Directoratul CE Oltenia, performant doar în procent de 77%! Cade ori mai stă?! Pierderi de peste un miliard

1414

Conform prevederilor Hotărârii AGOA din 2017, raportat la valorile inițiale ale BVC-2018, gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță ai membrilor Directoratului CE Oltenia a fost de 77,36%. Asta a comunicat, miercuri, compania, după ce în presa locală au apărut informații că pe 1 iulie, Directoratul CEO și managerul Sorinel Boza vor fi înlocuiți, asta la cererea ministrului Energiei. Să nu uităm că CEO a înregistrat pierderi de peste un miliard de lei.

,,În anul 2018, în urma actualizării indicatorilor de performanță pentru membrii Directoratului în corelație cu BVC – 2018 rectificat (aprobat prin Hotărâre de Guvern), a rezultat un grad de îndeplinire a indicatorilor de 95,05%.În funcție de obiectivele stabilite prin planul de administrare, indicatorii de performanță au fost structurați pe 3 categorii: indicatori financiari cu pondere de 40% în valoarea totală și grad de realizare 41,24%, rezultat din reducerea costurilor cu MWh și tona de cărbune și investițiile derulate în cursul anului; indicatori operaționali cu pondere de 30% și grad de realizare de 23,81%, rezultat din majorarea cheltuielilor de exploatare în funcție de creșterea explozivă a prețului certificatelor de CO2; indicatori de guvernanță corporativă cu pondere de 30% și grad de realizare de 30%, rezultat din negocierea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă, funcționarea Avertizorului de Integritate, precum și implementarea și respectarea Codului de Etică al societății”, anunță CE Oltenia. Oficialii societății susțin, de asemenea, că, deși contractele de mandat ale administratorilor prevăd acordarea unei componente variabile a remunerației raportată la gradul de realizare a indicatorilor de performanță, ,,Consiliul de Supraveghere a hotărât renunțarea acordării componentei variabile a remunerației aferente anului 2018”.Mai exact, administratorii nu au fost plătiți.

Iordache: Anton Anton trebuie demis!
Comunicatul survine după ce marți, Ministerul Energiei a emis un document oficial care va duce la revocarea din funcție, cu 1 iulie, a întregului Directorat al CEO. Ieri, managerul CEO a plecat la București pentru a discuta cele scrise în document cu ministrul Anton Anton. Ion Iordache, liderul ALDE Gorj, susține că măsurile din raportul de control trebuiau luate din octombrie, ministrul trebuind să dea socoteală pentru această amânare. ,,Sunt prejudicii de zeci de milioane de euro, nu știu cum ministrul a putut să le treacă cu vederea”, a declarat, ieri, Iordache, cu mențiunea că dacă ministrul Energiei nu își va da demisia va trebui să fie demis.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here