Doi tineri, acuzaţi de violare de domiciliu şi lovire

459
Agresată în propria locuinţă. Acest lucru i s-a întâmplat unei femei din Bîlteni care, în seara de sâmbătă, s-a trezit cu doi tineri din aceeaşi localitate care au intrat, fără a avea vreun drept, în curtea casei sale şi au agresat-o atât pe ea cât şi alte două persoane, aflate în vizită.

Din primele cercetări a reieşti faptul că minorul B.C., de 17 ani, aflat în curtea reclamantei, ar avea datorie o sumă de bani la unul dintre cei doi agresori. Iulian S., cel căruia îi datora tânărul bani, a intrat cu forţa în curtea Mariei B.M., lovind-o şi pe aceasta precum şi pe ceilalţi doi, în încercarea de a regla conturile cu minorul. Celălalt tânăr, de 23 de ani, reclamat că a intrat, fără drept, în curtea femeii, a declarat că, de fapt, ar fi intrat pentru a-l liniştii şi scoate de acolo pe preietenul său, Iulian S., care devenise violent. Toate cele trei victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Gorj. Minorul B.C. a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral acut închis poli-contuzionat” şi a rămas internat pentru supraveghere medicală. În cauză a fost întocmit dosar penal care va fi înaintat unităţii de parchet competente cu propuneri legale.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here