Director nou la DSP Gorj! Fostul șef, internat la Terapie Intensivă, după o tromboembolie masivă la plămâni!

4376

Starea de sănătate a lui Marius Boeriu, fostul director al Direcției de Sănătate Publică Gorj, acesta fiind în prezent internat la Terapie Intensivă în Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, după ce, miercuri, a suferit o tromboembolie masivă la plămâni, a impus stabilirea urgentă a unui nou conducător al instituției. În funcție a fost numită astfel Violeta Mogoș, inspector la Serviciul de Control în Sănătate Publică, salariată cu o vechime în DSP de două decenii. Postul de director va fi scos apoi la concurs, în urmă cu o săptămână trei membri cunoscuți ai PSD Gorj fiind vehiculați pentru funcție: Carmen Ivanov, Tiberiu Tătaru și Mădălin Giurcău.

Retragerea lui Marius Boeriu din funcția de director al DSP Gorj, urmare a stării sale șubrede de sănătate, s-a făcut luna trecută, acesta rămânând doctor în cadrul instituției, post ocupat prin concurs. Spusele lui Boeriu legat de sănătatea sa afectată s-au adeverit, în sensul că acesta a clacat, fiind miercuri la un pas să-și piardă viața, acesta suferind un tromboembolism pulmonar(un fel de infarct pulmonar). Boeriu a fost internat, miercuri dimineață, la Cardiologie și i-a fost salvată viața de către doctorița Morega, spun salariați ai spitalului, care susțin că doctorul nu este în totalitate în afara pericolului, necesitând repaus, odihnă și lipsă de stres. Starea de sănătate a dr. Boeriu a impus luarea unor măsuri la DSP Gorj, instituție rămasă de ceva vreme fără conducător, chiar dacă direcția se afla pe mâna directorului economic Carmen Ivanov. Astfel, s-a luat decizia să fie numită în funcție Violeta Mogoș, inspector cu vechime în DSP Gorj, care poate conduce pe o perioadă de interimat. De altfel, Mogoș poate candida apoi, la rândul său, pentru postul de director al instituției. Violeta Mogoș este soția directorul Carierei Roșia, Ion Mogoș.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.