Discuții la Bruxelles pentru ajutorul acordat CEO

1399

Negocieri la Bruxelles privind acordarea de ajutoare de stat Complexului Energetic Oltenia și companiei Tarom.
Potrivit președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, acordarea de ajutoare de stat nu garantează viitorul unei companii, dar trebuie luate măsuri ca, odată ce a ieșit din programul de restructurare, aceasta să funcționeze corect în piață.
„Sunt discuții care se desfășoară cu Comisia Europeană legate de acordarea de ajutoare de stat pentru Complexul Energetic Oltenia, care e afectat de creșterea prețurilor la certificatele de emisie, și de acordarea unui ajutor pentru TAROM. TAROM a avut o rezervă de vreo jumătate de miliard de dolari, a reușit timp de zece ani să piardă cu regularitate câte 40-50 de milioane și, după zece ani, evident că jumătatea de milion de dolari s-a terminat și acum cere să fie salvată. Noi argumentăm Comisiei Europene că este pentru prima dată când TAROM primește ajutor de stat de când suntem membrii Uniunii. Nu se pot acorda ajutoare de stat decât o dată în zece ani, e adevărat. Deci, argumentația noastră către Comisia Europeană este că, de când am intrat în Uniune, este prima dată când se acordă ajutor de stat TAROM”, a menționat Bogdan Chirițoiu. Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, acordarea unui ajutor Complexului Energetic Oltenia de 1,2 miliarde lei, care va intra în vigoare după aprobarea notificării de către Comisia Europeană. „Am aprobat OUG acum două săptămâni cu privire la acest ajutor de stat cu clauză suspensivă, va intra în vigoare după aprobarea notificării de către Comisia Europeană. Am făcut notificare la Comisia Europeană, am avut discuții la Bruxelles. Și apoi acordăm acest împrumut de 1,2 miliarde, ajutor de salvare. Dacă acest împrumut nu va fi returnat în termen de șase luni de zile, așa cum este un ajutor de stat de salvare în legislația europeană definit, atunci îl vom transforma într-un ajutor de restructurare”, a spus ministrul Economiei și Energiei, Virgil Popescu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here