Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj a rămas, din nou, fără director, după ce lui Marius Arjocu nu i-a mai fost prelungit interimatul, pentru că tabăra liberală care l-a susținut și-a cam pierdut puterea și influența în partid. Într-un an și jumătate, la conducerea SGA Gorj s-au perindat trei șefi, fiecare fiind susținuți de cele două facțiuni din organizația județeană a PNL. După Buduran și Chimerel, rotativa liberală l-a propulsat în funcție pe Arjocu, lider de sindicat în cadrul instituției și șef stație hidrologică. Doar șase luni a rezistat în funcție Marius Arjocu și cum nu i-a mai fost prelungit interimatul, se poate întoarce la vechea sa pasiune, aceea de fotograf la nunți. Cel puțin până se repoziționează taberele în PNL.
Situația incertă de la vârful organizației județene Gorj a PNL, îi lasă fără funcții pe sinecuriștii partidului. Pe fondul speculațiilor privind schimbarea deputatului Dan Vîlceanu de la șefia filialei și nesiguranța celor care-și doresc funcția de președinte al PNL Gorj că vor fi numiți în această poziție, Marius Arjocu, ex-directorul SGA Gorj, a rămas în afara jocului, fără susținere și fără funcție. Arjocu a fost numit director al SGA Gorj, în decembrie, anul trecut, și la expirarea interimatului de 6 luni s-a trezit în postura în care mandatul nu i-a mai fost prelungit. Instituția este condusă, de la începutul acestei luni, de inginerul șef Doina Isar, însă fără să fie numită în funcția de director.
Arjocu a avut susținerea lui Dan Vîlceanu și i-a succedat în funcție lui Marius Chimerel, cel care a deținut postul de director al SGA Gorj din octombrie 2020, până în decembrie 2021, cu sprijinul președintelui PNL Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, după cum susțin unele surse. La începutul acestui an, PSD l-a numit director la Apele Române pe Gabriel Știka, fost director al Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin, așa că, deocamdată, nu este clar dacă social-democrații vor revendica și postul de director de la SGA Gorj. În toamna anului 2020, fostul director al SGA Gorj, Alexandru Buduran, creditat tot de PNL, a fost nevoit să demisioneze după ce a primit o amendă de 140.000 de lei de la ITM Gorj, iar inspectorii de muncă au sesizat procurorii în legătură cu faptul că directorul se folosea de muncitori și utilaje ale SGA Gorj pentru a-și ridica o vilă la Rânca. Între timp, fostul director a fost condamnat, la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de delapidare.
Claudiu Matei