte a cărţii, autorul face o radiografie a societăţii româneşti („în pas de rac înainte”) amintind în versurile sale nume de titani: Mihai Eminescu şi Ion L.Caragiale („Ne naştem în Eminescu şi murim în Caragiale”), Constantin Brâncuşi care au contribuit prin operele lor la progresul României punându-i în antiteză cu exponenţii socialismului a căror deviză „Tot înainte” a însemnat de fapt, un „tot înapoi” pentru români („De abia azi, înteleg „eterna reîntoarcere” / cum acel „înainte” / e un biet îndărat anevoios…”).
Cea de-a doua parte a cărţii este o introspecţie în care este prezentat universul interior al autorului şi poziţia sa vis-a vis de problematica societăţii româneşti, faţă de semeni („Hai să ne prostim la Vama Veche / hai să facem diferenţă la Balcic / hai să revenim la omul nepereche / hai să înţelegem jertfa unui spic…” – poezia „Hai la Balcic”, pag.53).
Cea mai impresionantă poezie a cărţii pare a fi astfel „Nepoţica mea, Iris” în care Doru V. Fometescu atrage atenţia asupta tinerei generaţii care e deja condamnată la pierderea libertăţii şi chiar a identităţii: „Nepoţica mea, Iris din evul lui internet / Doar la 3 ani ştie multe / Însă, nu aşa discret…” (pag 64).
Pericolul pierderii identităţii prin intermediul inteligenţei artificiale este sesizat subtil de către poet în „Povestea unui click” de la pag.75 („Se-ngroaşă gluma, vremea-i de morugă, / Haideţi să revenim la datină şi rugă…”).
Concluzia finală a cărţii e dureroasă şi tristă în sensul că, până la urmă, nu s-a schimbat şi nu se schimbă nimic în România: „Frunză brună şi tăioasă de coceni / aproape tot e încremenit la Ciuperceni” (poezia „Încremenire” de la pagina 69).
Ar mai fi multe lucruri de spus despre „Naiv în colţii libertăţii pentru duioasele tăceri”, despre stilul poetic inovativ şi delicios al autorului, despre subtilitatea conţinuturilor, etc. dar prefer să amintesc aici despre conceptul de libertate pe care autorul îl prezintă gradat în cartea sa.
Libertatea femeii este prezentată genial la pagina 25 în poezia „Nevoia de libertate”: „surprinsă de nevoia libertăţii aspre, / femeia care se destăinuie, / preferă adevărul tristelor tăceri / ori acel exil dincolo de priponul – ţăruş…”.
Libertatea iluzorie a migraţiilor şi a migratorilor este descrisă la pagina 26, în poezia „Migraţii” fiind sintetizată prin: „Cine a zis că slăbiciunea, suferinţa şi plăcerea – / mişcă lumile devine, pomelnicit, profet […] Răul e un vătaf cuceritor.”
Faptul că libertatea este întotdeauna confiscată de diversele sisteme omului nemairămânâdu-i decât iluzia acesteia, visul etern al libertăţii este prezentat în poezia „Libertatea – fata morgană” de la pagina 35 („Statul, taxa şi oftatul, / vai, / confiscă nechezatul! / Legănarea în hai-hui / Acel vis ce poate nu-i…”).
Libertatea de alegere, mai ales dreptul la vot, este prezentată la pagina 40, în poezia „Alegeri nefericite”: „Ce aer fad animă prăvălia / Când satul zace şi e stearpă via!”.
Despre libertatea cuvântului vorbeşte poezia „Laconic scris” de la pagina 80: „Laconic fie-mi scrisul – gest dual / Unduitor chiar peste aprig val”.
Cu toate acestea, cartea poetului Doru V. Fometescu se încheie totuşi cu o notă optimistă datorată iubirii sale pentru semeni şi pentru ţara natală („Leg forme de simpatie / prin inima de rasună – / reunind zare şi glie / prin iubire împreună”) pe care o sintetizează minunat printr-un singur cuvânt: „Patrie” – o naivitate conştient aleasă!
Prof. Mariana Bendou, Scriitor, critic şi promotor literar
