O incursiune, chiar şi pentru câteva ore, prin lumea de piatră a celor două Jiuri şi, de ce nu, chiar în perimetrul ce, după formare, Jiul Mare îl parcurge de-a lungul defileului (ce în multe lucrări este considerat cel mai spectaculos din ţară) încântă ochiul şi poate oferi chiar în această perioadă momente de neuitat.
Scocul Jiului de Vest, Surducul Defileului Jiului, peşterile Alunii Negri, de Corali şi, nu în ultimul rând, lumea aproape ireală a avenelor, cleanţurilor şi cheilor formate pe cursul său ori a afluenţilor acestuia pot constitui tot atâtea impulsuri în a parcurge şi de ce nu a explora aceste locuri de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Ascunse în inima pădurilor, şuviţe de apă ce coboară din piatră-n piatră, se adună şi luându-şi parcă rămas bun de la locurile de origine o pornesc la vale. Întreaga zonă este de o frumuseţe şi o sălbăticie ce impresionează ochiul. Porţiunea în care râul se strecoară prin lumea de linişte a muntelui îi poartă pe cei ce se încumetă să pătrundă pe Jiul de munte printr-o lume aproape ireală de forme şi fenomene carstice, precum şi peisaje desprinse parcă din basme.
Jiul de Vest îşi adună apele din cetăţile de piatră ale Retezatului şi Vîlcanului, în timp ce Jiul de Est coboară de pe înălţimile Parângului şi Şureanului. Perimetrele din vecinătatea celor două Jiuri pot oferi satisfacţii şi celor mai exigenţi speologi, montaniarzi ori simpli turişti. De asemenea, pe parcursul lor, pot fi observate ruinele mai multor întărituri ori turnuri de veghe care, de-a lungul vremurilor, au avut rol de puncte de protejate, precum şi de vamă la trecerile peste munte.
Unul dintre cele mai vechi documente unde se pomeneşte despre Valea Jiului este un act emis de regele Vladislav al Ungariei către cneazul Mihail Cânde, ce datează din anul 1499. Lipsită de terenuri prielnice pentru agricultură de-a lungul Evului Mediu, Valea Jiului nu a avut o populaţie numeroasă în comparaţie cu Ţara Hațegului, de pildă. Doar odată cu descoperirea primelor zăcăminte de cărbune „valea” cunoaşte o dezvoltare economică şi demografică.
Legenda spune că descoperirea zăcămintelor de cărbune ar fi fost întâmplătoare. Acum mai bine de două veacuri, o armată austriacă apăra Vîlcanul de o unitate otomană ce încerca să pătrundă în Ardeal. Noaptea fiind rece, soldaţii austrieci au făcut focuri în tranşee. Comandanţii lor, îngrijoraţi că le-ar putea fi trădate pozițiile, au dat ordin ca focurile să fie imediat stinse. Dar în zadar au încercat soldaţii s-o facă. Se aprinseseră zăcămintele de cărbune ce se aflau acolo demult timp, neştiute de nimeni. Atunci, mai spune legenda, unul dintre comandanţii austrieci a avut o idee ce, la final, i-a pus pe fugă pe turci. A adunat grămezi mari de cărbuni şi le-a dat foc. Turcii, speriaţi că a luat foc muntele în jurul lor, s-au speriat şi au fugit.
În perioada următoare oamenii locului au uitat de bogăţiile ce le ascundeau munţii de lângă ei. Doar vânătorii de prin partea locului când plecau cu prada ce-o vânau încărcau în căruţe şi „piatră neagră” pe care o duceau fierarilor şi potcovarilor din zonă. Întâmplarea a făcut ca doi saşi ce veniseră la vânătoare tocmai din Braşov să dea peste cărbune şi să intuiască o mare afacere. Ei au obţinut mai multe concesiuni şi, în anul 1850, au înfiinţat primele societăţi de exploatare a cărbunelui la Vulcan şi Petroşani. Odată cu construcţia căii ferate Simeria-Petroşani din anul 1870 afluenţa în „vale” se mărește, iar odată cu apariţia societăţii „Salgo-Torjan” din anul 1874 exploatarea cărbunelui este extinsă şi la Livezeni, Lonea şi Petrila. După primul război mondial se înfiinţează societatea „Petroşani”, odată cu aceasta fiind estimate şi primele rezerve de cărbune de pe acele locuri.
La final iată câteva date despre cele două Jiuri: cel de Vest are o lungime de 51 km și un bazin hidrografic de 534 kmp. Izvorăşte din Retezatul Mic, dintr-o căldare glaciară aflată la o altitudine de 1760 m. Jiul de Est are o lungime de 28 km, iar bazinul său hidrografic se întinde pe 479 kmp. Se naşte între masivele Şureanului şi Parâng ului, mai precis la Culmea Şureanului.
Jiul de Vest şi cel de Est îşi unesc apele la Livezeni-Iscroni dând naştere Jiului Mare ce, la rândul său, până la vărsarea în Dunăre, adună apele mai multor afluenţi având un debit aproximativ de 86mc/sec (acesta putând varia în funcţie de condiţiile atmosferice ori climatice periodice). Trebuie făcută precizarea că în porţiunea dintre Bumbeşti şi Livezeni, Jiul formează un defileu în lungime de 33 km, în opinia multora cel mai spectaculos defileu format pe râurile interioare din ţara noastră. Astăzi se constituie în Parcul Naţional Defileul Jiului aflat în cea mai mare parte pe teritoriul gorjean.
Mugurel PETRESCU
