DGASPC Gorj marchează Ziua Internațională a Copilului

410

Ziua Internațională a Copilului este celebrată, anual, la data de 1 iunie. În această zi, copiii se simt bine, primesc daruri și se distrează împreună. Pentru copiii din sistemul de protecție specială, Ziua Internațională a Copilului înseamnă multe bucurii, jocuri, distracții și surprize plăcute. Activitățile organizate cu această ocazie se vor desfășura începând cu data de 27 mai, fiecare complex de servicii sociale stabilindu-și un program propriu. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, copiii vor participa la activități de recreere și socializare, împreună cu elevi și preșcolari de la unitățile de învățământ locale. Vor avea loc ateliere de pictură și modelaj, concursuri și diverse jocuri specifice copilăriei. De asemenea, copiii se vor bucura de vizita polițiștilor, dar și a pompierilor și a jandarmilor gorjeni, care le vor prezenta echipamentele din dotare și autospecialele de intervenție. Sunt organizate și picnicuri, beneficiarii serviciilor sociale din subordinea DGASPC Gorj având posibilitatea, ca de fiecare dată, să se implice în pregătirea unui grătar și să socializeze și să se distreze împreună, în natură. În plus, tot în această perioadă, copiii din sistemul de protecție specială vor merge la teatru, dar și la film. Mai mult decât atât, pentru că 1 iunie este zi de sărbătoare pentru toți copiii, în centrele subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj se vor organiza petreceri pentru beneficiari. Ei se vor distra pe acorduri muzicale, iar meniul va fi unul de petrecere, copiii servind preparate festive, sucuri și tort. Fiind ziua lor, copiii vor primi și cadouri, grație unor sponsorizări. ,,Le mulțumim tuturor celor care vor fi alături de copiii din sistemul de protecție, sponsori, persoane fizice sau reprezentanți ai instituțiilor, care efectiv vor petrece timp cu beneficiarii”, a declarat Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here