Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a lansat, miercuri, Programul Casa Verde Clasic, atât pentru populaţie, cât şi pentru persoanele juridice, urmare a publicării Ghidului de Finanţare în Monitorul Oficial şi dispoziţiei AFM privind perioadele în care se pot depune proiectele în vederea obţinerii finanţării.
În acest sens, gorjenii persoane fizice şi juridice pot începe pregătirea dosarelor de finanţare care vor fi depuse, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, în sesiunea programată între 10 şi 24 octombrie. Prin Programul Casa Verde populaţia şi persoanele juridice pot beneficia de finanţare prin Administraţia Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă. Bugetul alocat pentru întreaga ţară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane persoanelor juridice.
Echipamentele finanţate pentru populaţie prin Casa Verde sunt panourile solare şi pompele de căldură, cuantumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei, astfel: până la 3.000 de lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 de lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 de lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer. “Procedural, după depunerea dosarelor de către populaţie la APM Gorj şi transmiterea acestora la Administraţia Fondului pentru Mediu, se va evalua fiecare cerere în parte şi se vor aproba în Program cele care respectă cerinţele Ghidului de Finanţare. După publicarea listei pe site, AFM va întocmi contractele de finanţare şi le va transmite în teritoriu, tot la noi, pentru a fi semnate de cei admişi în program. Ulterior, beneficiarii vor avea la dispoziţie, pentru semnarea contractului de finanţare cu AFM, un termen de maximum 60 de zile de la publicarea, pe site-ul AFM, a listei cu agenţiile teritoriale care au intrat în posesia contractelor”, au transmis reprezentanţii APM Gorj.
Câţi bani obţin primăriile şi firmele
În ceea ce priveşte persoanele juridice, beneficiarii programului pot fi unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi unităţile de cult. Beneficiarii persoane juridice din judeţul Gorj pot solicita finanţare pentru mai multe imobile/obiective în cadrul aceleiaşi cereri de finanţare, însă cuantumul acesteia nu poate depăşi: 2.000.000 de lei pentru instituţiile publice; 500.000 de lei pentru unităţile de cult; 4.000.000 de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mare de 100.000; 3.000.000 de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 50.000 şi 100.000; 2.000.000 de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 20.000 şi 50.000; 1.000.000 de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 3.000 şi 20.000; 500.000 de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mic de 3.000. În cazul persoanelor juridice, finanţarea nerambursabilă, asigurată de Autoritate, se acordă în cuantum de până la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului.
Izabella Molnar