Direcţia Agricolă plăteşte oalele sparte de fostul director Tomescu

498

Deschidere4 milioane de lei, aceasta este suma pe care Direcţia Agricolă pentru Dezvoltare Rurală(DADR) Gorj prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ar putea să o achite, în final, firmei SC Avi Instant, care gestionează unica fabrică de producere şi furnizare a cărnii de pui din judeţul nostru. Asta ca urmare a unei sentinţe aşteptate a Tribunalului Gorj, în dosarul în care societatea a dat cele două instituţii în judecată, pentru că fostul director al DADR Gorj, Aurel Tomescu, a tăiat sprijinul financiar pe care fabrica trebuia să îl încaseze încă de anul trecut. Mare pericol este că societatea cere să i se achite şi penalităţi de întârziere, pe care le va obţine doar dacă instanţa îi va da câştig de cauză pentru obţinerea sprijinului care i-a fost tăiat. Procesul va avea un nou termen peste două zile, când cauza va rămâne, de altfel, în pronunţare.

Din luna februarie, magistraţii Tribunalului Gorj au trebuit să facă lumină în două procese iniţiate de Avi Instant. Unul priveşte anularea actului privind neacordarea sprijinului financiar în valoare de 4 milioane de lei societăţii, asaltate de creditori, iar al doilea priveşte despăgubirile financiare solicitate de aceiaşi societate. În acest ultim caz, Avi Instant pretinde 0,25% din suma de 4 milioane de lei, pe fiecare zi, în care firma a fost vitregită de ajutorul pe care susţine că legal i s-ar fi cuvenit. Deoarece ajutorul în cauză a fost tăiat încă de la jumătatea anului trecut, suma pe care o pretinde Avi Instant, numai la acest capitol, este colosală. Pretenţiile avute însă nu vor fi niciodată aprobate de instanţă dacă procesul privind anularea documentului în cauză, gest care îi aparţine fostului director al DADR Gorj, Aurel Tomescu, nu va fi câştigat de producătorul de carne de pasăre.

Banii luaţi apoi de la Tomescu

La procesul din 9 decembrie, mai ales că se vehiculează că această cauză rămâne în pronunţare, Avi Instant ar putea câştiga procesul, deşi vor mai fi, cu siguranţă, căi de atac. Dacă va obţine însă finanţarea, societatea se va îndrepta apoi asupra instituţiei şi pentru despăgubirile solicitate, iar banii, potrivit unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, vor trebui să fie achitaţi, în final, de Minister. Instituţia poate să se îndrepte însă, pentru recuperarea prejudiciului, împotriva lui Aurel Popescu, pedelistul schimbat din funcţie, tocmai ca urmare a problemelor create în DADR Gorj.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.