Disponibilizări la CEO din aprilie

457

Directoratul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a hotărât acordarea de compensaţii financiare pentru salariaţii cu contracte pe perioadă nedeterminată care încetează raporturile de muncă cu acordul părţilor. Cererile vor fi depuse la Direcţia Resurse Umane până cel târziu la data de 30 martie 2016. “Având în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor societăţii şi implicit a celor de personal, Directoratul CE Oltenia a hotărât acordarea de compensaţii financiare pentru salariaţii cu contracte pe perioada nedeterminată care încetează raporturile de muncă cu acordul părţilor, în baza articolul 55 , litera b din Codul Muncii. Pentru încetarea raporturilor de muncă în aceste condiţii se vor acorda două salarii medii brute pe unitate pentru vechime în societate sub trei ani, patru salarii medii brute pe unitate pentru vechime în societate între trei şi zece ani şi şase salarii medii brute pe unitate pentru vechime în societate peste zece ani”, se arată într-un comunicat al CEO. În acest document se precizează că se consideră vechime în societate cea realizată de salariaţi atât în cadrul CE Oltenia, cât şi în cadrul fostelor societăţi care au fuzionat în anul 2012.
A.S.

1 COMENTARIU

  1. Cerem si noi restructuarea clasei politice deoarece populatia Romaniei este in continua scadere,scaderea nr.de salariati din Romania,exodul de munca care pleaca din Romania,falimentarea tuturor societatilor de stat.Nu este normal sa fie atatea somitati care ne conduc si care nu colecteaza decat taxe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here