Doi ani de la alegerea lui Romanescu

1345

Au trecut doi ani de la votul surprinzător pe care Marcel Romanescu l-a primit pentru a deveni primul primar liberal de la Târgu-Jiu, evenimentul fiind complet uitat, ieri, de toată lumea. Nici măcar criticii edilului nu au mai pus paie pe foc și nu au făcut vreun bilanț al activității acestuia, dar nici măcar Romanescu nu a postat vreun comentariu pe rețelele de socializare pentru a marca în vreun fel momentul. Edilul a fost toată ziua la primărie, iar despre ce făcea acum doi ani și-a adus aminte doar când a fost întrebat de jurnaliști dacă mai știe ce preocupări avea pe 11 iunie 2017. El a reușit atunci să îl învingă pe candidatul susținut de PSD, actualul viceprimar Aurel Popescu, victoria lui Romanescu fiind considerată o mare surpriză în istoria politicii gorjene. După preluarea mandatului noul edil a avut câteva gafe de exprimare, iar în ultimul an este în război deschis cu viceprimarii PSD, dar și cu propriul președinte de partid, Dan Vîlceanu, cu care nu a colaborat nici măcar în recenta campanie electorală.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Personal, îl felicit pe actualul primar – persoană cu zece clase peste consumatorul glicemic anterior. Și numai pentru că a luat din ghearele mafiei roșii parcarea din Piața Mare merită felicitat. În comparație cu fostul, dl. Romanescu a arătat interes pentru problemele reale ale cetățenilor, cu toată opoziția găștii lui cârciumarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here