Doi tineri din Telești, reținuți după ce au furat aparate de fitness

995

Doi tineri de 20 și 22 de ani, din comuna Telești, au fost reținuți pentru 24 de ore, în noaptea de miercuri spre joi, sub acuzația că i-au furat unui vecin televizorul și mai multe aparate de fitness. Prejudiciul care se ridică la aproximativ 10.000 de lei a fost recuperat în totalitate.
,,În noaptea de 18/19 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi tineri, de 20 și 22 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Aceștia, în perioada 14 – 18 septembrie, ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 41 de ani, din comuna Telești, de unde ar fi sustras un televizor și mai multe aparate de fitness, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 10.000 de lei”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Ieri, cei doi suspecți au fost prezentați în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri corespunzătoare.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here