Despre tema educației în discuția națională, putem spune că nu există nici o viziune asupra viitorului învățământului, nicidecum ceva comparabil cu ceea ce s-au angajat diriguitorii din anii reformei 1997-2000. Cine consultă, fie și numai scrierile din acea perioadă, își vede confirmată din plin constatarea că de atunci încoace, nu s-a elaborat nici un proiect major, nici o concepție, că totul este doar descurcare prin încurcare în context, chiar dacă au fost şi sunt vorbe largi, uzate, dar nici o viziune lucrativă ca atare. De fapt, la nici un nivel al sistemului educaţional, nu se știe ceea ce este reforma, aceasta fiind confundată cu introducerea de restricții de finanțare, de personal sau disciplinare, toate pliate pe anumite «indicaţii» politice semianalfabete, iar unii intervenienți critică vehement aspectele secundare pentru a nu se pronunța asupra fondului problemei!
Se observă erorile din procesele «PISA» și «Bologna»!
Cei mai mulţi, la o privire superficială şi neavenită, consideră că experiența personală în învățământ ar fi o bază suficientă pentru a discuta direcția acestuia de redresare. Se înțelege anevoie că educația este un sistem ce trebuie tratat ca un sistem complex, cu instituţiile şi cunoștințele sale corespunzătoare. România imită docil, dar cu pieptul umflat al decidenților momentului, ceea ce se face aproape oriunde în lume, cu mare pompă şi cu mediatizare excesivă în alte ţări. De fapt, nici nu se conturează idei noi! Declarațiile protocolare de complezență sau reflecțiile amabile ale oaspeților veniţi în ţara noastră se iau din nou drept evaluări ale situației ideale şi bună de imitaţie. În dezbaterea europeană se observă cu tot mai multă claritate erorile din procesele «PISA» și «Bologna», deoarece mulți oameni reclamă distrugeri și neajunsuri, pe care le leagă direct de aceste programe lansate în 1999-2000. Este destul de clar că înlăuntrul unui neoliberalism preluat nereflexiv din context, nu «PISA» și «Bologna» generează neajunsuri, ci, aplicarea lor mimetică și nereflexivă. De departe, o asemenea privire duce opiniile pe o pistă falsă, deoarece, nu sunt argumente pentru a contesta justificarea celor două programe, dar se pot observa ușor, și la simpla comparație a textelor, distorsiunile și erorile intervenite în aplicarea lor. S-a constatat că o serie de universitari și specialiști europeni care și-au dat seama că ceva nu merge în aplicarea programelor «PISA» și «Bologna» și în educația instituţionalizată de pe bătrânul continent au căutat să propună o alternativă viabilă. Concepția cea mai operaţională este axată pe valori verificate ale educației: selecția meritocratică a personalului, autonomia profesională a dascălului, autonomia instituțională a școlii și a universității, orientarea învățământului spre formare de competențe, abilități de bază și orientări valorice, legarea operaționalizării criteriilor de evaluare cu premise culturale, conceperea educației ca forță nu numai a creșterii, ci și a dezvoltării întregului sistem social. Astfel de valori trebuie reconstruite şi puse în valoare în contexte contemporane, spre deosebire de unele aplicări pasagere, de campanie electorală, care au promovat o optică îngustă ce astăzi își vădește lacunele tot mai dramatic şi mai distructiv pentru sistemul educaţional, iar declinul educației din România ultimilor aproape douăzeci de ani confirmă că toţi cei care au dorit cu adevărat reforma şi au fost împiedicaţi să o facă, au avut dreptate. Prin trecerea aceasta de la «socialismul oriental la societatea deschisă», cum spunea domnul Andrei Marga, oamenii de valoare au fost obligaţi doar să reacționeze la împrejurări, să aibă numai păreri, numai să administreze ceea ce este dat prin decizii politicianiste!
Dincolo de tradiționalism, modernizare sau postmodernizare
Această concepție, în condițiile țării noastre, nu putea fi, istoricește vorbind, decât una legată de modernizarea târzie, iar de aceasta s-a beneficiat, desigur, prin faptul că cercetările concrete şi elaborate au inclus lămurirea metanarativilor epocii actuale, cum ar fi: modernizarea, globalizarea şi dezvoltarea. Desigur, conotația modernizării sistemului educaţional în înțelesul raționalizării, ca miez al acesteia, pune în lumină ceea ce trebuie articulat pe plan conceptual și în planul deciziilor de acțiune. O serie de aspecte precum: direcția învățării, curriculum-ul, autonomia instituţională, angajarea de personal, conducerea şcolilor şi a universităţilor, selecția liderilor, învățământul vocațional, pregătirea pedagogică, finanțarea, ameliorarea infrastructurii, evaluarea finală, exercitatea demnităților, toate caracterizează legislația lui Spiru Haret, care a marcat durabil educația din România și urmările reformei din 1948, în raport cu care, în calitate de ministru al educației naționale, domnul Andrei Marga a conceput și a pus în aplicare reforma din 1997-2000. Reformele cu adevărat inspirate de proiecte viabile pun în lumină felul în care oamenii vizionari văd școala și universitatea în contextul actual. O educație în derivă conține şi analize ale dramaticei stări actuale a educației și configurează ieșiri dintr-o situație precară, mai ales că o serie de concepte și acțiuni conferă relief opțiunilor în materie de concepte și acțiuni ce pot aduce la linia de plutire educația din România. Fiindcă celor care au deținut roluri de conducere în ultimele două decenii, trebuie să li se ceară, în mod firesc, să dea seama de ceea ce au făcut în asemenea roluri! În cele mai multe dintre problemele concrete ale educaţiei din ultimele două decenii, soluția pe care acea reformă preconizată de către domnul Andrei Marga a dat-o în ultimii ani ai secolului trecut a rămas necontestată. Ştim că s-a discutat în jurul ei, s-au exprimat atitudini, dar nu s-a putut formula vreun argument împotriva vreunei opțiuni majore, fie și în pofida deciziilor de a se apuca pe o altă cale! Din rațiuni generale, acea concepție a Domnului Andrei Marga s-a dovedit a fi cea adecvată, cu precizarea că dincolo de tradiționalism, modernizare sau postmodernizare, între aceste alternative, marele reformator al educaţiei din ultimele trei decenii, prof. univ. dr. Andrei Marga, a trebuit să demonstreze că tradiționalismul a exercitat presiuni, dar dinamica profundă a cunoașterii și iureșul inovațiilor în epocă l-au descurajat deseori! Domnia sa a fost conectat la posibilitatea de a examina soluțiile tradiționale și a le evalua după cântărirea pe toate faţetele lor! Postmodernismul a luat în această perioadă forme insidioase variate, de la demantelarea instituțiiilor în numele libertății rău înțelese la opticile tehniciste ce văd în trecerea la cuantificarea cunoștințelor ultimul cuvânt al modernizării. Aceasta, pentru a opune soluţiilor diletante o concepție atașată modernizării, ce nu reduce modernizarea, nici la dimensiunea cunoașterii, nici la cea a interacțiunii comunicative, nici la expansiunea reflexivității. Mai mult ca oricând, avem nevoie de o concepție deschisă spre învățare, dar care recunoaște importanța organizării instituționale și autonomia instituţională a sistemului educaţional.
Profesor, Vasile GOGONEA
