Distribuție Oltenia monitorizează centrele de carantină și spitalele

1512

Printr-un comunicat de presă, operatorul Distribuție Oltenia anunță suspendarea activității Centrelor sale de Relații cu Utilizatorii din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea până pe 31 martie. Au fost dispuse și alte măsuri suplimentare astfel încât, toate locurile de consum ale instituțiilor spitalicești, precum și cele unde au fost declarate persoane în carantină sunt monitorizate pentru asigurarea continuității în alimentarea cu energie electrică.

Pentru prevenția și protejarea împotriva infecției cu COVID 19 a angajaților din Centrele de Relații cu Utilizatorii Distribuție Oltenia și a consumatorilor de energie din aria operațională DEO s-au luat măsurile în cauză. Consumatorii de energie din zona Olteniei, inclusiv județele Argeș și Teleorman, au la dispoziție canalele de comunicare alternative în dialogul cu operatorul. Consumatorii de energie pot primi toate informațiile necesare prin intermediul următoarelor canale:
– apelând Info Tel, la numărul unic 0800 500 000 – număr de telefon gratuit în orice rețea pentru semnalarea oricărui tip de întrerupere în alimentarea cu energie electrică, disponibil non-stop și numerele de telefon 0251 408 006, 0251 408 007, 0251 408 008 – cu tarif normal în rețeaua națională, la care, în afară de semnalarea eventualelor deficiențe, se pot obține informații comerciale de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:00);
-prin email, la adresele: distributie@distributieoltenia.ro,
-relatiiclienti@distributieoltenia.ro;
-prin completarea formularului de înregistrare a sesizărilor https://www.distributieoltenia.ro/ro/sesizari-form
Toată activitatea tehnică se va derula în continuare în aceleași condiții, echipele operative fiind pregătite să intervină prompt pentru remedierea oricăror deficiențe în alimentarea cu energie electrică în această perioadă, mai anunță Distribuție Oltenia.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.