Persoanele cu handicap şi asistenţii personali ai acestora au scutire de la plata rovinietei, după cum prevede Legea nr. 448/2006. Pe parcursul acestui an, au fost depuse la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj nu mai puţin de 236 de cereri pentru obţinerea de roviniete gratuite.
Potrivit actelor normative în vigoare, au dreptul la rovinietă gratuită următoarele categorii: persoanele cu handicap deţinătoare de autovehicule adaptate, care au înscris în cartea de identitate sau certificatul de înmatriculare al autovehiculului modul de adaptare a autoturismului; asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, pentru autovehiculul proprietate personală neadaptat; însoţitorii persoanelor adulte cu handicap grav, pentru autovehiculul proprietate personală neadaptat; persoanele cu handicap grav, care au şi calitatea de pensionari de invaliditate şi care beneficiază de plată pentru însoţitor de la Casa Judeţeană de Pensii; asistenţii maternali care au în îngrijire copii cu handicap, pentru autovehiculul proprietate personală al asistentului maternal; părinţii copiilor cu handicap, pentru autovehiculul proprietate personală neadaptat.
Peste două sute de cereri, la Gorj
Pe parcursul acestui an, au fost depuse la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj nu mai puţin de 236 de cereri pentru obţinerea de roviniete gratuite. „Până astăzi, 19 noiembrie 2014, avem 236 de cereri pentru roviniete gratuite. Pentru a beneficia de scutire de la plata rovinietei, persoanele cu handicap şi asistenţii lor personali trebuie să depună la sediul nostru o cerere, însoţită de actele prevăzute în Normele de aplicare ale Legii nr. 448/2006. Cererea poate fi depusă şi la primăria lor de domiciliu”, a declarat Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
Normele de aplicare a Legii nr. 448/2006 prevăd că pentru obţinerea rovinietei gratuite pentru autovehiculele deţinute de persoanele cu handicap şi adaptate handicapului, solicitanţii trebuie să depună pe lângă o cerere în acest sens, şi următoarele documente în copie: certificatul de încadrare în grad de handicap, actul de identitate şi certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autoturismului, din care să se înţeleagă că autoturismul este adaptat handicapului.
Documente necesare pentru obţinerea rovinietei gratuite
Pentru autovehiculele deţinute de persoanele care au în îngrijire persoane cu handicap, documentele necesare sunt: cererea persoanei care are în îngrijire o persoană cu handicap (original); documentul rezultat în urma anchetei sociale care atestă calitatea de îngrijitor (copie); declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte numele persoanei cu handicap pe care o are în îngrijire, precum şi faptul că este singura solicitare de acest fel (original); document care atestă încadrarea în grad de handicap a persoanei pe care o are în îngrijire (copie); actul de identitate al îngrijitorului persoanei cu handicap (copie); certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului (copie).
Cererile care sunt depuse la primării sunt centralizate şi apoi trimise, până în data de 10 a lunii următoare, către DGASPC Gorj. Aici, toate cererile sunt centralizate lunar şi apoi trimise, până în data de 20 a lunii următoare, către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Această instituţie va elibera rovinietele solicitate şi le va trimite către DGASPC până în ultima zi lucrătoare a lunii.
Alte autoturisme exceptate de la plata rovinietei
Potrivit OG nr. 15/2002, pe lângă persoanele cu handicap care au autoturisme adaptate handicapului, şi persoanele care le au în îngrijire mai sunt scutite de la plata rovinietei pentru vehiculele deţinute în proprietate sau folosite în baza unui drept legal de: unităţile Ministerului Apărării Naţionale, ale Serviciului Român de Informaţii, ale Serviciului de Informaţii Externe, ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; unităţile Ministerului Afacerilor Interne; serviciile de ambulanţă; serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă; CNADNR; Serviciul de Protecţie şi Pază; Societatea Naţională de Cruce Roşie din România. Totodată, exceptate sunt şi vehiculele folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate, pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi, dar şi vehiculele istorice.
În cazul tuturor acestor vehicule amintite mai sus, obligaţia de a solicita înscrierea acestora în baza de date ca fiind exceptate de la plata rovinietei revine celor care le folosesc.
M.S.