Expozeul generalului (r) Iulian Vlad, ex-ministru secretar de stat în Ministerul de Interne și fost șef al Departamentului Securității Statului, la Simpozionul ”1989 – Adevăr și manipulare”, organizat de Universitatea ”Constantin Brâncuși”, în octombrie, anul trecut, despre evenimentele din decembrie 1989, a generat multe polemici în media, mai ales că după 26 de ani de ”tăcere impusă sau autoimpusă”, unul din depozitarii adevărului a ceea ce s-a întâmplat în România în ultimele zile ale regimului totalitar a relatat, în premieră, cum au decurs lucrurile. Redată integral în cel mai recent număr al revistei ”Vitralii – Lumini și Umbre” , editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, expunerea generalului Vlad combate, la milimetru, un punct de vedere aproape axiomatic, cu privire la așa zisa ”trădare” a Securității în timpul evenimentelor din 1989, prezentat de istoricul Corvin Lupu într-o carte a sa, ce pare a fi un rechizitoriu în care sunt inculpați șefii structurilor militare și de informații din acea vreme, ce a generat numeroase dispute, alimentate, periodic, cu prilejul fiecărei lansări a măreței ”opere”.
Teza trădării…
”Trădarea Securității în decembrie 1989”, scrisă de Corvin Lupu și editată de prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. (r) Cristian Troncotă, lucrare contestată vehement, în ansamblu, de foști ofițeri de informații și al cărei titlu este destul de ambiguu, după cum afirma, încă de la lansare, colonelul (r) Filip Teodorescu, fost locțiitor al șefului Direcției contraspionaj din Departamentul Securității Statului, în prezent preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii( ACMRR-SRI) – adică Securitatea a trădat ori a fost trădată în decembrie 1989 – pare, mai degrabă, o creație subiectivă născută din resentimente și presărată cu introspecții, decât o analiză care să redea cu obiectivitate o parte de adevăr istoric.
Teza trădării a fost contestată vehement, din toamna anului trecut, atunci când a fost lansată, într-o viziune personală de către autor, care ”porneşte în demersul său de la o serie de confuzii şi premise false, cauzate, între altele, de absenţa demersului ştiinţific elementar al verificării competenţelor şi atribuţiilor Securităţii în lumina legislaţiei în vigoare la momentul analizei faptelor pe care le califică, în pură manieră personală, cu invocarea greşită a textelor de lege, ca acte de trădare”.
Înverșunarea cu care este acuzat de trădare generalul Iulian Vlad, șef al Departamentului Securității Statului, în decembrie 1989, denotă faptul că s-a urmărit doar succesul comercial, de ”bestseler”, al cărții și nu argumentația solidă, elaborată, a unui adevăr istoric.
”Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?”, o întrebare retorică la care, de multe ori, s-a răspuns interesat.
Erou pentru că din ordinul lui Iulian Vlad, lucrătorii de Securitate au depus armele și au sigilat rastelurile, evitând astfel un război civil și trădător, din cauză că nu a reprimat revolta populară pentru a-l menţine pe Ceauşescu la putere?
Contextul decembrie 1989 este unul cu totul special: la nivelul DSS s-a sesizat o afluență sporită a turiștilor sovietici (aproximativ 70.000, dublu față de aceeași lună a anului anterior) și o oarecare agitație la frontiera de vest, unde, în fiecare noapte, numărul celor care intrau ilegal în România venind din Ungaria era deseori mai mare decât al celor ce voiau să iasă. De asemenea, ofiţerii DSS știau că Organizaţia „România liberă” şi UMRL au reprezentat paravanul sub care serviciul secret ungar (AVO) a organizat instruirea, în tabăra de la Bicske, a unui număr de circa 400 de fugari români pentru așa zise acţiuni de gherilă urbană în România, iar DIA monitorizase toate mișcările de trupe care avuseseră loc la granițele țării în ultimele luni.
Deci, ”generalul Iulian Vlad este vinovat de perspicacitatea caracteristică contraspionului de elită, care a putut dezamorsa un război civil, preveni ocuparea şi dezmembrarea ţării sale, fără să-şi scoată revolverul din toc, dacă din întâmplare l-ar fi avut asupra sa”(A.I.Rogojan).
Informațiile din care rezultă starea de spirit explozivă în rândul populației, generată, în principal, de nemulțumiri de tot felul, acțiunile serviciilor de spionaj din Est și Vest de înlăturare a lui Ceaușescu, în ultima parte a regimului devenite brutale, lipsa de reacție a acestuia, pe fondul devenirii sale ”orb și surd” la informările Securității, agățarea de putere a sa, cu orice sacrificiu, inclusiv al asasinatului în masă, l-au determinat, probabil, pe generalul Iulian Vlad să dezarmeze trupele din subordine și să provoace fuga dictatorului.
Derularea ulterioară a evenimentelor, respectiv opoziția generalilor Vlad și Gușă la intrarea trupelor sovietice în România este încă un ”argument” al trădării fostului șef al DSS.
În loc ca generalul Vlad să fie ”exploatat” pentru a se afla cât mai multe adevăruri din acea perioadă tulbure, opinia publică este direcționată spre analiza unor inepții de genul trădarea securității, a generalului Iulian Vlad și a altor conducători militari din acea perioadă. Colonelul (r) Filip Teodorescu, fost locțiitor al șefului Direcției contraspionaj din Departamentul Securității Statului, a confirmat cele afirmate anterior, în emisiunea ”Realitatea Românească”, realizată de Octavian Hoandră și difuzată de Realitatea TV, duminică, 27 martie.
Cine are interesul…
Și dacă analizăm și ”Duplicitarii” a lui C. Troncotă, care are, pe alocuri, izbucniri malițioase la adresa foştilor lideri ai Securităţii și evocă, subtil “jocul dublu” al acestora se naște întrebarea: în slujba cui sunt cei care îl denigrează pe generalul Iulian Vlad, elaborând argumentații fantasmagorice?
Atât Corvin Lupu, cât și Cristian Troncotă au avut, până la un moment dat, poziții onorante în Colegiul de redacție al Revistei „Vitralii – Lumini și Umbre” a ACMRR-SRI, în Consiliul Ştiinţific, respectiv redactor șef, însă, ulterior, au săpat în memorii și și-au schimbat viziunea despre rolul pe care l-a avut Securitatea înainte și în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Cine are interesul ca adevărul să fie denaturat? Cine pierde și cine câștigă în urma mistificării istoriei? Sunt întrebări care-și găsesc răspunsuri în mărturiile celor implicați direct în evenimentele din 1989.
Șeful DSS, generalul Iulian Vlad, a ordonat, în dimineața zilei de 22 decembrie, la ora 7 și 20, să se ridice dispozitivul de ofițeri și subofițeri din Piața Operei din Timișoara și aceștia să depună armele. După câteva ore, Ceaușescu părăsea sediul Comitetului Central, ceea ce a însemnat sfârșitul regimului dictatorial în România.
”Eu nu am trădat. Eu am jurat credință poporului român și patriei mele. Era cel mai simplu lucru să dau un ordin din două cuvinte, «Ordon, trageți!», și ar fi căzut ca spicele de grâu. Ar fi fost bine? Eu socotesc că nu e bine și aceasta a fost, este și va rămâne convingerea mea pe viață“ – general (r) Iulian Vlad, Tg-Jiu, 29 octombrie 2015
A.S.
