Am intrat cu smerenie pe uşile pline de lumină ale noului an bisericesc început la 1 septembrie şi care se încheie pe 31 august anul viitor, aflat sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Se pare că potrivit tradiţiei iudaice, în această zi Bunul Dumnezeu a început lucrarea de creare a lumii şi tot în această zi, Mântuitorul Iisus Hristos a pus început activităţii Sale de propovăduire a Sfintei Evanghelii. Dumnezeu Atotputernicul, Cel ce a pus vremile și anii întru a Sa putere, a așezat spre slava Sa începutul anului bisericesc, pentru ca poporul ales să se îndulcească de roadele câmpului, slujind bunului Dumnezeu cu mai multă dragoste. În acest sens, aşa cum se arată în Vechiul Testament, Moise a zis: „Spune fiilor lui Israel: În luna a șaptea, ziua întâi a lunii să vă fie zi de odihnă, sărbătoarea trîmbițelor și adunare sfîntă să aveți; nici o muncă să nu faceți, ci să aduceți ardere de tot Domnului” (Leviticul 23, 24-25), fiindcă, după zidirea lumii și a tuturor făpturilor Sale, Dumnezeu a binecuvîntat și a sfințit ziua a șaptea, odihnindu-Se întru dânsa, iar, în felul acesta i-a poruncit și omului, zicând: „Șase zile să lucrezi, iar în ziua a șaptea, care este sâmbăta (sabatul) Domnului Dumnezeului tău, să nu faci niciun fel de lucru în această zi”. La fel și ziua întâi din luna a șaptea a binecuvântat-o și sfințind-o, a poruncit poporului Său să se odihnească de lucrurile lui. În cartea Leviților zice către Moise: „În ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, când vă strângeți roadele pământului, să sărbătoriți sărbătoarea Domnului șapte zile…” (Leviticul 23, 39). În această lună, Sfântul prooroc Moise s-a coborât a doua oară din munte, avându-și fața prealuminată și aducând Tablele cele noi, care aveau în ele scrisă Legea Domnului, a început a se zidi cortul Domnului în cetele israeliților, Arhiereul cel mare intra singur, o dată pe an, în cortul ce se numea Sfânta Sfintelor, care era după a doua catapeteazmă, ca să aducă jertfă sângeroasă pentru sine și pentru neștiințele poporului, pentru că poporul lui Dumnezeu se curăța de păcatele făcute în anul întreg, smerindu-și cu post sufletele și aducând ardere de tot Domnului. De asemenea, în această lună a fost sfințită prea minunata și prea slăvita biserică a Domnului zidită de Solomon și s-a pus în ea chivotul Legii, când se adunau toate semințiile lui Israel în Ierusalim la praznic, pentru că le poruncise Domnul, zicând: „Aceasta este cea mai mare zi de odihnă pentru voi și să smeriți sufletele voastre prin post” (Leviticul 16, 31). În fine, din această lună începeau a se număra anii poruncilor Legii Vechi, care se întindeau până la 50 de ani, precum a poruncit Domnul celor ce intraseră în pământul făgăduinței, iar, numărând 49 de ani, al 50-lea cu dinadinsul să-l prăznuiască, nu numai ei singuri și robii lor, boii și catârii lor, ci și pământul pe care locuiau să fie nearat și nesemănat; nici chiar spicele ce creșteau pe el să nu le strângă, nici strugurii din vii, nici roadele din grădini să nu se culeagă și să fie lăsate spre hrana oamenilor săraci, a animalelor și a păsărilor.
Astfel a primit și Sfânta Biserică să prăznuiască începutul «Indictionului» în ziua dintîi a lunii septembrie, pentru următoarele pricini: în această lună se prăznuia la evrei și în toată lumea Anul Nou, fiindcă de acum a mers Domnul nostru Iisus Hristos în Nazaret, unde crescuse, și în zi de sâmbătă a intrat în adunarea evreilor, cum era obiceiul la ei, să se adune mai ales sâmbăta în sinagogă și să învețe poporul din cărțile proorocilor. Atunci, intrând Iisus în mijlocul dascălilor și sculându-Se să citească, I-au dat cartea proorocului Isaia pe care, deschizând-o, a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, M-a trimis a vindeca pe cei zdrobiți la inimă, a propovădui celor robiți iertare și orbilor vedere; a slobozi pe cei sfărîmați, ușurîndu-i; a mărturisi anul Domnului bine primit”! După aceea, închizând și dând cartea, a început să învețe, arătîndu-Se pe Sine că este adevăratul Mesia trimis oamenilor de Dumnezeu-Tatăl, spre mîntuirea și înnoirea vieții, împlinindu-se astfel scriptura citită, și toți «Îl mărturiseau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui» (Luca 4, 17, 19). Praznicul Anului Nou bisericesc s-a așezat de către Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea, când Împăratul Constantin cel Mare, biruindu-l pe Maxențiu prigonitorul, a înnoit și a luminat toată lumea cu dreapta credință, dezrădăcinînd praznicele păgînești. Astfel a izbăvit pe creștini de jugul greu al persecuțiilor, schimbând înțelesul «Indictionului», astfel că Sfinții Părinți au rînduit să se prăznuiască Anul Nou bisericesc şi ca un început al mântuirii creștinilor, aducându-ne aminte de intrarea lui Hristos în mijlocul adunării evreilor și de vestirea din cartea lui Isaia a «anului Domnului bine primit». Așadar, din prima zi a lunii septembrie prăznuim intrarea Domnului, când singur dătătorul Legii S-a arătat pe Sine lumii, pogorându-Se din cele de sus și purtând în Sine pe Duhul Tatălui! Mântuitorul, zidind cortul cel gândit al Bisericii Sale, S-a adus lui Dumnezeu-Tatăl jertfă sângeroasă pe Sine pentru păcatele noastre, singur fiind Arhiereul cel mare Care a străbătut cerurile, curățindu-ne pe noi de păcate prin sângele Său vărsat pe Cruce pentru noi, făcându-ne pentru El biserici sfinte!
În concluzie, în loc de bogăţie materială, Împăratul nostru Hristos cere de la noi bunătatea cea prea scumpă, adică nefățarnică dragoste către Dumnezeu și către aproapele, pentru că dragostea prin aur şi bogăţie se închipuiește de către dascăli pentru marea sa cinste. Că precum aurul este mai cinstit decât argintul, arama și fierul, la fel şi dragostea este mai cinstită decât agoniselile materiale! „Și acum rămîn acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; iar mai mare decât acestea este dragostea” (I Cor. 13,13). Un aur ca acesta cere de la noi Dumnezeu, poruncindu-ne să-L iubim cu nefățărnicie, nu numai cu inima crezând și cu gura mărturisind, ci și în fapte arătându-I dragostea noastră! Deci, la început de an bisericesc, să ne punem pentru Dumnezeu sufletele noastre și să fim gata de moarte pentru dumnezeiasca lui dragoste. Pentru aceasta, pe cei de aproape ai noștri să-i iubim așa cum ne învață Mântuitorul Iisus Hristos. Amin!
P.C. Părinte Pr. Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos
