Dian, pe uşa din dos în BPN-ul PNL

370

Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, a intrat, ca membru de drept, în Biroul Permanent Naţional(BPN) al partidului asta, nu pe baza unui vot, şi a simplului fapt că toţi preşedinţii de filiale intră, OBLIGATORIU, în acest organism. Biroul Politic Naţional asigură conducerea partidului între şedinţele Delegaţiei Permanente şi se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea Preşedintelui.
Potrivit paginii de internet a partidului, Biroul Politic Naţional este compus din:
Membri aleși de congresul PNL:
a) Preşedintele Partidului;
b) 31 de vicepreşedinţi;
Membri de drept:
c) Prim-Ministrul;
d) Miniştri;
e) Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, membri ai PNL;
f) Preşedinţii filialelor teritoriale;
g) Liderii grupurilor parlamentare ale PNL din PE, Senat și Camera Deputaților;
h) Membrii Birourilor Permanente ale Parlamentului;
i) Preşedinţii comisiilor parlamentare permanente;
j) Președinții Consiliilor Județene;
k) Primarii din municipiile reședință de județ, de sector și primarul general al Municipiului București;
l) Preşedintele TNL, preşedintele OFL, preşedintele CSL şi preşedintele LAL.
m) Fostii Preşedinţi ai PNL membri ai partidului;
n) Trezorierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.