Directorul CE Oltenia, cercetat penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea! – Procurorii au cerut confiscarea specială, de la directorul Boza, a unui încărcător Walther cu 7 cartușe

859

Omul numărul unu din Complexul Energetic Oltenia(CEO), Sorin Boza, are statut de cercetat într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, privind confiscarea specială de la președintele Directoratului CEO a unui încărcător cu 7 cartușe, necesare pentru o armă. Fapta s-a depistat în vara lui 2017, iar dosarul penal al lui Boza, cu nr.10177/94/2017, s-a judecat din 5 septembrie până pe 2 noiembrie la Judecătoria Buftea. Sentința dată la ultimul termen este de respingere a solicitării procurorilor privind confiscarea specială a “încărcătorului gri Walther cu 7 cartușe aurii” deținut de persoana cercetată, anchetatorilor dându-li-se însă ocazia să conteste soluția judecătorului.

Sorin Boza, directorul CEO, nu este lipsit de apărare. O demonstrează sentința dată pe 2 noiembrie 2017 de către Judecătoria Buftea, care arată că asupra acestuia s-a găsit un încărcător de armă, pentru care, din vara acestui an, deținătorul a fost cercetat penal. Ancheta s-a făcut de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea care au cerut trimiterea în judecată a managerului de la Gorj, pentru confiscarea specială a încărcătorului respectiv. Dosarul penal a lui Boza este înregistrat pe 6 iulie 2017 pe rolul Judecătoriei Buftea, iar judecarea s-a făcut în patru termene.

Ceață peste dosarul lui Boza. Judecătorii de la Buftea, opaci cu presa!
Pe parcursul procesului, deși avea statut de cercetat, Boza nu a fost în sala de judecată. De altfel, la o zi după primul termen al procesului, directorul general al CEO a fost întrebat de Gorjeanul care este obiectul confiscării speciale respective, acesta motivând că este un lucru delicat de care nu vorbește la telefon, menționând totodată că este în concediu în străinătate și preferă să se discute față în față, cu ziaristul, despre acest dosar.
“Unde a apărut că sunt cercetat? A.. și se vede așa, peste tot ..? Sunt în străinătate momentan, vă sun când mă întorc, ne întâlnim și vă explic despre ce este vorba”, a declarat, evaziv, pentru Gorjeanul, pe 6 septembrie, Sorin Boza, dând de înțeles că nu știe că are un dosar penal pe rolul Judecătoriei Buftea. Asta, deși în dosar, cu o zi în urmă, se judecase deja primul termen, în lipsa cercetatului, dar, cu siguranță, în prezența avocatului său. În atare condiții, am încercat să aflăm obiectul confiscării speciale, direct de la purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Buftea, care ne-a explicat că în speță poate fi vorba și despre o banală “plasă monofilament”, nu doar de bani obținuți dintr-o infracțiune, cum se arată în lege, cu completarea că nu este vorba nici despre o confiscare de droguri, deoarece instanța de acolo nu ar fi fost abilitată să judece o astfel de cauză. Ni s-a cerut, în schimb, să solicităm, în scris, informații despre dosar instanței, în baza legii accesului la informații publice. În cererea întocmită imediat după discuția cu judecătorul, se sublinia statutul de persoană publică a lui Sorin Boza, funcția deținută dar și prevederile din Codul Penal privind confiscarea specială care enumeră o serie de bunuri și fapte supuse acesteia, printre ele aflându-se bani din mită, evaziune fiscală, droguri, infracțiuni vamale, infracțiuni de spălare de bani, infracțiuni contra patrimoniului, construirea de grup infracțional și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cererea pe 544 de la Gorjeanul înregistrată pe 6 septembrie 2017 la Judecătoria Buftea s-a întors înapoi la destinatar, supriză, în aceeași zi, cu un refuz însă al instanței respective de a oferi detalii despre obiectul supus confiscării speciale. În cuprinsul răspunsului se face însă referire la Ghidul privind relația dintre sistemul judiciar și mass-media din România, de data aceasta folosit, din păcate, împotriva unei bune colaborări și transparențe a magistraților cu presa. “Constatând că dosarul nu are ca obiect săvârșirea unei infracțiuni, nu se identifică un interes în acordarea acestor informații și se apreciază că furnizarea acestora ar putea fi de natură de a aduce atingere vieții private a intimatului astfel în temeiul(..) cererea dvs. a fost respinsă”, a transmis, sec, Biroul de Informare și Relații Publice al Judecătoriei Buftea către Gorjeanul.

Sentința a arătat unde s-a atins viața privată a lui Boza! ..la încărcătorul cu 7 cartușe
Sentința dată pe 2 noiembrie de un judecător din Buftea a făcut lumină însă în acest caz, în care s-a protejat cu atâta sârg “viața privată” a unui director de la o companie de stat(ne întrebăm dacă pentru un simplu salariat cu o speță similară s-ar fi făcut același lucru), privind confiscarea doar a unui încărcător de armă și a șapte cartușe. Mai mult, instanța, la al patrulea termen, respinge cererea procurorilor, cărora le dă posibilitatea să conteste sentința în 3 zile de la comunicare. “În baza art. 5491 alin. 5 lit. a C.pr.pen., respinge ca inadmisibilă sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propunerea de confiscare specială a unui încărcător de culoare gri, inscripţionat „Wlather”, ce conţine un număr de şapte cartuşe de culoare aurie, inscripţionate în jurul capsei percutoare “Walther 10x22T”. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului” ,se arată în sentința dată pe 2 noiembrie.

Dosar din neglijență pentru un pistol cu aer comprimat!
Persoane avizate din Gorj, care cunosc regimul armelor și munițiilor, spun că faptele care au dus la întocmirea acestui dosar penal s-ar fi petrecut fie în trafic, la un control de rutină al polițiștilor de la Rutieră, pistolul cu aer comprimat fiind văzut asupra purtătorului, fie la controlul polițiștilor la domiciliul deținătorului armei și muniției, verificări care se fac anual pentru a se vedea cum sunt depozitate acestea. Respectivii mai spun că, potrivit încărcătorului cu cele 7 cartușe supus confiscării, în această speță ar fi vorba despre un pistol cu aer comprimat, pentru care deținătorul nu ar fi avut acte. Legislația privind deținerea acestui tip de armă s-a înăsprit în urmă cu doi ani de zile, deținătorii fiind obligați abia, o dată cu shimbarea legislației, acte pentru aceste pistoale și pentru armamentul în dotare, fapt neștiut de mulți posesori. Acest lucru ar fi creat mai multe dosare similare și pentru deținătorii armelor cu aer comprimat și la nivelul județului Gorj, posesorii pistoalelor fiind puși, de asemenea, în situația ingrată de a fi cercetați penal pentru un pistol cu aer comprimat.
ANAMARIA STOICA

2 COMENTARII

  1. Munitia de calibrul 10 x 22 T nu este destinata pentru pistoale cu aer comprimat ci este munitie pentru arma de foc neletala cu proiectil bila de cauciuc .Asa ca persoanele ,, avizate din Gorj ,,se pricep la arme precum ,,,,,baba si mitraliera .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here